Iancu:** „Nu avem atitudine de lider! Nu putem păcăli fotbalul la nesfârșit!”

Iancu:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși Timișoara s-a impus la Severin, în partida cu Universitatea
Craiova, Marian Iancu s-a declarat total nemulțumit de jocul
elevilor lui Sabău.

Patronul grupării de pe Bega spune că un rezultat de egalitate
era echitabil după cum au decurs ostilitățile în teren și a afirmat
încă o dată că Poli nu are față să câștige campionatul.

„În ultimele meciuri am tot avut ghinion. Poate era
timpul ca bunul Dumnezeu să-și întoarcă fața înspre noi. E singurul
motiv pentru care am luat 3 puncte azi. Sunt total nemulțumit, dar voi avea timpul
necesar să discut cu toți. Avem multe de vorbit. Asemenea 3 puncte
ne pot păcăli. Nu mi-a plăcut absolut nimic.
Antrenorul a
fost bolnav și nu a fost la echipă săptămâna aceasta. Cred că de
aceea echipa a arătat în acest hal. Un egal era echitabil după un
asemenea meci. Nu avem
atitudine de lider! Nu putem păcăli fotbalul la nesfârșit! Nu
merităm să fim lideri la finalul campionatului, pentru că nu gândim
ca un lider!
Suntem grandomani în meseria noastră, gândim în
interesul nostru!”
a declarat Iancu la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×