Atacanții lui Dinamo au îngenuncheat Petrolul! Essombe și Gnohere au marcat golurile victoriei în fața ploieștenilor: Dinamo – Petrolul 2-0

Atacanții lui Dinamo au îngenuncheat Petrolul! Essombe și Gnohere au marcat golurile victoriei în fața ploieștenilor: Dinamo - Petrolul 2-0
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • DINAMO – PETROLUL 2-0 (Essombe 19, Gnohere 73)

DINAMO: Cerniauskas – Fai, Nedelcearu, Mevlja, Filip – Vojnovic, Târcoveanu (Palic 57) – Gavrilă (Feussi 72), Rotariu, Matei – Essombe (Gnohere 57)
Rezerve: I. Popescu, M. Popescu, Patrick Petre, Șerban
Antrenor: Mircea Rednic

PETROLUL: Pecanha – Peteleu (Zoubir 46), Benga, Faug-Porret, Rippert – Bucșa, Ropotan – Varga, Marinescu, Farina (Nepomuceno 77) – Rusu (Tamuz 46)
Rezerve: Cobrea, Tudose, Nepomuceno, Altama, Chiriță
Antrenor: Tibor Selymes


22:55 FINAL DE MECI! DINAMO – PETROLUL 2-0! Essombe și Gnohere au marcat cele două goluri ale lui Dinamo, iar „câinii” urcă din nou pe locul 2, la egalitate cu Viitorul, ambele echipe având 16 puncte. A fost un meci bun făcut de Dinamo, care a dominat clar și a meritat victoria, golurile venind normal, pe fondul unui joc mai puțin fericit al Petrolului, care n-a avut nerv în ofensivă.


22:50 Pentru un fault la Feussi, Guillaume Rippert vede cartonașul galben. Al doilea, iar fundașul stânga este eliminat! A șaptea eliminare din carieră pentru Rippert, care recunoștea că e un jucător care se enervează repede.


22:44 Gnohere a fost la un pas să marcheze, însă n-a fost atent și a întors o minge centrată excelent în careu de Fai. Petrolul dă o replică printr-o lovitură liberă de la 35 de metri, dar nicio șansă de gol!


22:31 GOOOOOOL DINAMO!!!! (GNOHERE 73). Bizonul marchează împotriva echipei cu care a făcut pregătirea de vară, cu un șut din 8 metri! Imediat după gol, Bizonul, criticat dur de petroliști pentru că ar fi venit cu multe kilograme în plus, și-a dat jos tricoul pentru a arăta un abdomen lucrat, fără urme majore de grăsime!


22:20 Odată cu intrările lui Tamuz și Zoubir, Petrolul e mult mai periculoasă în atac. E drept, Marinescu și Varga sunt aproape absenți din joc, însă „lupii” par suficient de motivați încât să egaleze. Defensiva lui Dinamo rezistă, însă. Rămâne de văzut cât…


22:15 În minutul 57, Mircea Rednic face două schimbări. „Bizonul” Gnohere intră la Dinamo, în locul lui Essombe. Atacantul lui Dinamo a făcut pregătirea de vară cu Petrolul, dar nu s-a mai înțeles cu șefii „lupilor” pentru 5000 de euro și a plecat la Dinamo. A intrat și Palic în locul tânărului Târcoveanu.


22:08 Va fi interesant cum se va descurca Toto Tamuz în această seară. Adus în urmă cu două sezoane la Ploiești, israelianul a marcat 14 goluri în Liga 1 pentru Petrolul, dar nu a mai înscris decât un singur gol în 2015. Nu are decât 25 de minute în actualul sezon, având probleme cronice la genunchi.


22:06 Două schimbări la pauză pentru Petrolul! Intră Tamuz în locul lui Rusu, iar Zoubir în locul lui Peteleu! 


21:45 PAUZĂ‚! Principala calitate a acestui Dinamo e că reușește să câștige puncte importante chiar și atunci când nu joacă bine. Dar în această seară, în ciuda unui joc mediocru, câinii au fost mult peste Petrolul. Ploieștenii au tras un singur șut pe poartă în această repriză și nu au pus aproape deloc în pericol buturile lui Cerniauskas. În schimb, Dinamo a avut alte două șanse bune, una irosită de Gavrilă spre finalul reprizei. Și continuă să câștige puncte, deși echipa nu pare una foarte puternică, iar Rednic recunoaște că are găuri în lot. 


21:42 La acest scor, Dinamo urcă pe locul 2, la egalitate cu liderul Viitorul, ambele echipe având 16 puncte. Golaverajul câinilor e, însă, mai slab, 8-2, față de 17-9 al echipei lui Hagi. Pe 3 e Astra, cu 14 puncte, la două puncte de lideri. 


21:38 Mare ocazie pentru Dinamo! Centrare din banda stângă pentru Gavrilă, Rippert e păcălit ușor cu un dribling spectaculos de mijlocașul câinilor, însă șutul lui Gavrilă e blocat de Pecanha, ieșit în întâmpinare. Putea fi, foarte ușor, 2-0.


21:30 Dinamo cere penalty la un duel între Rippert și Matei, mijlocașul dinamovist fiind pus la pământ. Petrolul joacă în puseuri, dar nu atacă mult prea convingător. Dinamo așteaptă cuminte și vrea să iasă pe contraatac pentru a da o nouă lovitură.


21:21 GOOOOOL DINAMO!!! (ESSOMBE 19). Vă spuneam că Essombe a ratat primele două ocazii bune ale partidei… Ei bine, vârful francez care a debutat azi la Dinamo reușește să înscrie cu capul, din 6 metri, după un ricoșeu norocos! Vojnovic i-a pasat excelent lui Rotariu, care a tras în Pecanha, însă mingea a ajuns la vârful francez care a făcut 1-0!


