„Roșu” pentru Vaslui! Vaslui – Chiajna 0-0

  • Publicat:
  • Actualizat:

Moldovenii n-au putut s-o învingă, acasă, pe Chiajna chiar și cu un om în plus și au bifat al patrulea egal din acest sezon

Partida a reprezentat restanța din prima etapă, atunci când vasluienii au jucat împotriva Rapdiului (2-1)

Nu s-au scurs decât cinci zile de la succesul înregistrat cu Oțelul, în etapa trecută (2-1) și băieții lui Liviu Ciobotariu par că au uitat complet de jocul plăcut prestat la malul Dunării. Într-o pană totală de idei, „galben-verzii” n-au putut descifra formula secretă pe care Ionuț Chirilă a găsit-o pentru elevii săi, astfel că moldovenii aveau toate motivele să regrete condamnarea Rapidului în Liga a II-a. Primele semne că ceva nu mai funcționează la trupa lui Ciobi au venit încă din start, atunci când Wellington (2) și Leca (6) au pus serioase probleme porții lui Cerniauskas. Douăzeci de minute mai târziu a venit și prima replică a moldovenilor, prin diagonala excelentă a lui Lovrecic trimisă în defensiva neatentă a Concordiei (24) oprită însă perfect de Râmniceanu. Nici măcar cu un om în plus, după eliminarea lui Melinte, din minutul 64, Vaslui n-a izbutit să încrie golul victoriei. Același Râmniceanu s-a dovedit a fi eroul lui Chirilă, atunci când, pe final, a respins cu reflex de portar de handbal șutul periculos al lui Antal, din careul de șase metri. S-a terminat 0-0, iar moldovenii au egalat-o pe Dinamo în clasament.

Iată echiepele de start:

Vaslui: Cerniauskas – Celeban, Cordoș, Prahic, Mușat – Madson, Sânmărtean – Antal, Lovrecic, Sălăgeanu – Temwanjera

Rezerve: Straton, Balaur, Enescu, Popovici, Caue, Pătulea, Buziuc

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Concordia: Râmniceanu – Dima, Leca, Melinte, Savin – Ispir, Bambara – Onduku, Purece, Coșereanu – Wellington

Rezerve:  Cobrea, Bucurică, Roșu, Serediuc, Strătilă, Florea, L. Ganea


Liviu Ciobotariu nu va putea conta în meciul de astăzi, contra Concordiei, pe Nuno Viveiros și Jakub Wilk, ambii accidentați în meciul cu Oțelul.

Portughezului i-a recidivat o accidentare mai veche, în timp ce polonezul are probleme la umăr. „Wilk și Viveiros nu s-au recuperate. La ambii este vorba de accidentări mai vechi” a spus Ciobi.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…