„Îmi las o porțiță. Dacă îmi fac o ofertă cu un plan bun…”. Șumi și-a explicat PLANUL. De ce nu l-ar refuza din start pe Becali

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a surprins din nou în această dimineață, după ce a lăsat să se înțeleagă, în direct la ProSport LIVE, că nu exclude ca în vară să facă pasul spre marea sa rivală, FCSB, alături de Budescu.

Tehnicianul Astrei a explicat ulterior, într-o intervenție la Sport.ro, de ce și-a schimbat optica în privința echipei patronate de Gigi Becali. În urmă cu câteva luni Șumi respingea din start orice speculație privind o colaborare a sa cu gruparea roș-albastră, însă acum acesta spune că ar fi atras de un „proiect serios”, indiferent de numele echipei care i l-ar propune.

„Îmi las o portiță pentru toți cei care vor să facă performanță. În cazul în care nu am o ofertă din străinătate, pot da curs oricărei oferte, în momentul în care o echipă își dorește performanță, pentru că eu în ultimii doi ani am făcut performanță, am luat un campionat, am luat o supercupă, suntem aprope de a câștiga un nou trofeu, am fost în primăvara europeană.

În momentul în care cineva are încredere în mine și vrea să lucreze cu Șumudică, profesional eu fac orice pentru echipa respectivă”, a declarat Șumudică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele