Grahovac şi Ionuţ Voicu s-au despărţit amiabil de CSM Poli Iaşi. Grahovac: "Au fost trei ani minunaţi petrecuţi aici. Plec cu capul sus de la Iaşi!" Mesajul transmis suporterilor

Luni, 13:48 3755 afişări Comentează şi tu Liga 1
Grahovac şi Ionuţ Voicu s-au despărţit amiabil de CSM Poli Iaşi. Grahovac: "Au fost trei ani minunaţi petrecuţi aici. Plec cu capul sus de la Iaşi!" Mesajul transmis suporterilor

După mai multe zile nebune, lucrurile par să intre pe făgaşul normal în Copou. Jucătorii aflaţi încă sub contract cu clubul au fost chemaţi de către conduecere, rând pe rând, la negocieri, iar unii dintre aceştia şi-au reziliat pe cale amiabilă angajamentele. Unul dintre aceştia este şi Branko Grahovac, care la despărţirea de colegii din Copou a fost extrem de emoţionat.

“S-a încheiat o perioadă foarte frumoasă din cariera mea. Mă bucur că am făcut parte din acest grup frumos, alături de băieţi minunaţi, de antrenori buni. Au fost trei ani frumoşi, în care am realizat o performanţă istorică, accederea în cupele europene şi o serie de 15 meciuri fără înfrângere. Noi plecăm, vine rândul altora să joace la Iaşi. Vreau să spun că am fost respectat până la sfârşit în Copou. Plec cu capul sus de aici, mândru de ce am realizat. Este un moment emoţionant şi pentru mine. Vreau să le mulţumesc şi suporterilor şi îmi cer scuze acum pentru toate gafele pe care le-am făcut. Ei ştiu bine că acele greşeli au fost neintenţionate şi că am dat sută la sută la fiecare meci. Dar se mai întâmplă să şi greşeşti. Acum, când trag linie, sunt fericit de ceea ce am realizat la Iaşi. Le urez baftă celor care vor continua la Iaşi, sper să aibă rezultate mai bune decât ale noastre”, a declarat Branko Grahovac.

Liber de contract după despărţirea de Iaşi, Branko a dezvăluit de unde vine prima ofertă: “Acum sunt liber. Nu mă autopropun, dar aştept oferte. Cine mă vrea, mă poate contacta. Mai pot juca la un nivel înalt unul sau doi ani. Deocamdată am o ofertă de la soţia mea. Voi merge acasă alături de familie şi apoi vom vedea ce voi face. Din 2018 vreau să candidez la Parlamentare în ţara mea”. La plecare, Grahovac s-a îmbrăţişat cu foştii colegi şi cu noii oficiali ai clubului, propunând, în glumă, un meci amical la Tiraspol între echipa pregătită de Flavius Stoican şi cea formată din jucătorii aflaţi în Copou.

Ionuţ Voicu: “Plec cu inima plină din Copou. Păcat că nu s-a terminat totul mai diplomat”

La rândul său, Ionuţ Voicu, căpitanul echipei ieşene în ultimii ani, regretă că s-a despărţit de CSM Poli Iaşi într-o astfel de atmosferă. “Părerea mea este că noua conducere a început cu stângul. Se putea încheia contractele cu noi mai diplomat, altfel, nu aşa, cu tot acest circ. Am făcut performanţă la Iaşi în aceşti trei ani petrecuţi aici, am jucat în cupele europene, am terminat doi ani la rând pe locul 7. Ne-am dat mâna cu noua conducere, ne-am despărţit civilizat, păcat că nu s-a întâmplat asta mai devreme. E dreptul lor să se despartă de nişte jucători, dar este şi dreptul nostru să ne cerem banii pentru care am muncit. Plec cu sufletul împăcat de la Iaşi, cu inima plină. Au fost trei ani frumoşi, dar este păcat că nu s-a terminat mai frumos”, a declarat Voicu. Acesta le-a transmis baftă foştilor colegi care vor continua în noul proiect: “Foşti colegi de-ai noştri vor continua în noul proiect. Vom rămâne prieteni şi le dorim baftă, poate ne vom întâlni ca adversari în viitorul sezon. Este un proiect nou, ne dorim să facă mai mult decât am făcut noi. Părerea mea este că echipa mai are nevoie de întâriri, este foarte greu să faci echipă într-o lună. Eu sunt în discuţii cu 2-3 cluburi din Liga I, dar încă nu m-am decis ce voi face”.

După cei doi, la negocieri au urmat şi ceilalţi jucători aflaţi sub contract: Caparco, Vasile Gheorghe, Mitic, Golubovic, Ştefănescu, Ciucur, Ţigănaşu, Bădic, Bosoi.

“Eu sunt la final de contract, aştept să intru să discut cu conducerea clubului. Sper să ne înţelegem, nu cred că vor fi probleme. Au fost trei ani şi jumătate fantastici petrecuţi la Iaşi, m-am simţit aici ca acasă. Am creat o familie la Iaşi şi ne despărţim cu greu. În fotbal se fac schimbări tot timpul, aste e... Nu cred că echipa nouă are şanse la play-off, sunt prea mulţi jucători tineri, cred că mai trebuie întăriri. Sper ca ei să facă o treabă bună pentru Iaşi”, a declarat portarul italian Alessandro Caparco.
 

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/grahovac-si-ionut-voicu-s-au-despartit-amiabil-de-csm-poli-iasi-grahovac-au-fost-trei-ani-minunati-petrecuti-aici-plec-cu-capul-sus-de-la-iasi-mesajul-transmis-suporterilor-16486711
16486711
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Primul nume de premier, TĂIAT de pe lista PSD. „Poate, insistând, reuşim să-l convingem”