21:18 Petrolul a reușit să echilibreze jocul după minutul 10, având câteva șarje interesante pe flancuri, prin Varga și Farina. Dar ocaziile mai mari au venit din partea lui Dinamo, cu două șuturi puternice ale lui Essombe, unul respins de Pecanha, altul blocat de Benga.


21:10 Nimic de raportat după primele 10 minute ale meciului. Jocul e destul de slab, sunt foarte multe greșeli de pasare, ambele echipe nu reușesc să lege mai mult de 3-4 pase. Să vedem, însă, dacă Dinamo poate conduce jocul.


21:00 La fel ca în meciul Steaua – Dinamo, jucătorii și arbitrii au ieșit pe teren cu tricouri personalizate, pentru campania”Nu-ți întoarce spatele”, organizată de Liga Română contra Reumatismului și Societatea Română de Reumatologie, în parteneriat cu Societatea Națională de Medicină Familiei și Societatea Română a Partenerilor Medicali pentru Reumatologie.


20:57 Moussa e încă accidentat, astfel că Rusu e din nou titular în avanposturi pentru echipa lui Selymes. Bucșa-Ropotan poate fi un cuplu ușor de surprins, însă Varga, Marinescu și Farina ar putea da lovitura în Ștefan cel Mare. Petrolul nu are o echipă rea, însă a avut ghinion în primele etape.


20:55 Surprind titularizările lui Târcoveanu și a lui Essombe, vârful adus de la Creteil în această vară fiind titular în premieră la Dinamo. Bizonul Gnohere e azi doar rezervă. Totodată, Rednic l-a titularizat pe Fai în banda dreaptă, în timp ce Steliano Filip e din nou fundaș stânga, după ce a evoluat etape bune la mijloc.


20:50 Bună seara! Dacă nu ați rămas pe DigiSport, DolceSport, Antena 1 sau LookTV, vă invit să urmăriți acest LIVE BLOG, poate cel mai interesant și interactiv mod de a urmări meciul Dinamo – Petrolul, din această seară. Da, meciul e transmis pe patru posturi de televiziune, fiind prima opțiune din această etapă! 


Poate cea mai interesantă partidă a etapei a 8-a din Liga 1 are loc astăzi în Ștefan cel Mare, între Dinamo și Petrolul Ploiești. LIVEBLOG pe ProSport de  la ora 21.00, disputa se anunță una extrem de încrâncenată, atât „câinii”, cât și „lupii” fiind pregătiți să „muște” din adversari.

Mijlocașul formației Dinamo, Valentin Lazăr, a declarat, vineri, că în partida contra ploieștenilor va fi motivat și de faptul că fostul tehnician, Valeriu Răchită, l-a „aruncat ca pe o măsea stricată”, în perioada în care evolua pentru echipa prahoveană.

Ploieștiul e orașul meu, am jucat acolo, de când joc în Liga I nu am pierdut niciodată cu Petrolul. Am o motivație în plus când joc în fața lor pentru că o persoană de acolo m-a aruncat ca pe o măsea stricată. Domnul Vivi Răchită m-a aruncat ca pe o măsea stricată și am o motivație în plus. Am foști colegi acolo și vreau să învingem. Noi trebuie să facem cât mai multe puncte, vrem să terminăm pe unul dintre primele trei locuri. Cu siguranță putem să-i învingem, avem un joc bun acasă și cred că putem să o facem și cu Petrolul. Sperăm să câștigăm cu Petrolul. Trebuie să câștigăm pentru că vrem să rămânem acolo sus, ăsta e obiectivul nostru. Avem un meci greu, am urmărit câteva meciuri ale Petrolului, au jucători buni. Dar trebuie să ne facem noi jocul. Atmosfera e bună, ne pare rău că am pierdut fotoliul de lider după o etapă, dar cred că putem reveni„, a afirmat Lazăr într-o conferință de presă.

Selymes vrea victoria

De partea cealaltă antrenorul formației Petrolul Ploiești, Tibor Selymes, a declarat vineri că echipa sa este pregătită să ia cele trei puncte din partida de la București.

„Dacă nu legăm două-trei rezultate pozitive, nu putem avansa în clasament. Eu zic că suntem pregătiți să facem un rezultat pozitiv cu Dinamo. Pentru mine, un rezultat pozitiv înseamnă trei puncte. Mergem în Ștefan cel Mare să jucăm și să câștigăm, vrem cele trei puncte! Dinamo are o echipă tânără, cu jucători foarte talentați, dar fără experiență. Sper să se vadă că experiența este de partea noastră. Mă interesează jocul nostru, nu ce se întâmplă la Dinamo după plecarea lui Dinu Gheorghe. Treaba noastră e să jucăm și să facem orice pentru victorie”, a declarat Selymes.

Tehnicianul echipei prahovene speră ca suporterii ploieșteni să-i susțină pe jucători sâmbătă seara. „Echipa mea de suflet a fost, este și va rămâne Dinamo, dar eu lucrez acum la Petrolul, sunt alături de băieții ăștia, ne pregătim, suferim împreună și facem tot ce putem să ne atingem obiectivul. Și Dinamo și noi, avem galerii frumoase, care fac spectacol în tribună. Sper ca fanii noștri să fie alături de echipă și la București. Cred că patru puncte din meciurile cu Dinamo și Astra ne-ar asigura liniștea înaintea perioadei de întrerupere a campionatului”, a mai spus Selymes.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×