Un fost rapidist și-a învins prima dragoste, dar este fericit că echipa la care joacă a obținut trei puncte în Giulești: „Sper să câștige cu Dinamo”

Un fost rapidist și-a învins prima dragoste, dar este fericit că echipa la care joacă a obținut trei puncte în Giulești:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Ionescu (34 de ani) joacă la FC Brașov din 2007, dar nu uită sezonul 2004-2005, pe care l-a petrecut în tricoul Rapidului. Fundașul nu a putut savura din plin golul care a adus victoria „stegarilor”, 2-1, vineri, pe stadionul „Valentin Stănescu” și speră ca giuleștenii să-și revină până mâine și să o învingă pe Dinamo.

E cel mai important gol din cariera ta?
Hmm…. Nu știu, nu cred… Chiar dacă nu am dat prea multe! De fapt e doar al treilea reușit de mine în Liga I. Toate șuturi în vinclu, eurogoluri! (râde)

Totuși, mingea a intrat în poarta echipei la care ai jucat și pe care o simpatizezi de mic și a adus o victorie nesperată pentru FC Brașov
Să știi că am și vorbit după meci cu Buga. I-am zis: > Dar asta este! Îmi pare rău că am dat gol, dar toată lumea știe că sunt jucător profesionist și că trebuie să mă intereseze în primul rând binele clubului care mă plătește. Brașov avea nevoie de această victorie.

Pe vremea când jucai la Rapid ai fost decisiv într-un meci cu Dinamo. Cum vezi derby-ul de mâine?
Oho! Ce meci a fost atunci (n.r. – 24 octombrie 2004)! Țin minte că Dinamo ne conducea la pauză cu 1-0, dar spre finalul meciului am dat două centrări din flancul stâng. Prima s-a dus la „Ilie” (n.r. – Ilyeș) pe chelie (râde) și a doua a băgat-o în poartă Burdujan. A fost cel mai bun meci al meu în tricoul Rapidului!

Dar…
Da, știu, vrei să vorbim și despre meciul de mâine. Nici nu știu ce să zic… Ambele echipe suferă acum, dar îmi doresc din suflet să câștige Rapid. Poate că BozoviÇ va reuși să mă „copieze”, și să ofere două assisturi, așa cum am făcut eu acum opt ani!

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…