Dinamo – „U” Cluj 3-0, Bilinski reușește dubla. Start perfect de retur pentru Teja. CSMS Iași – Gaz Metan 1-0, moldovenii urcă în clasament

Dinamo -
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo – „U” Cluj 3-0 (1-0)

Marcator: Bilinski 27, 93, Lazăr 68

  • Dinamo: Naumovski – Fai, Nedelcearu (Machado 45), Bunoza, S. Filip – N. Grigore (Cristescu 79), Elhamed – D. Rotariu (Alexe 61), M. Niculae, V. Lazăr – Bilinski
  • „U” Cluj: Veselovsky – R. Ciupe, Skvorc, I. Neag, Bambara – R. Costin (Martins 78) – Zijler (Morar 61) , Van Den Broek, Ceppelini, L. Kovacs (Calcan 35) – Castillion

CSMS Iași – Gaz Metan Mediaș 1-0 (1-0)

Marcator: Golubovic 35 

  • CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Plămadă, Țigănașu – Ciucur (Bosoi 72), Mitic, Enescu, Bole (Bădic 83) – Onduku (Markovic 89), Golubovic
  • Gaz Metan: Pleșca – Crețu (Munteanu 68), Abrudan, Muth, Velasquez – Todea, I. Cristea – Vitinho (Bekoe 53), Tahar, Curtean (Figliomeni 79) – D. Roman

22:29 Dincolo de bruiajul permanent dat de vocea liderului de galerie al lui Dinamo, individ care nu sesizează penibilul atunci când acoperă cu portavocea toate scandările fanilor, partida cu „U” Cluj a ieșit perfect pentru gazde. Mihai Teja a speculat perfect slăbiciunile fostei sale echipe și a lovit „U” Cluj în repetate rânduri, până când fragila apărare a echipei lui Ogăraru a cedat. Lazăr, Bilinski și Elhamed au fost poate cei mai buni jucătoride pe teren, evoluția lor fiind completată cum nu se poate mai bine de intervențiile excelente ale lui Naumovski.

Dincolo, „U” Cluj se înscrie cu șanse mari în rândul echipelor fără prea mari șanse să rămână și sezonul viitor în Liga I. George Ogăraru nu a părut capabil să imprime o identitate unei echipe care nu pare să fie handicapată în ceea ce privește calitatea individuală a fotbaliștilor. „Sabotată” și de Bambara, fotbalist care după ce a pus pe tavă primul gol al lui Dinamo a reușit să fie și eliminat, „U” Cluj suferă a doua înfrângere consecutivă din 2015, iar viitorul lui Ogăraru este extrem de nesigur.


22:28 GOOOL BILINSKI! Dinamo câștigă cu 3-0 meciul cu „U” Cluj după ce vârful polonez înscrie cel de-al doilea său gol, printr-o „bombă” din opt metri.


22:08 Bambara vede cel de-al doilea cartonaș galben și părăsește terenul eliminat. Cel mai slab jucător de pe teren, cel care a greșit grav la faza primului gol, Bambara a făcut două faulturi deosebit de dure asupra lui Nicolae Grigore.


22:01 GOOOL DINAMO! În minutul 68, Valentin Lazăr înscrie pentru 2-0. Mijlocașul dinamovist păcălește jocul la ofsaid al slabei apărări a clujenilor, scapă singur cu Veselovski și îl execută pe acesta cu un șut la colțul lung.


21:51 Dinamo riscă mult în aceste momente. Elevii lui Mihai Teja au permis oaspeților să preia controlul partidei, iar clujenii au acceptat fără probleme cadoul. Bambara mai face o prostie, îl lovește cu cotul în gură pe Grigore, dar arbitrul îi acordă doar cartonaș galben.


21:45 Situație ce se putea termina prost pentru Dinamo. Bunoza a comis un fault în suprafața de pedeapsă asupra lui Van der Broek, însă arbitrul Marcel Bârsan din București nu a văzut infracțiunea. 


21:39 Mihai Teja l-a schimbat la pauză pe Nedelcearu cu Machado, fotbalistul adus în iarnă de la FC Brașov. A început a doua repriză!


21:22 Dinamo – „U” Cluj 1-0, la pauză. Am avut 45 de minute în care Dinamo a controlat fără probleme jocul în fața unei echipe foarte slabe. „U” Cluj nu arată deloc bine și așa cum au observat și fanii echipei, asta nu este neapărat din cauza jucătorilor. Deși Bambara s-a făcut de râs la golul marcat de Bilinski, George Ogăraru pare incapabil să transmită o idee tactică clară prin ceea ce arată echipa pe teren. 


