Derby la tensiune maximă. CFR a câștigat meciul „cu scandal”, cu CSU Craiova, iar arbitrul Comănescu a enervat pe toată lumea

Derby la tensiune maximă. CFR a câștigat meciul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrescu și Mangia sunt antrenorii cu cel mai „gros” CV de la noi și, poate nu întâmplător, echipele lor erau pe primele două locuri în Liga I, înaintea jocului direct. Un duel al antrenorilor, dar și o dorință de confirmare a începutului de sezon pentru două dintre echipele ce vor să câștige campionatul.

Asta se aștepta în CFR – CSU Craiova, iar partida din Gruia a avut iz de derby. Tensiunea și nervii au fost acasă pe terenul din Cluj. Echipa Petrescu a avut începutul de meci. Urko Vera (5) și Dan Nistor (21) au trecut pe lângă gol. Apoi s-a petrecut faza care avea să explodeze atmosfera în Gruia. Mureșan sare la cap cu Screciu, Comănescu vede sânge pe fruntea olteanului și îi dă galben apărătorului. Tardiv, enervant pentru Petrescu, care nu e un maestru în a-și calma nervii și este eliminat (28). „Bursucul” a văzut astfel din tribună faza meciului. Comănescu acordă penalty pentru ținerea lui Ferreira la Deac, iar după un minut, asistentul îi spune să-i dea roșu fundașului Craiovei. Comănescu, ca un bun ascultător face asta, fără a-și asuma însă răspunderea, iar oltenii „iau foc”. E inutil însă, dar o decizie ce pare bună e stricată de întîrzierea ce încinge spiritele. Culio marchează și e 1-0 pentru CFR (40). Pe final, Mitriță izbește bara lui Arlauskis (42) și se intră la vestiare cu avantajul clujenilor și mulți nervi.

Repriza a doua mai calmează spiritele, dar Craiova nu mai are forță în 10 oameni, iar CFR așteaptă oltenii doar pentru a declanșa contraatacuri. Așa apar ocaziile lui Nistor (53), Manea (57) și Balde (63). Nervos pe arbitraj, Mangia mai are un motiv de nervi. Calancea scapă din mâini o minge de prima lecție de fotbal și Balde e șiret și marchează (64). E 2-0, dar urmează un penalty pentru olteni, acuzat de clujeni că ar fi o compensație. Gustavo marchează și Craiova continuă să creadă. Finalul e electrizant. Bancu are bară la ultima fază, se mai cere un penalty, dar nu se acordă, iar CFR – CSU Craiova se termină 2-1. CFR e tot lider, iar oltenii rămân cu contestațiile, iar noi rămânem cu impresia că arbitrul Comănescu a fost un arbitru sub nivelul unui derby și a fost un permanent izvor de tensiuni.


CFR Cluj – CS U Craiova 2-1 (Culio pen. 40, Balde 64 / Gustavo 81)

  • CFR: Arlauskis – Cr. Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora – Hoban, Culio – Nistor, Deac, Nouvier – Vera (Balde 46)
  • Rezerve: Duka, Al. Păun, Djokovic, Omrani, Boli, Hamed
  • CS U Craiova: Calancea – Kelic, Screciu, Ferreira – Martic, Zlatinski, Rossi, Bancu – Gustavo, Băluță, Mitriță
  • Rezerve: Mitrovic, Briceag, Dimitrov, Popov, Mateiu, M. Roman, Burlacu

22:29 FINAL! CFR – CS U Craiova 2-1.


22:27 Ce ocazii a ratat Craiova în ultimele secunde ale partide! Burlacu a pătruns din stânga terenului, i-a pasat lui Gustavo, care a șutat la colțul scurt, mingea a fost respinsă până la Mihai Roman, dar și șutul atacantului a fost respins de un fundaș din drumul spre poartă. 


22:14 GOOOOOOOL CS U Craiova! Gustavo a înscris, după o nouă eroare a lui Comănescu. Centralul a dictat penalty la simularea lui Burlacu. Jucătorul oltenilor a pătruns în careu, a ciupit mingea din fața lui Vinicius, cel care și-a tras piciorul la timp, dar Burlacu s-a pus la pământ. Comănescu a ezitat, dar le-a oferit oltenilor penalty-ul din care au redus din diferență.


22:05 Oltenii ripostează în limita posibilităților în Gruia! Bancu a ajuns în poziție de șut, dar acesta a fost foarte „moale”, iar Arlauskis a prins fără probleme. 


21:56 GOOOOOOOL CFR! Oltenii sunt „blestemați” în această seară, iar după ce Balde i-a avertizat în două rânduri atacantul a marcat în cele din urmă. Camora a trimis o centrare plouată în brațele lui Calancea, dar portarul basarabean a fost „fript” de minge și i-a dat drumul în fața lui Balde, care a avut o misiune ușor de îndeplinit. 2-0 CFR


21:49 Băluță este cel mai tensionat fotbalist de pe teren și, avertizat deja cu cartonașul galben, acesta a mai avut o intervenție foarte dură asupra lui Culio în urma căreia argentinianului i-a sărit apărătoarea. Comănescu l-a lăsat pe Băluță pe teren, dar olteanul este vulnerabil. În schimb, pe teren se duce o luptă „oarbă” între cele două echipe.


21:44 Gazdele rămân la conducerea jocului și după trecerea pauzei dintre reprize. CFR are posesia și construiește profitând și de situația în care se află oltenii. Totuși, elevii lui Dan Petrescu nu și-au creat vreo ocazie notabilă de gol de la reluarea jocului.


21:38 A început repriza a doua fără Vera pe teren, acesta fiind schimbat cu Balde. CS U Craiova rămas în aceeași formulă, dar joacă în inferioritate, după eliminarea ciudată a lui Ferreira.


21:22 Pauză! CFR – CS U Craiova 1-0, după 45 de minute tensionate. Dan Petrescu și o persoană din staff-ul Craioveu au luat loc în tribună, Ferreira a fost eliminat, iar Culio a înscris dintr-un penalty controversat.


21:15 Oltenii au revenit în atac, după o nouă decizie la care jucătorii CFR-ului au protestat. Mitriță a executat direct în bară o fază fixă de la 25 de metri. 


21:12 GOOOOOOOL CFR! Culio a înscris din penalty-ul scos de Deac, după ce l-a trimis pe Calancea în colțul opus. Imediat după gol, o persoană din staff-ul Craiovei a fost trimisă în tribună.


21:11 Ferreira este eliminat! Inițial, Comănescu i-a arătat doar galbenul fundașului care l-a faultat pe Deac, dar, la insistențele asistentului Marinescu, centralul i-a arătat cartonașul roșu și l-a trimis la vestiare. Rămâne de văzut cum va justifica centralul partidei deciziile luate în ultimele minute. 


21:08 Comănescu a dictat penalty la faultul lui Ferreira asupra lui Deac! Contactul dintre cei doi fotbaliști a fost evident, dar ținerea a început înafara careului, iar Deac a căzut în careu.


21:03 Spiritele s-au încins în Gruia, după ce clujenii au protestat vehement la aproape fiecare decizie pe care Adrian Comănescu a luat-o împotriva echipei gazdă. După ce Screciu a fost umplut de sânge de Andrei Mureșan, în urma unui corner, Dan Petrescu, avertizat fiind de centralul partidei, a protestat din nou și a fost trimis în tribună. 


20:57 CFR e echipa mai periculoasă în Gruia, în timp ce CS U Craiova a abordat o tactică defensivă cu posibile plecări pe contraatac. Același Nistor s-a aflat în marginea careului, dar șutul nu a mai semănat cu cel anterior, iar mingea s-a dus paralel cu poarta direct în aut. 


20:53 Introdus în partea dreaptă de Dan Petrescu, Nistor a avansat, și-a făcut mingea pe piciorul stâng și a trimis balonul cu un efect care l-a „paralizat” pe linia porții pe Calancea. Din fericire pentru CS U Craiova, mingea s-a dus puțin peste poartă.


20:44 Avem parte de un joc echilibrat în Gruia cu foarte multe faulturi la mijlocul terenului și în marginile celor două careuri, dar fără mari ocazii de gol până acum, exceptând șutul din fața porții a lui Vera.


20:37 Clujenii au avut prima ocazie importantă a meciului! După ce Calancea a boxat până în marginea careului, Nouvier a centrat pe bara a doua, acolo de unde Vera a șutat la colțul lung, iar Calancea a avut o intervenție salvatoare.


20:33 A început partida din Gruia, acolo unde s-au strâns în jur de 6.000 de suporteri pentru a vedea întâlnirea dintre primele două echipe din Liga 1. 


19:30 Avem cele două echipe de start, iar Dan Petrescu și Devis Mangia trimit pe teren cam tot ce au mai bun. Boli e rezervă la CFR și ar putea debuta în această seară, iar Arlauskis joacă primul meci în tricoul clujenilor.


Derby-ul momentului în Liga 1 se va disputa în această seară, ora 20:30, pe terenul CFR-ului. Echipa condusă de Dan Petrescu este lider, cu 19 puncte, în timp ce CS U Craiova se clasează pe locul secund, cu 18 puncte.

Ardelenii au început sezonul cu un egal la Botoșani, apoi a urmat o serie de șase partide din care au luat toate punctele. Lanțul de victorii al ardelenilor a fost întrerupt în runda precedentă când ACS Poli Timișoara s-a impus pe teren propriu cu 4-3, la finele unui meci extrem de spectaculos.

Oltenii, pe de altă parte, nu au pierdut niciun meci în actuala stagiune, însă se află în spatele CFR-ului din pricina celor trei rezultate de 1-1 înregistrate între etapele a doua și a patra. Din runda a patra însă echipa lui Mangia a câștigat toate meciurile.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen