Lupta continuă! CS U Craiova – CSMS Iași 3-2 și oltenii trec pe loc de Europa cu două etape înaintea finalului play-out-ului!

Redactor:
Cosmin Staicu
Lupta continuă! CS U Craiova - CSMS Iași 3-2 și oltenii trec pe loc de Europa cu două etape înaintea finalului play-out-ului!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Duelul pentru Europa League din play-out a adus în tribunele „Extensivului” cea mai numeroasă asistență din 2016, 5.000 de olteni înghesuindu-se să vadă meciul care îi poate readuce în cupele europene. Încă din start, Iașiul și-a ocupat locul în propria jumătate, dar n-a închis spațiile suficient, fiindcă Băluță a demarat pe dreapta și nu s-a oprit decât după piedica pusă în careu de Grahovac. Portarul moldovenilor nu a reușit însă să oprească și penalty-ul esecutat în forță de Vătăjelu. Oaspeții au încercat să riposteze rapid și au avut o serie de faze fixe care au amuțit asistența, dar cea mai mare ocazie a irosit-o nou-intratul Viveiros, care putea marca până la pauză cu o lovitură de cap din 6 metri, ridicând însă mingea peste transversală. Și totuși, echilibrul din joc s-a reflectat și pe tabelă, iar pauza a prins cele două echipe la egalitate. Chiar înainte de fluierul lui Hațegan, Golubovic a marcat cu capul din careul mic, după centrarea perfectă cu exteriorul a lui Voicu, la care portarul Popescu a rămas pe linia porții.

Moldovenii și-au continuat perioadă favorabilă și după pauză, intrând în avantaj după un contraatac purtat de Viveiros, înlesnit de accidentarea lui Acka și finalizat de Andrei Cristea. Timp de o oră, atacanții au făcut diferența în duelul de Europa League. În timp ce Craiova a mizat pe un vârf luat din liga județeană, Măzărache, moldovenii au beneficiat de eficiența cuplului Golubovic-Cristea. Imediat după ce Iașiul a preluat conducerea, Mogoșanu a introdus doi jucători care aveau să întoarcă soarta partidei și poate chiar a drumului spre Europa. Înlocuirea lui Măzărache l-a adus în teren pe fostul vârf al Iașiului, Hergheligiu, care imediat și-a pedepsit fosta echipă, speculând devierea unui alt nou-intrat, Iliev. Veteranul bulgar avea să contribuie și la golul care a readus Știința în avantaj, reluând imparabil din careu după o fază prelungită de atac a gazelor. Craiova putea evita emoțiile din final la ocazia monumentală a lui Băluță, cel mai bun jucător de pe teren fiind aproape să-și încununeze evoluția cu golul de 4-2. Universitatea câștigă dramatic derby-ul de Europa League și mai are nevoie de două victorii, cu CFR și Petrolul, pentru a reveni în competițiile continentale după 16 ani.

Universitatea Craiova – CSMS Iași 3-2

Au marcat: Vătăjelu 17 – pen., Herghelegiu 58, Iliev  80 / Golubovic 45, Ad. Cristea 48.

Stadion: „Extensiv”, spectatori: 5.000.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Achim, Popov, Acka (50 Iliev), Vătăjelu – Băluță, Madson, Zlatinski (80 Mateiu), Bancu – Nuno Rocha, Măzărache (50 Herghelegiu). Antrenor: Daniel Mogoșanu.

CSMS Iași: Grahovac – I. Voicu, Frăsinescu, Crețu, Țigănașu – Llulaku (73 Bosoi), Mitic, V. Gheorghe, Bădic (29 Nuno Viveiros) – Golubovic, Andrei Cristea (68 Piccioni). Antrenor: Nicolo Napoli.

Arbitru: Ovidiu Hațegan.


 

 

CS Universitatea Craiova, ocupanta locului secund în clasamentul play-out-ului, a câștigat, duminică, scor 3-2, meciul jucat pe teren propriu cu CSMS Iași, în etapa a 12-a din play-out-ul Ligii 1, și a devenit liderul clasamentului, cu două etape înaintea finalului de sezon.

Au marcat: Vătăjelu 18′ – penalty, Herghelegiu 59′, Iliev 80′ / Golubovic 45+2′, Cristea 49′.