21:16 În galeria foto din acest live blog puteți vedea cele mai bune imagini surprinse de Alexandru Hojda, fotoreporterul ProSport, în prima parte a jocului. Între timp am mai primit o dovadă a faptului că cei de la „U” Cluj sunt deosebit de slabi. Skvorc, fundaș, a fost aproape să își dea autogol la o fază la care s-a făcut de râs. Echipa arată foarte, foarte rău.


21:09 Chiar dacă Dinamo este evident mai bună în această seară, corespondentul ProSport prezent la stadionul din „Ștefan cel Mare” vede și probleme în jocul echipei lui Mihai Teja.


21:02 GOOOOOL DINAMO! Kamil Bilinski înscrie în minutul 27 după o pasă primită de la Elhamed. Golul a venit după o greșeală uriașă a unui fotbalist slab, Bambara.


20:58 O nouă ocazie importantă pentru Dinamo: Valentin Lazăr este aproape de deschiderea scorului, însă Veselovsky reușește să blocheze șutul la colțul scurt. „U” Cluj continuă să joace dezastruos, echipa lui Ogăraru nu trădează nici cea mai mică idee tactică convențională. Orice asemănare cu fotbalul olandez trebuie rapid și vehement combătută.


20:52 Chiar dacă nu excelează la construcție și își poartă fazele de atac în special pe benzi, Dinamo reușește să țină în corzi poate cea mai slabă echipă a acestui start de 2015. Marius Niculae a ratat o ocazie importantă în minutul 17, atunci când a tras pe lângă poartă din apropiere.


20:47 Fani lui Dinamo sunt puși pe spectacol. Torțe și fumigene în PCH, avem toate condițiile necesare pentru un meci frumos. Să ne mai ajute și jucătorii.


20:38 Ocazie uriașă pentru oaspeți. Nedelcearu este depășit ușor de Castillion, însă atacantul ajuns față în față cu poarta lui Dinamo este blocat excelent de Naumovski.


20:34 Partida începe cu un moment de reculegere pe care cele două echipe l-au ținut în memoria lui Ion Nunweiller, un mare dinamovist care s-a stins din viață la începutul acestei luni.


20:32 În Ștefan cel Mare a început să plouă, însă în peluză atmosfera pare încinsă. Cei de la DigiSport prezintă un cadru strâns, să nu se vadă și locurile rămase goale, însă chiar și în număr mic fanii lui Dinamo fac spectacol.


20:25 Mai sunt foarte puține minute până la startul partidei. Este un moment important atât pentru Teja, cel care trebuie să șteargă imaginea mai puțin bună lăsată de Dinamo în cele două partide oficiale din 2015, dar și pentru George Ogăraru. Acesta din urmă merge pe gheață subțire la Cluj, iar o înfrângere îl poate aduce pe tânărul antrenor în fața demiterii. Totul în contextul în care există deja informații clare cu privire la preluarea clujenilor de către Laurențiu Reghecampf.


20:10 Reporterul ProSport de la fața locului transmite o veste cum nu se poate mai bună pentru Dinamo, echipă care are nevoie acum de sprijinul fanilor.


19:57 CSMS Iași câștigă cel de-al doilea meci consecutiv din returul acestui sezon. Elevii lui Nicolo Napoli au impresionat în această seară contra lui Gaz Metan, într-o partidă pe care au controlat-o în mare parte și pe care au câștigat-o cu 1-0. Autorul singurului gol al partidei a fost Bojan Golubovic, fost atacant al Ceahlăului, iar moldovenii se înscriu cu șanse reale în dura luptă pentru evitarea retrogradării.


19:40 Avem echipele de start la meciul zilei, cel din Ștefan cel Mare dintre Dinamo și „U” Cluj:

Dinamo: Naumovski – Fai, Nedelcearu, Bunoza, S. Filip – N. Grigore, Elhamed – D. Rotariu, M. Niculae, V. Lazăr – Bilinski

„U” Cluj: Veselovsky – R. Ciupe, Skvorc, I. Neag, Bambara – R. Costin – Zijler, Van Den Broek, Ceppelini, L. Kovacs – Castillion


17:36 Iașiul riscă pe final de meci, a cedat inițiativa și încearcă să surprindă pe contraatac. Chiar dacă cei de la Gaz Metan presează, penetrarea apărării gazdelor e foarte greu de făcut. Nicolo Napoli e italian și știe cum să organizeze defensiva, după cum se poate observa în captura de mai jos, una aglomerată.


