„I-a rupt, nu glumă!”** Măsurile gândite de Reghe după escapada la mare i-au întors pe colegi împotriva scandalagiilor! Tănase&CO, luați în colimator în vestiar

  • Publicat:
  • Actualizat:

Escapada lui Chipciu, Tănase și Mihai Costea de la mare i-a afectat și pe ceilalți steliști. Reghecampf i-a pedepsit cu antrenamente epuizante în ultimele două zile. „A scos untul din noi”, au spus fotbaliștii

Petrecăreții au promis în fața echipei, în vestiar, că nu vor mai repeta actul de indisciplină
Antrenorul Stelei este nemulțumit că Becali și MM au tratat cu lejeritate escapada

Urmările actului de indisciplină comis de cei trei fotbaliști ai Stelei în mini-excursia de la Marea Neagră de la finele săptămânii trecute încă se simt. După ce a purtat o discuție serioasă cu Chipciu, Tănase și Mihai Costea, Laurențiu Reghecampf a vrut să le arate tuturor fotbaliștilor din lot că nu tolerează astfel de situații. De aceea, în ultimele două zile, steliștii au avut de îndurat sesiuni de antrenamente în care au fost solicitați la maximum. „Reghe e un tip corect și nu acceptă prea ușor derapajele, de aceea a vrut să le arate tuturor ce tratament îi așteaptă dacă se va mai întâmpla ceva similar”, au spus surse din interiorul clubului. Potrivit mărturiei, fotbaliștilor li s-a pregătit un program care a conținut, printre alte exerciții solicitante, mai multe sesiuni de alergare în ritm susținut pe distanțe de câte un kilometru! „I-a rupt, nu glumă!”, au povestit martori oculari.

„Făptașii”, certați de restul echipei
Modalitatea în care Reghe­campf a ales să-și „educe” fotbaliștii nu a fost pe placul tuturor. Potrivit acelelorași surse, unii dintre jucătorii Stelei au considerat nedrept faptul că trebuie să plătească pentru greșeala comisă de colegii lor și s-au întors împotriva acestora. Chipciu, Tănase și Costea cel mic au fost luați în colimator, în interiorul vestiarului, unii dintre fotbaliști reproșându-le pe un ton ridicat faptul că acțiunile lor afectează întregul grup. Fără să se ajungă la un conflict, cei trei au garantat că este ultima dată când se va întâmpla ceva asemănător.

Reghe e nemulțumit de reacția conducerii
Cu toate că, la prima vedere, măsura înăspririi antrenamentelor a fost luată pentru a-și disciplina fotbaliștii, se pare că Reghe a dorit să atingă și alte ținte. „Laur a fost extrem de nemulțumit că domnul Becali și MM Stoica nu au fost duri cu fotbaliștii care au comis-o. El și-a creat o imagine de antrenor dur, iar faptul că patronul face glume legate de actul de vandalism îi știrbește din autoritate. Duritatea mărită a antrenamentelor a fost modalitatea lui de a arăta că pe teren el e șeful, chiar dacă din partea conducerii nu vine nicio sancțiune”, au încheiat sursele ProSport.

Bourceanu, primul pe caniculă
Vestea că banderola de căpitan i-a revenit, după un foarte scurt popas pe brațul lui Ciprian Tătărușanu, l-a motivat pe Alexandru Bourceanu. Fotbalistul venit sezonul trecut de la Poli Timișoara a fost unul dintre cei mai activi fotbaliști ai Stelei la ultimele ședinte de pregătire, uimindu-și antrenorii prin disponibilitatea la efort. Cu toate că Reghecampf a organizat ședințe de pregătire extrem de solicitante în condițiile în care în București s-au înregistrat temperaturi de peste 35 de grade Celsius, noul căpitan a fost primul la capitolul rezistență. Asta după ce ProSport a evidențiat faptul că și în perioada de iarnă tot Bourceanu a fost fotbalistul cu cele mai bune rezultate la testul Gacon.

Tănase, Chipciu și Mihai Costea să spargă în fiecare zi câte o oglindă și plătesc eu. I-am dat 150 de euro omului care a avut mașina lovită
Gigi Becali, patron Steaua

Pentru mine subiectul este epuizat. Nu pot discuta despre asta din moment ce jucătorii au altă variantă, ei au fost provocați. Când vor apărea dovezi clare, atunci voi propune și pedepse
Mihai Stoica, manager general Steaua

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…