INTERVIU | Florentin Matei a revenit în Liga 1: „Acum nu vorbesc despre titlu. Dar dacă intrăm în playoff… ne batem cu CFR, Steaua și Craiova de la egal la egal. Presiunea e pe ele”. De ce a plecat de la campioana Croației

INTERVIU | Florentin Matei a revenit în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

A apărut în fotbalul românesc printr-o manevră reușită de PR. Avea doar 14 ani atunci când calitățile demonstrate la juniori l-au convins pe Gigi Becali că Florentin Matei e următorul mare fotbalist produs de clubul său. Cu un salariu de 4.000 de euro pe lună la vârsta copilăriei, Matei a dus anii junioratului cu povara presiunii mediatice pe umeri, dincolo de pretențiile finanțatorului. Despărțirea de România s-a produs brusc, iar pentru plătitorul pomenit anterior a fost un singur pas de la „Matei al meu e Messi de România” până la „îmi tai capul dacă ajunge fotbalist”.

Și-a căutat club în Italia și în Franța, la juniori, însă a revenit cu adevărat abia în Ucraina. Acolo, la Volyn Luțk, o echipă de mijlocul clasamentului la acea vreme, Matei s-a impus. Și nu doar ca un titular incontestabil, ci și ca unul dintre cei mai buni pasatori dintr-o primă ligă ucraineană în care starurile lui Șahtior și Dinamo Kiev, cumpărare pe zeci de milioane de euro și plătite pe măsură, confiscau aproape orice top.

Prestațiile de la Luțk l-au adus pe Matei și în atenția naționalei, însă nu a făcut pasul. L-a făcut totuși spre Rijeka, în Croația, echipă alături de care a reușit să obțină performanțe importante. După o jumătate de sezon de acomodare, Florentin Matei a câștigat cu Rijeka titlul de campion al Croației și Cupa Croației într-un fotbal confiscat ani la rând de Dinamo Zagreb. În ciuda aparențelor, după un început de sezon 17/18 în care a fost titular și a marcat inclusiv în parcursul european al lui Rijeka, Matei a dispărut treptat din prima echipă și, mai apoi, chiar și de pe banca de rezerve. A fost împrumutat în această iarnă de Astra Giurgiu, iar ProSport l-a provocat la o discuție scurtă pentru primele impresii după revenire.

A venit Florentin Matei în locul lui Alex Ioniță la Astra? Ce ți-au spus șefii clubului când te-au contactat?
Dacă am venit în locul lui? Eu nu joc pe același post cu el. (râde)

Nu joci, însă ești un mijlocaș ofensiv de creație, capabil să dea pasă decisivă, așa cum Astra avea doar în Ioniță până acum.
Da, dar ce m-a făcut să vin a fost faptul că ei m-au dorit mult, m-au sunat toți începând de la domnul Niculae, Edi Iordănescu, Dani Coman. În plus, sunt și aproape de casă, am cam șase-șapte ani de când sunt plecat în străinătate. De exemplu, eu anul trecut am stat doar cinci zile acasă. Tot anul.

Și te-au convins spunându-ți ce, mai precis? Vino la noi împrumut timp de jumătate de an, jumătate de an în care încercăm să facem…
În primul rând să prindem playofful, ăsta e obiectivul principal. Apoi, dacă prindem locul de playoff e normal să țintim un loc cât mai sus pentru că, din câte am văzut eu, avem echipă bună aici la Astra.

OK, acum spune-mi cum a fost pentru tine luarea deciziei. Te-au convins, ai stat pe gânduri?
Păi dacă am luat decizia atât de repede. Îți dai seama că a fost ușor. Ideea a fost să vin cât mai repede ca să prind pregătirea, toată pregătirea de iarnă să o fac alături de echipă, așa ne va fi mai ușor în lupta pentru playoff.

La Rijeka, cel puțin din ce am putut noi citi în țară, a părut că n-ai avut o perioadă foarte bună în acest sezon. Adică ai început bine, jucând, ai dat goluri, apoi ai fost rezervă și, în final, n-ai mai prins nici lotul.
Eu în decembrie 2018 intru în ultimele șase luni de contract, iar cei de la Rijeka au fost de acord cu împrumutul meu doar dacă mai semnez un an cu ei. Am refuzat și așa am ieșit definitiv din echipă. Am convenit până la urmă că e mai bine să vin în România, să fiu acasă timp de cinci luni, să joc aici.

Vrei să joci cinci luni la Astra, să ai meciuri. Dar acum vin și te întreb. Nu ți-e teamă un pic de faptul că Astra are un stil de joc care nu e, neapărat, unul ofensiv? Nu pari tipul de fotbalist gata să își asume responsabilități defensive.
Nu mi-e teamă, cum să îmi fie teamă. Și oricum, nu jucăm așa defensiv. Cel puțin din ce am văzut eu la antrenamente noi avem posesia, asta antrenăm. Posesia și presingul. O să ne prindă bine!


„Ne batem de la egal la egal cu CFR, Steaua și Craiova”

Ai un antrenor nou, unul tânăr. Ce impresie ți-a lăsat Iordănescu până acum?
Mi se pare foarte bun. E foarte pasionat, știe meserie, eu spun că o să ajungă antrenor mare. Cu cine am vorbit mi-a spus exact același lucru. Ce ambiție are, cum vorbește cu jucătorii, chiar… chiar m-a impresionat.

Spui că obiectivul e playoff-ul. Dar lupta la titlu cum ți se pare? Care sunt echipele care o duc?
Păi, primele trei sunt cele mai îndreptățite pentru a duce lupta asta. Craiova, Steaua, Clujul. Ele se bat la campionat din punctul meu de vedere, dar ați văzut și voi, Astra a avut rezultate bune cu echipele mari. De asta zic, cred că ne putem bate cu toate de la egal la egal. Plus că o să fie presiune mare în playoff între echipele de sus, putem profita de asta.

Deci obiectivul oficial e intrarea în playoff, cel neoficial e lupta pentru titlu?
(râde) Nu, nu vreau să am un discurs despre lupta la titlu. Importante sunt primele două jocuri, să intrăm în playoff. După momentul ăla putem să vorbim despre lupta la titlu, până atunci nu. Pentru că degeaba vorbim, noi trebuie să câștigăm jocurile alea, altfel discutăm degeaba.

În loc de „mulțumesc, la revedere!”, te întreb dacă nu ai o temere legată de revenirea într-un fotbal plin de probleme. Insolvențe, întârzieri salariale, finanțatori care se implică peste antrenori, demiteri și demisii pe bandă rulantă, toate astea ne caracterizează fotbalul.
Afară nu e așa, nu am avut de-a face până acum și nu cred că timp de cinci luni la Astra mă voi confrunta cu așa ceva.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
Schimbarea care urmează pentru MILIOANE de români. Marcel Ciolacu, anunț astăzi, 27 APRILIE: Se va pune în aplicare
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele