Hagi e dispus să își lase „perlele” la Steaua: „Să facă ofertă, să vedem dacă ne convine”. Jucătorii doriți de Becali sunt cotați la peste două milioane de euro

Hagi e dispus să își lase
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă nu s-a încheiat acest sezon în mod oficial, declarațiile celor de la Steaua se îndreaptă către ideea de reconsctrucție. Iar numele vehiculate în ultima perioadă sunt cele ale lui Răzvan Marin și Florin Tănase, fotbaliști ai Viitorului, unele dintre cele mai valoroase nume din echipa lui Gică Hagi. Chiar dacă a evitat până acum să vorbească direct despre o posibilă trecere a celor doi la echipa lui Reghecampf, Hagi a spus totuși că așteaptă să vadă cât poate oferi Steaua pe cei doi.

Steaua a zis că îi vrea pe Răzvan Marin și pe Tănase. Aștept de la ei să văd dacă fac ofertă, să vedem dacă ne convine. Sunt jucători valoroși, noi i-am crescut și trebuie să ne convină și nouă oferta. Nu mai suntem Viitorul cei mici care dau oricum jucătorii„, a spus Gică Hagi.

Patronul Viitorului spune că există mai multe oferte pentru jucătorii săi și nu doar din țară, ci și din străinătate: „Eu zic că am mai mulți jucători care sunt doriți de afară, nu doar unul. Sunt mult mai mulți, o să analizăm toate ofertele care vin„.

La 19 ani, Răzvan Marin este văzut drept unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din România. Hagi l-a promovat pe fiul lui Petre Marin, renunțând la Achim și Aganovici, iar fotbalistul a avut multe momente în care a impresionat. În acest sezon, Marin a prins 29 de meciuri pentru Viitorul în toate competițiile, reușind două goluri și patru pase decisive. Mai mult, „creierul” de la mijlocul terenului a jucat și pentru echipa de tineret a Academiei, în Youth League, dar și pentru reprezentativele de tineret ale României, fiind cotat în acest moment la 750.000 de euro.

Dacă Răzvan Marin poate fi considerat un „new entry” pe lista jucătorilor Viitorului curtați de alte echipe, Florin Tănase e deja un nume cunoscut în fotbalul românesc. Mijlocașul ofensiv de 21 de ani a mai fost dorit în trecut de Gigi Becali, iar în această stagiune a strâns 13 goluri și cinci pase decisive în tricoul echipei lui Hagi, evoluțiile bune aducându-i și convocarea la reprezentativa divizionară a României. Totuși, transferul ar costa-o destul pe campioană, Tănase fiind cotat în acest moment la 1,5 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele