„Îmi este frică să nu pățesc ce a pățit Dani Coman!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Constantin (foto) s-a dezlănțuit ieri la adresa conducerii, într-o conferință de presă. Fundașul e nemulțumit că au fost transferați atâția străini, consideră că oficialii au greșit față de Coman, Buga și Dică și nu l-a iertat nici pe Valeriu Argăseală de la Steaua.

Marius, ce părere ai de ceea ce i se întâmplă lui Coman?

Nu este normal. Dani a făcut multe pentru Rapid și văd că încet-încet este îndepărtat. El a cerut o mărire de salariu, nimic mai mult. Îmi e frică de ce o să mi se întâmple în sezonul viitor, când voi intra și eu în ultimul an de contract…

Nu ți-a fost mărit contractul?
(ironic)… Cum să nu? Mi s-a mărit contractul și, cu banii pe care i-am primit, am fugit repede în Herăstrău și mi-am luat două apartamente de lux. Să fim serioși…

„Dică și Buga nu meritau așa ceva”

Sunt jucătorii străini mai profesioniști decât românii?

Nu știu dacă sunt mai profesioniști. S-a încercat și la noi preluarea modelului celor de la CFR. Personal, cred că este o greșeală. Oricum, nu știu dacă jucători precum Buga sau Dică meritau să fie îndepărtați așa, după câte au făcut pentru club.

Valeriu Argăseală spune că Rapid s-a întărit doar cantitativ, nu și calitativ…
Cine e domnul Argăseală? E părerea dânsului, nu ne interesează ce spune el. Noi ne‑am făcut echipă și nu cred că vom repeta povestea de anul trecut, când ne-am împiedicat de echipele mici. În pregătiri ne-am mișcat bine. Să vedem acum ce va fi în campionat. Eu sunt încrezător.

"Este părerea lui Marius Constantin. Dar, deocamdată, el este jucător, nu conduce clubul. Nu el hotărăște cine joacă și cine nu joacă" – Fathi Taher, patron Rapid

"Nu obișnuiesc să răspund jucătorilor. Pot să spun doar că Steaua a făcut transferuri raționale" – Valeriu Argăseală, președinte Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×