Luminița de la capătul tunelului este podiumul. „Câinii” au revenit pe locul 4 după victoria în fața giurgiuvenilor. Dinamo – Astra 2-0

Luminița de la capătul tunelului este podiumul.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dinamo a încheiat cu bine o săptămână foarte grea pentru elevii lui Flavius Stoican. „Câinii” au remizat, 1-1, cu Steaua, în returul semifinalelor Cupei României, iar, apoi, au fost obligați de LPF să joace în Duminica Paștelui cu echipa de pe locul 2 al clasamentului, Astra Giurgiu.
 
Oaspeții au fost dirijați din lojă de Florin Marin, întrucât antrenorul lor a fost suspendat în urma scandalului pe care l-a făcut la partida din Cupă, cu Petrolul. Astra a început meciul din „Groapă” ceva mai bine decât Dinamo. Nu cu ocazii imense, dar mai curajos. Roș-albii au echilibrat forțele pe finalul primei părți. Vali Lazăr și Țucudean au avut ocazia de a-și trimite coechipierii la cabine în avantaj, dar ambii au fost ghinioniști. Primul a șutat în bară, iar celălalt a lobat și portarul, și poarta, din poziție excelentă. Tot aproape de pauză s-a lovit puternic Grecu. Apărătorul stânga a fost transportat de urgneță la spital, unde a aflat și verdictul medicilor: fractură de claviculă. În proporție foarte mare, fostul petrolist a încheiat conturile cu acest sezon. Dinamo a găsit izbăvirea la patru minute după pauză. Ionuț Șerban a șutat frumos, din voleu, la colțul lung, o minge primită de la Țucudean. Tânărul de 18 ani ar fi putut realiza „dubla” zece minute mai târziu, cu o execuție „bombă”, de la 25 de metri. Șutul său a cochetat cu vinclul porții. Astra a încercat să răspundă, s-a chinuit, dar parcă a înotat în teren. Un alt jucător de 18 ani a lămurit lucrurile și a rispit emoțiile. Dorin Rotariu a primit o minge la marginea careului mic, de unde a marcat simplu.”Câinii” au obținut, în cele din urmă, ceea ce și-au propus: trei puncte cu Astra și locul 4, în urma unei evoluții economicoase, dar eficiente. 
 

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei Dinamo – Astra, de la 14:00

 

UPDATE 15.55 Dinamoviștii Grigore și Rotariu au ciocnit ouăle cu suporterii din peluză, la finalul partidei cu Astra

UPDATE 15.45 Dinamo a dus scorul la 2-0, prin Dorin Rotariu, intrat în locul lui Elton

UPDATE 15.07 Ionuț Șerban a deschis scorul. Mijlocașul de 18 ani a marcat cu un voleu la colțul lung.

UPDATE 15.05 Organizatorii au anunțat și numărul de spectatori: 2473

UPDATE 14.56 Constantin Grecu a fost transportat cu salvarea la spital. Fundașul lui Dinamo acuză o accidentare la claviculă.

UPDATE 14.48 Pauză în „Ștefan cel Mare”: Dinamo-Astra 0-0

UPDATE 14.47 Vali Lazăr a ratat cea mai mare ocazie de gol, a trimis mingea în bară. 

UPDATE 14.45 Constantin Grecu s-a accidentat, iar Stoican l-a înlocuit cu Boubacar. În acest condiții, Bărboianu a trecut fundaș stânga.

UPDATE 14.37 Florin Marin ține legătura cu secunzii săi prin telefon. Camerele TV l-au surprins pe antrenorul Astrei vorbind la telefon, în loja arenei.

UPDATE 14.30 Fanii roș-albilor au mai afișat un banner: „Dacă Dinamo nu ar mai fi, am mai respira, dar nu am mai trăi

UPDATE 14.20 Suporterii lui Dinamo au afișat mesajul: „Chiar și în zi de Sărbătoare cânt cu frații din Ștefan cel Mare

UPDATE 14.15 Trei generații de atacanți dinamoviști urmăresc meciul din lojă: Bratu, Alexe, Claudiu Niculescu, Dănciulescu și Dudu Georgescu

UPDATE Antrenorul Astrei, Florin Marin, se află în tribunele arenei din „Groapă”, ca urmare a suspendării primite după meciul cu Petrolul

UPDATE Suporterii lui Dinamo încă erau la coadă la bilete, cu jumătate de oră înainte de primul fluier al arbitrului. 

UPDATE Ultima victorie a Astrei pe terenul lui Dinamo a fost tot „mâna” lui Florin Marin. Cel poreclit „Flocea” a stat pe banca astralilor la acel 3-0 al formației patronate acum de Ioan Niculae, din anul 2003. Giurgiuvenii vin cu un moral „beton” în „Ștefan cel Mare”, ca urmare a calificării în finala Cupei, după 2-1 cu Petrolul.

UPDATE Stoican nu poate conta pe Steliano Filip. Jucătorul de bandă stângă a suferit o întindere după partida cu Steaua și a devenit indisponibil pentru jocul cu Astra.

Echipele aliniate de cei doi antrenori:

Dinamo: Bălgrădean – Rus, Durimel, Grigore, Grecu – Bărboianu, Elton, Șerban – Matei, Țucudean, Lazăr

Astra: Coman – Enache, Papp, Găman, Junior Morais – Laban, Yahaya, Yoda – De Amorim, Yazalde, Budescu

Dinamoviștii au transmis un mesaj-video fanilor, cu ocazia Sfintelor Sărbători. Jucătorii au filmat clipul la Săftica.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă