Le gătește femeia de serviciu!** Copos nu a „uitat” să achite numai salariile staff-ului tehnic

Le gătește femeia de serviciu!** Copos nu a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Copos nu a „uitat” să achite numai salariile staff-ului tehnic, ci și pe cel al personalului auxiliar de la ProRapid

Absența bucătăresei a fost prilej de glume printre rapidiști în a doua zi de Paște

La Rapid veștile rele se succed cu repeziciune, dar nu mai surprind pe nimeni. Și, evident, sunt subiecte de glume printre jucători. Ultima ispravă îl are în prim-plan pe George Copos. De fapt nu e vorba chiar despre el, ci despre consecințele acțiunilor sale. Lipsa lichidităților a mai făcut o victimă la Rapid. Vinerea trecută, ultima bucătăreasă din cele trei care erau pe vremuri, doamna Tatiana, și-a spus că nu mai suportă să meargă acasă de Sărbători fără bani și a decis să nu se mai întoarcă. O decizie cu efect întârziat pentru jucătorii lui Rada.

„Ce știi să gătești, nea Mariane?”

De ce cu efect întârziat? Pentru că echipa și staff-ul tehnic au aflat de decizia venerabilei doamne abia luni, în a doua zi de Paște, când aveau programate antrenamente în regim normal. Imediat au început miștourile. „Tu ce știi să gătești, nea Mariane?”, l-au chestionat jucătorii pe antrenorul de 53 de ani. „Cartofi prăjiți și ouă în tigaie”, a venit răspunsul de undeva din mulțime. Râsete, caterincă, voie bună. Gluma-glumă, dar de mâncat tot trebuia să se mănânce la prânz, dar nu avea cine să gătească. Tot staff-ul tehnic a găsit soluția: femeia de serviciu, doamna Lăcrămioara! Au rugat-o frumos, iar ea, ca o adevărată creștină, i-a ajutat. A alcătuit chiar și un meniu: supă, plus mâncare de cartofi cu carne la cuptor, asezonată cu salată verde! Se vede treaba că le-a plăcut jucătorilor, pentru că și a doua zi, adică ieri, aceeași doamnă le-a gătit. Din nou supă, dar cu pui la grătar alături de salată verde. Poate nu e cel mai indicat meniu pentru niște sportivi, dar, vorba unuia dintre ei, e cel mai bun pentru că el există: „Ce ne făceam dacă nu aveam ce mânca!”. În acest moment, la ProRapid se face aprovizionarea cu carne, legume și fructe grație unui apropiat al clubului. Doar bucătăreasă le mai trebuie, că nu se știe cât mai stă și doamna Lăcrămioara!

Grupa de juniori ”95 a fost retrasă din campionat

În altă ordine de idei, nici la juniori lucrurile nu stau mai bine. Grupa de copii născuți în 1995 a fost retrasă din campionat la începutul lui martie, deși prezența în competiție nu presupunea costuri foarte mari, având în vedere că toate partidele se disputau în București. „N-am primit nicio explicație, pur și simplu așa a vrut domnul Taban. Acum, echipa joacă amicale prin împrejurimile Bucureștiului, acolo unde nu sunt meciuri la divizia C”, au povestit părinții copiilor. În acest moment, la Rapid funcționează patru grupe de copii și juniori.

1.700 de lei  este salariul lunar al unui antrenor de la juniori

1.000 de lei pe lună câștiga o bucătăreasă la Pro Rapid

4 antrenori au rămas la Centrul de Copii și Juniori al Rapidului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…