19:30 Ocazie uriașă pentru Gaz Metan! Tahar șutează de la 12 metri din prima, cu exteriorul, însă Grahovac are un reflex uluitor și reușește să respingă în corner.


19:21 CSMS Iași continuă să domine autoritar un meci care are un ritm foarte bun și în repriza secundă. Pe lângă Ciucur, ieșenii ies în evidență și datorită lui Bole.


19:06 A început a doua repriză a meciului CSMS Iași – Gaz Metan. O comparație între cele două echipe, conform celor de la transfermarkt:


18:51 Pauză la Iași, acolo unde CSMS conduce cu 1-0 pe Gaz Metan Mediaș într-o partidă foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării. După acel 3-0 din prima etapă a returului în fața Viitorului, CSMS confirmă forma foarte bună și face 45 de minute excelente contra medieșenilor. Elevii lui Napoli au început ezitant, însă au preluat încet controlul jocului și au terminat repriza într-un forcing la poarta lui Pleșca. 

În contextul în care Rapid arată mult mai bine decât în tur, Pandurii are probabil cel mai bun joc de pase din Liga I, iar CSMS pleacă ca din pușcă, lupta pentru evitarea retrogradării poate să fie mai interesantă în acest sezon chiar și decât cea de la vârful clasamentului.


18:41 GOOOOOOL CSMS IAȘI! Exact ce vă spuneam mai devreme, Bojan Golubovic reia în poartă cu o lovitură de cap, în urma centrării perfecte a lui Bole.


18:40 Defensiva lui Gaz Metan este supusă unei presiuni din ce în ce mai mare. Octavian Abrudan îi face greu față lui Golubovic, iar moldovenii par tot mai aproape de gol. Abrudan a venit la Mediaș după ce a jucat la Milsami Orhei, în Republica Moldova, club pentru care acum joacă Romeo Surdu. Fostul atacant al lui CFR Cluj, al Rapidului și al Stelei a oferit un interviu amplu în ProSport, în două părți, pe care îl poți urmări mai jos:


18:34 Cele două echipe au fost prietene în ultimele trei întâlniri directe, așa cum ne arată cei de la transfermarkt.com: victorie CSMS Iași în deplasare, victorie Gaz Metan în deplasare, apoi un rezultat de egalitate.


18:30 CSMS Iași nu doar că a reușit să echilibreze jocul după startul mai slab, dar a preluat conducerea într-un mod autoritar. Moldovenii au în lot un fotbalist cu niște calități mult peste media campionatului, este vorba despre Ciucur, eroul meciului câștigat în prima etapă din 2015, 3-0 cu Viitorul lui Hagi.


18:25 Doar în Liga I se poate ca o lovitură liberă executată dintr-o poziție precum cea de mai jos să nu fie deloc periculoasă pentru echipa care se apără. Iașiul a echilibrat jocul până în minutul 20, însă fără să pună foarte tare în pericol poarta lui Gaz Metan.


18:16 Și iată că avem și prima ocazie a jocului. I-a aparținut lui CSMS Iași, în minutul 10, și a fost ratată de Golubovic. În caz că numele vă sună cunoscut, aflați că atacantul este cel care a impresionat în trecut la Ceahlăul, echipă la care a fost golgheter.


18:10 Gaz Metan a început mai bine partida și, în minutul 4, este deja la al doilea corner. Între cele două echipe este o diferență de 4 puncte în clasament.


18:07 Meciul CSMS Iași – Gaz Metan a început! Partida va fi condusă de la centru de Andrei Chivulete.


17:50 Bună seara! Sunt Cristian Scutariu și vom comenta împreună cele două partide ale zilei în Liga I. De la ora 18:00 ne ocupăm de un joc important pentru zona de jos a clasamentului, CSMS Iași – Gaz Metan. De la ora 20:30 trecem în „Ștefan cel Mare”, acolo unde Dinamo va juca cu „U” Cluj. Reporterii ProSport de la fața locului vor contribui cu cele mai proaspete informații, poze și clipuri video.


