Istoria Stelei, înainte, cu și după Becali

Ce-ar fi fost astăzi George Becali dacă nimeni n-ar fi strigat „apără Duckadam!!!!”? Dacă, pe 7 mai 1986, Ștefan Iovan nu ridica tinicheaua aia, pe care fotbaliștii englezi o poreclesc cu jind „Urecheata”, ce echipă ar mai fi împrumutat omul care se dă în vânt după poleială, fie că e aplicată pe telefonul de 30.000 de euro, pe fotolii sau pe ușă?

V-ați gândit o clipă unde ar fi fost acest Becali dacă autoritățile statului, dacă un funcționar public dintre cei care chiar se milogesc pentru un bilet la Steaua – Chelsea, ar fi deschis o anchetă serioasă după ce Dumitru Dragomir a spus, într-o seară, la OTV, că l-a ajutat pe actualul patron al lui Luțu să fure Steaua?

Câți bani ar mai fi câștigat din biletele europene dacă generații întregi de copii și adolescenți români nu vedeau la televizor sau nu ascultau povești despre cum a fost la Sevilla?

Câte trofee ar fi trebuit să mai câștige Iovan, Tudorel, Ienei, Bumbescu și ceilalți pentru ca omul cu lanț de aur la gât să îi invite la meciul cu Chelsea, nu să le arunce, așa cum arunci lăturile la porci, niște bilete pe covorul albastru îmbâcsit cu miros de parvenire din așa zisul Palat, de fapt un fost palat locuit acum de bipede?

Opriți-vă un moment și întrebați-vă. Cine ar fi fost azi Becali fără Steaua, gloriile și suporterii ei? Sunt mulți, inclusiv împrumutătorul, care răspund cu o altă întrebare: „Ce ar fi fost Steaua fără el, europarlamentarul, deputatul, filantropul?” Cu siguranță, ar fi fost tot o demnă campioană a Europei, poate cu mai puțini bani, dar netrecută prin procesul de involuție, de siluire morală, în care a intrat în 2013, cu sprijinul complice al unora pe care-i cheamă Păunescu, Hrebenciuc și Dragomir.