Lazăr: „Dacă primesc o ofertă bună, plec”. Cine a fost în viziunea mijlocașului dinamovist cel mai bun fotbalist român din 2014

Lazăr:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul lui Dinamo, Valentin Lazăr, se gândește la un transfer, dar până în acest moment nu a primit nicio ofertă. Fostul căpitan al câinilor este de părere că Lucian Sânmărtean a fost cel mai bun jucător român în 2014

Valentin Lazăr nu ar ezita să accepte o ofertă avantajoasă pentru el și pentru club. Mijlocașul spune că până în acest moment nu a fost înștiințat de interesul vreunei formații. „Momentan nu știu nimic despre vreo ofertă pentru mine, vom vedea în următoarele săptămâni dacă se va întâmpla ceva. Dacă se va decide să plec și va fi ok și pentru club și pentru mine, atunci o voi face”, a declarat Lazăr.

Jucătorul dinamovist consideră că echipa sa are șanse să recupereze punctele necesare pentru a termina actuala ediție de campionat între primele patru formații: „După trei săptămâni de vacanță îți dorești să te apuci din nou de treabă pentru a fi într-o formă bună. Nu am avut un tur de campionat foarte bun, dar chiar dacă am terminat pe locul opt, e o diferență mică de puncte până la locul patru, acolo unde trebuie să ajungem pentru a ne îndeplini obiectivul”.

În opinia lui Valentin Lazăr, Lucian Sânmărtean a fost cel mai bun jucător al anului trecut din campionatul intern, dar crede că Steaua va avea resursele necesare să cumpere un fotbalist la fel de valoros în urma transferului acestuia la Al-Ittihad. „Sânmărtean a fost după părerea mea jucătorul numărul unu al anului trecut, dar Steaua cred că va avea resurse și își va cumpăra un jucător la fel de valoros”, a precizat Lazăr. Mijlocașul îi va preda banderola de căpitan în retur atacantului Marius Niculae.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…