„De acum înainte așa o să-i spun”. Ilie Dumitrescu se alătură jucătorilor de la FCSB. Cum îl va striga pe Dică în perioada următoare

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Dumitrescu a analizat jocul FCSB-ului din victoria cu Dunărea Călărași, 2-0. Fostul component al „Generației de Aur” a lăudat jocul prestat de elevii lui Dică și a avut o remarcă interesantă, spunând că acesta vrea un joc mai ofensiv în acest sezon. Dumitrescu a comentat și modul în care tehnicianul se înțelege cu jucătorii. Spune că i se va adresa acestuia cu apelativul „Nick”, așa cum îl strigă fotbaliștii.

FCSB a făcut un meci bun cu Călărași și, datorită victoriei, rămâne pe primul loc în Liga 1 Betano. Rușitele lui Man și Tănase din prima repriză îi dau un moment de respiro lui Dică. Antrenorul a fost „amenințat” de Gigi Becali că va fi demis dacă nu câștigă următoarele etape.

După meci, Ilie Dumitrescu a analizat la cald prestația vicecampioanei. L-a lăudat pe Nicolae Dică, dar și pe jucători, care au făcut un meci foarte bun, consideră fostul internațional.

Mie mi-a plăcut foarte mult prima repriză. A jucat avansat, a încercat să facă pressing sus. Asta i-a și costat, pentru că Man și Coman stau între linii. Chiar dacă ei sunt uneori statici, surprind, pentru că stau foarte avansați. În afară de cele două goluri înscrise, Steaua și-a creat și alte faze și putea să mai înscrie. M-a surprins schimbarea lui Tănase, pentru că și el jucase foarte bine.

Hai să vă spun ce cred eu că a încercat să facă el cu Gnohere în locul lui Tănase. A încercat iar să joace cu doi atacanți, cum a făcut și cu Botoșaniul și nu a mers. A avut imediat reacție, când a văzut că nu merge și l-a băgat pe Moruțan în locul lui Rusescu„, a spus Ilie Dumitrescu pentru Digi Sport.

Ilie Dumitrescu a avut o remarcă și asupra modului în care jucătorii i se adresează lui Dică: „De acum înainte îi spun numai „Nick”. Dacă jucătorii așa îl strigă, așa îi spun și eu de acum. Dacă îl deranjează, o să îi spun iar Dică„.

FCSB este pe primul loc după 9 etape, cu 18 puncte, la două de următoarea clasată, CFR Cluj. În următorul meci din Liga 1, bucureștenii vor evolua pe terenul penultimei clasate, FC Hermannstadt.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×