17:40 Avem echipele de start în primul meci al zilei de azi în Liga I, întâlnirea din Copou dintre CSMS Iași și Gaz Metan Mediaș, partidă cu miză uriașă pentru ceea ce înseamnă lupta de evitare a retrogradării:

CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Plămadă, Țigănașu – Ciucur, Mitic, Enescu, Bole – Onduku, Golubovic

Rezerve: Caparco – Bădic, L. Mihai, Bosoi, Boiciuc, Markovic, Coșereanu

Gaz Metan: Pleșca – Crețu, Abrudan, Muth, Velasquez – Todea, I. Cristea – Medeiros, Tahar, Curtean – D. Roman

Rezerve: Botoșer – Vișa, Buzean, Zaharia, Munteanu, Figliomeni, Bekoe


În primul meci al zilei de azi se vor duela două echipe care luptă pentru evitarea retrogradării, CSMS Iași și Gaz Metan Mediaș, partida urmând să înceapă la ora 18:00, fiind transmisă în direct de Look TV și Digi Sport.

Gazdele vin după o victorie importantă etapa trecută în deplasarea de la Viitorul, scor 3-0, și speră ca în această seară să încline din nou balanța în favoarea lor pentru a se apropia de locurile care prezint prezența în Liga 1 și sezonul viitor.

Ieșenii se află pe locul 14 în campionat, cu 15 puncte, în timp de Gau Metan se află pe locul 10, cu 19 puncte, iar un eventual pas greșit ar arunca și mai mult echipa în lupta pentru evitarea retrogradării.

Echipe probabile:

CSMS Iași: Caparco – I. Voicu, Mihalache, Plămadă, Țigănașu – Ciucur, Mitic, Enescu, Bole – Onduku, Golubovic

Gaz Metan: Pleșca – Zaharia, Abrudan, Muth, Velazquez – Todea, I. Cristea – Llullaku, Tahar, Curtean – D. Roman

În a doua partidă a zilei se vor duela Dinamo și „U” Cluj, de la ora 20:30, pe stadionul din Ștefan cel Mare. După victoria din deplasarea de la Oțelul, „câinii” vor să continue reconstrucția echipei cu o victorie împotriva „șepcilor roșii”, care nu traversează o perioadă prea bună, echipa condusă de George Ogăraru pierzând meciul trecut, scor 0-3, pe teren propriu în fața celor de la Târgu Mureș, una dintre surprizele plăcute ale acestui sezon. Clujenii se află în acest moment pe locul 12, cu 18 puncte, ultimul care permite prezența în Liga 1 și sezonul viitor.

Mihai Teja vrea să formeze o echipă care să joace un fotbal ofensiv și să marcheze multe goluri. Singurul obiectiv al lui Dinamo în acest sezon este o clasarea cât mai bună în clasament pentru a încasa la finalul acestuia bani mai mulți din drepturile de televizare, „câinii” neputând juca în cupele europene din cauza insolvenței.

Dinamo își dorește formarea unei echipe puternice pentru sezonul viitor ca să se poată lupta la titlu cu Steaua, „câinii” reușind în această pauză competițională nu mai puțin de 11 transferuri.

„Va fi un meci destul de greu. Vedem în clasament cum stă situația, aproape jumătate dintre echipe se bat pentru evitarea retrogradării și orice meci este greu, e pe viață și pe moarte. Ambele echipe își doresc cele trei puncte. Noi suntem datori față de suporteri și ne dorim să câștigăm. Îmi doresc mult să începem cu dreptul pe teren propriu și să avem cât mai puține eșecuri în fața suporterilor noștri. Va fi un meci dificil, dar sunt încrezător în băieții mei și sută la sută trebuie să câștigăm. Au făcut destul de multe transferuri, au luat jucători din Olanda, care au jucat la echipe bune, cu o cultură fotbalistică. Dar nu mi-am dat seama de forța acestei echipe. Ne-am antrenat alături de ei în cantonament, am văzut-o la câteva meciuri. După o victorie nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, trebuie să fim echilibrați. Sunt normale victoriile la Dinamo. Chiar dacă prima a fost cu 1-0, ne dorim să facem pași mai mari și să câștigăm la scor mai mare. Trebuie să jucăm toate meciurile la victorie pentru că ești Dinamo”, a declarat Teja la conferința de presă de dinaintea partidei.

Teja nu i-a oprit în lot pentru această partidă pe Alexandre Durimel, Fabien Farnolle, Patrick Petre și Ionuț Șerban, iar acestora li se mai adaugă Boubacar Mansaly și Ștefan Bărboianu, ambii fiind suspendați.

Echipe probabile:

Dinamo: Naumovski – Fai, Nedelcearu, Bunoza, Serginho – N. Grigore, Elhamed – Rotariu, M. Niculae, Grozav – Bilinski

U Cluj: Veselovsky – Jovanovic, Skvorc, Neag, Bambara – Ceppelini, R. Costin, Van den Broek – Zijler, Lemnaru, Viveiros

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup