Iancu, impresionat de Adrian Cristea:** „De la Hagi nu am mai văzut talent ca al lui”

Redactor:
Mihai Nejneru
Iancu, impresionat de Adrian Cristea:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu a confirmat ieri, la Sport.ro, informația ProSport
referitoare la modalitatea prin care încearcă să îl încorporeze pe
dinamovistul Adrian Cristea la Timișoara. Anume, „marcajul om la
om” prin intermediul foștilor dinamoviști din lotul formației de pe
Bega, care l-au informat pe jucător despre oferta consistentă pe
care este dispus să i-o facă Iancu.

„Rămâne ca el să decidă, să stabilească ce vrea. Va fi a treia
iarnă în care îl ofertez”, a recunoscut ieri Iancu. Tot patronul
bănățenilor a explicat motivul pentru care ar dori să îl
încorporeze pe mijlocașul lui Ioan Andone. „De la Hagi nu am văzut
un talent mai mare decât al lui. Are tot atâta îndemânare, dar
joacă puțin diferit. Este un jucător complet, dar îi lipsește
motivarea”, a mai spus bossul alb-violeților.

„Pact
de neagresiune cu celelalte echipe”

Același Iancu a negat, din diplomație sau nu, una dintre
modalitățile prin care a încercat să îl aducă pe jucător la
Timișoara. „Avem un pact de neagresiune cu celelalte echipe. Nu
dorim să speculăm, că poate rămâne liber de contract”, a mai
explicat patronul Politehnicii Timișoara. Declarațiile lui Marian
Iancu vin la o zi după publicarea de către ProSport a materialului
în care era dezvăluită runda de discuții dintre cele două părți,
purtată prin intermediul foștilor dinamoviști care acum joacă pe
Bega, dar și că Timișoara încearcă să speculeze faptul că jucătorul
e neplătit de patru luni la Dinamo!

Lucescu: „Cristea a
trădat”

Răzvan Lucescu a dezvăluit motivul pentru care Adrian Cristea nu
mai este convocat la acțiunile echipei naționale. „A avut șansele
lui, însă a fost omul care a trădat. Este vorba de elemente
extrasportive”, a dezvăluit Lucescu jr, invitat fiind la emisiunea
„Pe bune!”de la Sport.ro. Acesta a precizat însă că în decizia sa a
contat și faptul că „Prințul” nu este un jucător complet. „În
fotbalul de astăzi se cere să faci ambele faze, să ajuți echipa”, a
concluzionat selecționerul.

„Aș
juca la Timișoara”

Nicolae Mitea a refuzat timp de un an să semneze cu o echipă din
România, după ce Dinamo l-a obligat să își reducă pretențiile
salariale, în caz contrar fiind nevoit să plece. Motivul? Salariile
prea mici față de cele din Europa. Acum, fosta extremă a lui Ajax
s-a răzgândit: „Am trăit din banii strânși la Ajax, dar acum ei
sunt pe sfârșite. Dacă m-ar chema Timișoara, nu cred că aș refuza.
Este o echipă care te motivează. Uitați-vă cum joacă Zicu acum!”, a
declarat jucătorul de 25 de ani pentru ziarul Ring.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×