Încă două transferuri pentru CSMS Iași: Milan Mitic și Davide Dias, în Copou

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a ajuns la un acord cu jucătorii Davide Dias și Milan Mitic, cei doi urmând să semneze angajamente pe câte un sezon cu gruparea din Copou.

„Ne-am înțeles cu Davide Dias și Milan Mitic, iar aceștia vor semna contractele când vor veni în România, luni sau marți. În mare, lucrurile sunt clare, am ajuns la un acord cu ei, nu cred că vor fi probleme. Ambii jucători vor semna pe un an, cu opțiune din partea clubului de prelungire pentru încă un sezon. Sunt doi jucători cu experiență care sper să ne ajute în realizarea obiectivului”, a declarat președintele executiv al ieșenilor, Florin Prunea.

Mijlocașul portughez Davide Dias (31 de ani) a evoluat în ultimul sezon la FC Brașov, în timp ce fundașul dreapta sârb Milan Mitic (30 de ani) a evoluat la defuncta FCU Craiova, unde a ajuns chiar de la Iași, vara trecută.

CSMS Iași l-a mai transferat până acum pe stoperul Cristi Munteanu, fost la Săgeata Năvodari.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii

Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…