Spre salvare, en-fanfare:** CFR – CS Severin 1-3. A fost primul succes „afară” al severinenilor în acest sezon

Redactor:
Daniel Lup
Spre salvare, en-fanfare:** CFR - CS Severin 1-3. A fost primul succes
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un clasament al returului, formația din Gruia ar fi aproape de un loc retrogradabil

CFR părea că și-a găsit ritmul sub comanda lui Trică, după ce acesta a debutat cu două victorii, două remize și niciun gol primit. Severinul însă a administrat ieri un duș rece formației din Gruia. Florin Costea (12) a adus liniștea în tribune, cu un șut din șase metri. Pedro a replicat imediat și a făcut 1-1. De aici, jocul s-a închis până pe finalul primului act, atunci când Florin Costea a detonat din nou bomba. Sepsi a fost numai un jalon pentru fostul stelist, care a făcut 2-1! După pauză, același scenario și Vrajkovic (59) a pus punct partidei cu un șut de la 12 metri. Deac (66, 76), Rada (79) le-a mai dat emoții firave oaspeților, iar Costea și Neacșa, ambii în minutul 88, puteau să mărească umilința gazdelor.

Kapetanos a rămas din nou în tribună
Clujenii au pierdut un meci în care nu au arătat că își doresc foarte mult victoria, în timp ce severinienii și-au trecut în cont prima victorie din istorie în deplasare în Liga I. CFR nu are nicio victorie „acasă” de pe 9 decembrie și așteaptă un nou an par pentru a se bate la titlu. Într-un clasament al returului, CFR are numai 15 puncte, fiind la doar șase  puncte de un loc retrogradabil! Meciul de aseară a continuat și perioada rea prin care trece Kapetanos. Grecul s-a accidentat la pauza meciului cu Astra, atunci când a ieșit la încălzire și a suferit o contractură musculară la gambă. Vârful nu a putut nici la meciul de ieri, iar unele surse spun că Paszkany i-a dat acceptul deja să negocieze cu echipe din străinătate.



Echipele de start:

CFR CLUJ: Stăncioiu – I. Pinto, Cadu, I. Rada, Sepsi – G. Mureșan, Vass – Deac, Rui Pedro, D. Valente – Sg. Buș

Rezerve: Felgueiras, Maftei, Camora, Sare, Păun, Maah, Bjelanovic

Antrenor: Eugen TRICĂ‚

CS SEVERIN: Panagopoulos – Dănănae, I. Tătaru, Asanovic, Olah – D. Stoica – Hasanovic, Neacșa, Vranjkovic, Costea – Thomas

Rezerve: Hotoboc, M. Bălan, Tole, C. Crăciun, Poiană, M. Roman, Dzhalilov

Antrenor: Ionel GANE

Arbitri: Paul Unimătan, Aurel Oniță, Ciprian Danșa
 


INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI CFR – CS SEVERIN

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×