După această victorie, CS Universitatea Craiova a acumulat 36 de puncte, și a devenit liderul clasamentului din play-out-ul Ligii 1, la un singur punct în spatele celor de la CSMS Iași, care au căzut pe locul secund, cu 35 de puncte.

  • CS U Craiova: CSU Craiova: Popescu – Achim, Popov, Acka (Iliev 51′), Vătăjelu – Bancu, Zlatinski, Madson – Băluță, Nuno Rocha, Măzărache (Herghelegiu 52′). Antrenor: Daniel Mogoșanu.
  • CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Frăsinescu, Mitic, Bădic (Viveiros 31′) – Llullaku (Bosoi 74′), Crețu, V. Gheorghe, Țigănașu – Golubovic, Cristea (Piccioni 68′). Antrenor: Nicolo Napoli.

Cartonașe galbene: Madson 38′, Popov 57′, Vătăjelu 60′, Iliev 71′ / Grahova 17′, Crețu 29′, Voicu 55′, Mitic 58′, Golubovic 78′, Gheorghe 86′.

Arbitri: Hațegan Ovidiu (Arad), Șovre Octavian (Oradea), Gheorghe Sebastian (Suceava), Rădulescu George (București), Călin Iulian (Ștefănești), Bobe Ionuț Marius (Videle).


CS U Craiova – CSMS Iași 2-2 (Vătăjelu pen. 17, Herghelegiu 57 / Golubovic 45+2, Andrei Cristea 49)

  • CSU Craiova: Popescu – Achim, Popov, Acka, Vătăjelu – Bancu, Zlatinski, Madson – Băluță, Nuno Rocha, Măzărache
  • CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Frăsinescu, Mitic, Bădic – Llullaku, Crețu, V. Gheorghe, Țigănașu – Golubovic, Cristea

Minutul 80: GOOOOL CRAIOVA! Achim aruncă lung de la margine, Popov deviază, iar Iliev înscrie cu un șut de la 12 metri.


Minutul 57: GOOOOL CRAIOVA! Zlatinski bate bine un corner, Iliev deviază cu călcâiul și Herghelegiu înscrie cu o lovitură de cap.


Minutul 49: GOOOOL IAȘI! Viveiros centrează din stânga, Andrei Cristea înscrie pentru 2-1!


Minutul 45+2: GOOOOL IAȘI! Ionuț Voicu centrează cu exteriorul, Golubovic reia cu capul din apropiere și restabilește egalitatea.


Minutul 17: GOOOL CRAIOVA! Grahovac îl faultează în careu pe Băluță, Hațegan dictează penalty, iar Vătăjelu transformă fără emoții!


CS U Craiova și CSMS Iași deschid ziua de fotbal în Liga 1, meciul dintre cele două formații fiind programat la ora 17:00. Moldovenii sunt lideri în play-out, cu 35 de puncte, în timp ce oltenii ocupă poziția a treia a clasamentului, cu 33 de puncte. Cum CFR Cluj, echipă aflate între cele două, nu are drept de participare în cupele europene, confruntarea de azi este decisivă pentru obținerea unui loc de Europa.

„Pentru noi este cel mai important moment din acest campionat, jocul cu Iașiul ne poate salva sezonul, este unul de totul sau nimic. Ne batem pentru obiectivul pe care-l avem, echipa merită cu prisosință să ajungă pe locul 7. Ne dorim să răzbunăm ocaziile avute în ultimele două jocuri, dar este important să fim atenți și pe faza defensivă. Vom întâlni o echipă care se organizează bine, care nu lasă spații în apărare, dar suntem capacitați să ne batem pentru fiecare minge. Lotul este destul de restrâns, dar nu căutăm scuze, cei care joacă vor trebui să dea totul pentru victorie”, a declarat Daniel Mogoșanu înaintea meciului.

„Ne așteaptă un meci dificil, în fața unei echipe bune, cu jucători foarte buni. Chiar și așa, mergem la Craiova să câștigăm. Vrem să îndeplinim obiectivul clubului, clasarea pe locurile I-IX și să continuăm lupta pentru Europa League, la care participă patru echipe. Craiova are probleme și vrem să profităm de ele. Eu nu am primit nicio ofertă de la CSU Craiova. Eu am lucrat acolo la altă echipă, FC Universitatea. Nu am nicio legătură cu actuala echipă a Craiovei”, a precizat și Nicolo Napoli.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele