Hagi nu uită și nu iartă: „Am bătut iar Steaua! Ei sau patronul lor să înțeleagă asta!” Mesajul Regelui pentru Becali după victoria cu APOEL

Hagi nu uită și nu iartă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul Constanța a câștigat meciul tur cu APOEL, scor 1-0, și merge în Cipru din postură de favorită la calificarea în play-off-ul Champions League.

Gheorghe Hagi nu a trecut peste scandalul provocat de Gigi Becali în momentul în care a decis să conteste titlul câștigat de Viitorul la TAS și a ținut să-i transmită un mesaj direct patronului FCSB după victoria cu APOEL.

Evident deranjat de modul în care s-au comportat reprezentanții FCSB după ce au pierdut titlul, Hagi i-a invitat pe rivali să facă o paralelă între modul în care au arătat cele două echipe în partidele cu Viktoria Plzen, respectiv APOEL.

„Cred că suntem o echipă bună, iar în seara asta am demonstrat încă o dată că am meritat să fim campionii României.

Dacă ne uităm la meciurile jucate până acum (n.r. în cupele europene), i-am bătut iar pe Steaua. Ca rezultat, ca atitudine. Și de această dată am bătut Steaua.

Încă o dată, Steaua să înțeleagă că noi suntem campionii României! Sau patronul Stelei… să înțeleagă că suntem campionii României […] Sunt foarte fericit că am jucat mai bine ca Steaua! Că merităm să fim campioana României! Asta e bine!„, a declarat Hagi în conferința de presă.

Eu m-am născut la Constanța și am făcut această academie  cu orice risc! M-am născut să câștig și îmi doresc să fiu cel mai bun. Vreau să transmit această mentalitate echipei mele, Academiei, unde am devenit cei mai buni”, a mai spus Hagi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…