INTERVIU | Cătălin Munteanu despre o posibilă grevă generală în Liga 1: „Dacă spunem stop joc, să nu se mai prezinte nimeni la meciuri” Cum sunt tratați jucătorii din România

INTERVIU | Cătălin Munteanu despre o posibilă grevă generală în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Mijlocașul Cătălin Munteanu, unul dintre cei mai experimentați jucători din Liga I, nu exclude posibilitatea unei greve generale a fotbaliștilor de la noi, dar crede, totuși, că aceasta este foarte greu de realizat în România.

Într-un interviu acordat pentru revista dedicată Galei AFAN 2014, care a avut loc în această seară, Munteanu afirmă că fotbaliștii români din prima divizie nu sunt respectați și că plata salariilor și rezolvarea memoriilor la comisiile FRF se tergiversează prea mult, pentru că nu există legi clare. Actualul jucător al Viitorului Constanța dă exemplul Spaniei, campionat în care a evoluat timp de șapte sezoane: „În străinătate, jucătorii sunt mult mai respectați și au un cuvânt greu de spus. Eu am jucat 7 ani în Primera Division, iar Asociația Fotbaliștilor din Spania este una foarte puternică. În fiecare an, se strâng căpitanii de la toate echipele din primele trei ligi și discută despre plata salariilor. Când nu și-au primit banii la timp, au boicotat meciurile, nu a început campionatul, două etape s-au anulat. Deci au o putere foarte mare și sunt mult mai respectați„.


6 trofee a câștigat Cătălin Munteanu în cariera de până acum: trei titluri, două Cupe ale României și o Supercupă

277 de meciuri a jucat până în acest moment Cătălin Munteanu în Liga I, pentru trei echipe (Steaua, Dinamo și FC Brașov), înscriind în total 35 de goluri


Citiți mai jos întregul interviu acordat de Cătălin Munteanu pentru revista AFAN:

Cătălin, ai avut nevoie de AFAN până acum?
Da, am avut, când am jucat prima oară la Brașov, la primul contract. La finalul acestuia, am depus memoriu pentru ultimele cinci luni. Cei de la AFAN m-au ajutat, au depus toate actele, au fost împuterniciții mei și, într-o lună jumate sau două luni, mi-au recuperat banii.

„Nu suntem respectați”

Tu cum vezi statutul fotbalistului român? Este respectat sau nu este respectat în România?
Eu cred că nu sunt îndeajuns de respectați. Acest timp de răgaz de 90 de zile pe care îl au cluburile după data de plată a salariului pe care o ai în contract e prea mare. 90 de zile, te mai amână vreo lună, te duci la aproape 120 de zile de neplată. E prea mult! Ar trebui găsită o soluție prin care cluburile să mai lase un pic de la ele, să fie o perioadă mai scurtă. Cel mai bine ar fi să se plătească la timp, dar, având în vedere situația actuală, criza, poate că e normal să se întârzie un pic.

Se discută la nivel de FIFA, UEFA, FIFPro reducerea acestui termen de la 90 la 30 de zile.
Cred că ar fi ideal. Să stai patru luni neplătit, e prea mult. Mai ales în momentul de față, când contractele au scăzut foarte mult față de anii trecuți. E foarte dificil pentru jucătorii tineri, care sunt la început și au contracte mai mici, să trăiască patru luni fără bani.

Sunt cazuri în care jucători mai tineri ți-au cerut bani cu împrumut?
Sunt astfel de cazuri peste tot, la toate echipele. Sunt mulți jucători care au nevoie de bani după patru luni în care nu și-au primit salariile.

Tu ai jucat mult și în Spania. Care e diferența dintre ce e acolo și ce e aici?
În străinătate, jucătorii sunt mult mai respectați și au un cuvânt greu de spus. Eu am jucat 7 ani în Primera Division, iar Asociația Fotbaliștilor din Spania este una foarte puternică. În fiecare an, se strâng căpitanii de la toate echipele din primele trei ligi și discută despre plata salariilor. Când nu și-au primit banii la timp, au boicotat meciurile, nu a început campionatul, două etape s-au anulat. Deci au o putere foarte mare și sunt mult mai respectați. Nu sunt cazuri ca la noi, gen Sportul Studențesc sau Rapid, în care jucătorii să stea neplătiți nouă luni sau un an sau în care litigiile durează cinci luni, șase luni, chiar mai mult.

Crezi că ar fi posibil și în România să nu înceapă returul dacă vor fi în continuare restanțe mari la salarii?
Este greu.

Păi cu ajutorul AFAN…
În ultimul timp, AFAN chiar face multe și încearcă, pe cât posibil, să ajute toți fotbaliștii din toate ligile de la noi. Dar e greu să faci așa ceva în România, pentru că e nevoie de unitate în rândul jucătorilor. Dacă zicem mâine „stop joc”, atunci să nu se mai prezinte nimeni!

„E nevoie de unitate”

Și nu există această unitate?
Eu cred că nu există. De fapt, n-a existat niciodată. Am mai avut noi câteva demersuri, am convenit să scoatem niște bannere, dar le-am scos doar câteva echipe, pentru că există presiuni de la conducerile cluburilor, poate unele cluburi sunt cu banii la zi și n-au probleme financiare…

Înțeleg că jucătorilor la e frică…
Da, da, da… Neexistând unitatea asta de grup, e greu să faci un asemenea demers.

„Atenție la clauzele abusive!”

Când îți faci un contract, ce urmărești?
Suma de bani, să fie corectă. Mă uit la impozite, să fie trecută clauza cu plătirea impozitelor. Și mă mai uit să nu existe clauze abuzive. Dar de fiecare dată când faci un contrcat, trebuie să te consulți cu agenții sau cu cei de la AFAN, pentru că ei ne dau cele mai bune sfaturi, lucrând zi de zi cu contracte. Ei știu cel mai bine ce clauze trebuie puse și ce clauze trebuie excluse.

E supus fotbalistul român neplătit de luni bune tentației de a se implica în meciuri trucate pentru pariuri?
Tentația e mare, având în vedere că unii nu sunt plătiți de la patru luni în sus. Soluția e să se plătească salariile la timp și nu vor mai fi tentații de niciun fel.

Ce ar trebui făcut ca să existe o siguranță a contractului?
Comisiile de judecată să fie mult mai corecte! Fără amânări, fără recursuri făcute aiurea. Trebuie respectate la Comisii niște perioade de timp. Într-o săptămână să se judece, într-o lună să se dea banii.

„Judecata litigiilor se tergiversează pre mult la Comisii!”

În Spania, cum se procedează?
Am avut și eu probleme acolo la un club și s-a rezolvat foarte repede. Am aplelat la Sindicatul jucătorilor de acolo și mi-am luat banii. Totul ține de cât de repede se judecă la Comisii. La noi, se tergiversează prea mult. Din ce citesc și eu prin ziare, sunt jucători care au litigii de trei-patru luni. Nu mai spun de cei de la Sportul, care se judecă de un an și ceva. Comisiile trebuie să fie neutre. Au fost cazuri rezolvate foarte repede, deci se poate!

Un mesaj pentru fotbaliștii care joacă în România?
Să fie foarte atenți la contractele pe care le semnează, să ia legătura cu cei de la AFAN, pentru că aceștia îi pot ajuta foarte mult, să fie alături de Sindicat și să vină în număr mare la acțiunile organizate de acesta. Numai așa putem avea și noi un cuvânt de spus și vom da un semnal puternic conducătorilor din Liga I.

INFO: În străinătate a evoluat între 1998 și 2005 pentru Salamanca, în primele două ligi spaniole, pentru Espanol (Primera Division), Albacete (Primera și Segunda) și Murcia (Segunda)

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup