Kyros Vassaras, prezentat oficial ca președinte al CCA: „Am telefonul deschis doar pentru federație. În rest, nu sunt disponibil”

Kyros Vassaras, prezentat oficial ca președinte al CCA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul președinte al CCA, grecul Kyros Vassaras, a declarat, luni, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial, că nu poate promite că arbitri români nu vor mai face greșeli, însă poate promite că numărul erorilor comise de aceștia se va reduce.

„Eu am o filozofie în ceea ce privește delegarea arbitrilor. Este la fel cu cea a antrenorilor. Cei mai buni arbitri vor oficia la mai multe meciuri decât ceilalți. Deci cei mai buni jucători dintr-o echipă – în cazul nostru cei mai buni arbitri din federație – vor juca. Cei mai buni jucători fac greșeli. Ne așteptăm ca și cei mai buni arbitri să facă greșeli. Nu pot să vă promit că nu vor fi greșeli, dar pot să vă promit că încercăm să reducem numărul greșelilor, iar arbitri să facă mai puține greșeli decât jucătorii”, a spus Vassaras, la Casa Fotbalului.

Kyros Vassaras și-a prezentat planul său pentru dezvoltarea arbitrajului românesc, care cuprinde cinci direcții importante: atragerea tinerilor către abritraj, identificarea și promovarea talentelor din rândul actualilor arbitri, îmbunătățirea calității arbitrajului, reprezentatrea cu succes la nivel internațional și îmbunătățirea colaborării și dialogului la nivelul CCA.

„Este absolut necesară această schimbare”

„Începând de astăzi, arbitrajul românesc intră într-o nouă etapă, una a modernizării, unde prestațiile și prestigiul vor fi construite cu foarte mare atenție. Kyros Vassaras este un fost arbitru, un profesionist remarcabil cu o carte de vizită la cel mai înalt nivel în fotbalul european. Kyros a devenit parte a noii echipe de management dedicată reformei fotbalului românesc. Misiunea sa este să depună toate eforturile pentru a transforma CCA și arbitrajul românesc care să funcționeze la cel mai înalt nivel de performanță”, a început prezentarea lui Vassaras președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Acesta a menționat faptul că va continua să beneficieze de ideole și de experiența fostului președinte al CCA, Alexandru Deaconu. „Am considerat că este absolut necesară această schimbare, care sper să aibe efecte în ceea ce privește strategia și repoziționarea arbitrajului românesc. Sumele sunt confidențiale, dar sunt mai mici decât cele care s-au vehiculat în această perioadă de timp, dar și mai mici decât cele pe care le-au avut alte persoane care s-au aflat la conducerea CCA”, a continuat Burleanu, făcând referire la atacurile pe care Ion Crăciunescu le-a făcut în ultimele două săptămâni la adresa numirii lui Vassaras în funcția de președinte al Comisiei Centrale de Arbitri.

„Telefonul meu este deschid doar pentru FRF”

Aproape o oră, Kyros Vassaras și-a prezentat planurile, precum și perspectiva sa asupra arbitrajului românesc: „Scopul nostru este să punem bazele unei academii de arbitraj, asemănător cu programul CORE (n.r. – Centrul de Excelență în Arbitraj) de la UEFA. Pentru a avea un reprezentant la turneele finale, trebuie să avem arbitri la competițiile sub 21 de ani, 19 și 17. Și suntem pe drumul cel bun. Anul ăsta am avut semifinală la U19, anul trecut la U17. Acest plan este pentru viitor, nu pentru prezent. Dacă lucrăm în prezent, nu o să avem succes”. Întrebat ce va face dacă vreun președinte de club îl va suna, noul președinte CCA a surprins: „În cariera mea, mulți președinți nici măcar nu au încercat să mă sune. Telefonul meu este închis și este deschis doar pentru federație. Pentru alte apeluri, îmi pare rău, nu sunt disponibil”. Acesta a precizat că a purtat o discuție cu arbitrii în care le-a precizat că nu vor mai avea voie să închidă ochii la faulturile dintre jucători: „Arbitri au fost instruiți să aibă zero toleranță față de proteste. Oferim respect pentru a primi respect. Îi vom proteja pe toți jucătorii”, a completat acesta.


Încă am cetățenia greacă și nu o să o pierd niciodată. Am o agenție de turism, dar nu mă mai ocup de ea prea mult, ci partenerul meu. Nu veți vedea niciun arbitru din România care își va face vreo vacanță prin agenția mea
Kyros Vassaras, președinte CCA


Comitetul Executiv al FRF a decis, la 11 iulie, numirea grecului Kyros Vassaras în funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Kyors Vassaras îl înlocuiește pe Alexandru Deaconu, care urmează să-și continue activitatea în cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor. În vârstă de 48 de ani, Kyros Vassaras, de profesie agent de turism, a activat ca arbitru FIFA din 1998 până în 2009. După retragerea din activitate, Vassaras a activat în cadrul UEFA, ca instructor responsabil pentru arbitrajul românesc.

Alexandru Deaconu a ocupat funcția de președinte al CCA din luna august a anului 2012.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale