Greața costă foarte scump!** Amendă record pentru Gabi Matei, Nikolic a scăpat mult mai ieftin. INCREDIBIL: cât și ce au băut steliștii

Greața costă foarte scump!** Amendă record pentru Gabi Matei, Nikolic a scăpat mult mai ieftin. INCREDIBIL: cât și ce au băut steliștii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Cristea s-a amuzat „live” de show-ul făcut de steliști sâmbătă noaptea în club

Imaginile surprinse de paparazzii de la „Cancan TV”, duminică dimineața, cu Nikolic și cu Gabi Matei vomitând dintr-un taxi după ce au ieșit dintr-un club bucureștean, unde au consumat băuturi alcoolice, au stârnit furia patronului și a antrenorului Laurențiu Reghecampf. Totuși, finanțatorul a vrut să-i primească, ieri, la palat pe cei doi și să-i ierte, dar s-a opus antrenorul, care a dorit să le dea o lecție.

Reghe a fost tare dezamăgit de Gabi Matei cu care avusese câteva discuții și credea că a înțeles șansa pe care urma să i-o acorde. De fapt, fundașul dreapta adus de la Pandurii a primit cea mai mare amendă dintre cei doi, 25 % din contract, adică 30.000 de euro!

Nikolic a vomitat că-l văzuse pe Matei

Nikolic a scăpat de o pedeapsă atât de aspră pentru că are un contract mult mai bine pus la punct față de colegul său. La prelungirea înțelegerii cu roș-albaștrii, muntenegreanul nu a acceptat clauza care să-i permită Stelei să îi ia atât de mult din salariu. În consecință, steliștii au decis să nu-i mai acorde prima de calificare în grupele Europa League care i se cuvenea, adică aproximativ 7.500 de euro pentru cele 137 de minute jucate. Patronul Stelei a fost înștiințat despre pedepsele primite de cei doi, dar când a apărut în fața presei el a încurcat „borcanele”, spunând despre Nikolic că a fost amendat cu 25% din contract și că Matei nu va primi prima de calificare. De fapt, e invers. Ca un amănunt amuzant, Nikolic le-a povestit steliștilor că a vomitat din cauză că îl văzuse pe colegul său Matei că a „dat la boboci”.

Concurs de băut

În „Boa”, cei doi consumaseră opt sticle de șampanie. La un moment dat, spre plecare, ei au pus pariu care e mai rapid în a savura, pe nerăsuflate, câte o sticlă de Moet. Show-ul dat de steliști a fost admirat din apropiere și de „prințul” Adrian Cristea, care se afla la o masă alături cu două tipe sexy, alături de care a și plecat.

Eu am vrut să-i iert, dar nu m-a lăsat Reghe. Mi-a spus că vrea amendă maximă pentru ei
Gigi Becali, finanțator Steaua

Ce au făcut nu-i onorează și sunt convins că le e rușine. Vor răspunde pentru situația în care s-au aflat
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

Au fost liberi și n-au încălcat niciun regulament. Dacă știau să bea, nu li se făcea rău
unul dintre managerii Stelei

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele