Hagi a revenit! Contra a primit un nou mesaj din partea „Regelui”, după scandalul selecției

Redactor:
Dan Mirea
Hagi a revenit! Contra a primit un nou mesaj din partea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Viitorul Constanța a făcut mai multe precizări în privința tensiunilor apărute între Gică Hagi și Cosmin Contra, odată cu apariția lotului preliminar pentru amicalele cu Chile și Finlanda

Timp de două zile, Hagi s-a războit cu Contra și Mutu. Deși s-a împăcat cu selecționerul naționalei, pe antrenorul Voluntariului nu l-a iertat și i-a răspuns cu aceeași monedă, după ce „Briliantul” a catalogat drept penibilă acțiunea lui Hagi.

Luni, Gică Hagi a făcut alte precizări în privința nemulțumirii sale: „Două motive pentru care meritam mai mult decât un jucător la echipa națională!

Referitor la convocările / selecția la lotul național de seniori pentru cele două partide amicale cu Chile (31 mai) și Finlanda (5 iunie).

1. Ieșirea publică a managerului FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a fost dură pentru faptul că nu înțelege de ce clubul nostru a avut numai un jucător convocat la lotul național din totalul celor 28 de jucători selecționați. Echipa noastră a fost una dintre cele mai bune din Liga 1 în ultimii doi ani competiționali. Din acest motiv, considerăm că meritau mai mulți jucători ai clubului nostru să fie convocați la echipa națională. Argumentele noastre sunt:

  • -Suntem campionii României
  • -Ne-am calificat trei ani la rând în play-off-ul Ligii 1
  • -Ocupăm locul 3 în play-off
  • -Jucătorii folosiți de noi sunt în proporție de 95% români
  • -Suntem echipa cu cele mai multe goluri înscrise în play-off (13), chiar dacă media de vârstă este de doar 21,6 ani
  • -Echipa noastră a contribuit la realizarea celui mai frumos meci al sezonului (după acel meci, selecționerul a declarat că va convoca 6-7 jucători)
  • -Avem jucători foarte tineri, într-o formă foarte bună și în acest play-off, născuți în 1999 (Băluță, Mățan și Drăguș).
  • -Avem cel mai decisiv tânăr jucător din acest an, perioada februarie-mai (6 goluri și 4 pase decisive)
  • -Avem cel mai polivalent jucător din Liga 1, cu un randament foarte bun pe toate cele trei posturi (fundaș, mijlocaș, atacant)
  • -Avem jucători într-o formă foarte bună, conform statisticii InStat”, se arată în comunicatul clubului. 

De asemenea, antrenorul și patronul Viitorului a dat de înțeles că a îngropat securea războiului cu Contra și că îi va sta la dispoziție cu jucătorii din lotul campioanei României: „2. Selecția – un aspect important pentru a deveni cel mai bun (lucru învățat de Gheorghe Hagi de la cei mai buni).

Pentru noi, selecția jucătorului stă la baza construcției / formării unei echipe puternice care să obțină performanțe la cel mai înalt nivel (calificări la turnee finale). Chiar dacă domnul Gheorghe Hagi a folosit în expunerea sa cuvântul „interese”, acest cuvânt este utilizat frecvent în lumea fotbalului de către manageri, conducători, moderatori, ziariști, suporteri, ș.a.m.d. Avem speranța că la loturile naționale există interesul de a fi selectați cei mai în formă jucători care provin de la cele mai în formă echipe, astfel încât să avem șansa atingerii obiectivului de a ne califica la turneele de elită, europene și mondiale.

PS: A fi antrenor al echipelor naționale ale României reprezintă o responsabilitate foarte mare, care creează totodată o presiune enormă, iar cel care știe să lucreze sub presiune va deveni câștigător!!! Succes, Cosmine, ție, staff-ului tău și loturilor naționale! Oricând îți stăm la dispoziție dacă crezi că prezentăm interes!”. 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×