Impresarul lui Wesley îl acuză pe Adrian Porumboiu de neseriozitate:** „Puteam să iau jucătorul de la Vaslui și să-l duc în altă parte”

Impresarul lui Wesley îl acuză pe Adrian Porumboiu de neseriozitate:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trupa lui Adrian Porumboiu se judecă prin tribunale în opt procese intentate de jucători ori impresari, iar acum, pe listă a mai apărut un nume care își revendică drepturile: impresarul lui Wesley, Alcidez Diaz (foto dreapta), cel care se plânge că este dus cu vorba încă din vară de către șeful vasluienilor.

Domnule Diaz, din România vă sun…
Ce bine că m-ați sunat. Am o mare numulțumire legată de modul cum procedează domnul Porumboiu. În vară, când Wesley mai avea șase luni de contract, am încercat să-i găsesc altă echipă, însă dânsul s-a opus. Din respect, am acceptat să semnăm, dar de atunci sunt dus cu vorba în ceea ce privește remunerația mea.

Ați discutat cu cei din conducere?
Am bătut de două ori drumul din Brazilia în România, dar nu l-am găsit la birou și nici măcar nu mi-a răspuns la telefon. M-am dus special în Portugalia la meciul cu Sporting să discutăm, dar atunci mi-a zis că pun presiune prea mare. Am 63 de ani, nu îmi mai permit să zbor peste Ocean la vârsta asta…

Care va fi următorul pas?
Sunt supărat și regret că s-a ajuns aici. Eu îl respect enorm, dar dânsul văd că îmi întoarce spatele. Probabil că săptămâna aceasta, dacă nu primesc niciun răspuns, voi începe un proces împotriva dânsului. Puteam proceda la fel cum au făcut ceilalți jucători și să-l iau pe Wesley de acolo ca să se judece direct cu FIFA, dar am evitat pe cât posibil un scandal.


„Dacă domnul Alcidez are o problemă, i-o rezolv sigur prin Wesley, dar nu prin persoana care e în spatele lui acum. Suma de contract a fost negociată exclusiv cu și pentru Wesley”, Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!