Giuleștiul, teatru de război la ultimul Rapid – Steaua. Din fericire, lucrurile au revenit la normal. Rada: „Nu mai sunt maneliști pe banca lor”

Giuleștiul, teatru de război la ultimul Rapid - Steaua. Din fericire, lucrurile au revenit la normal. Rada:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dezechilibru. Acesta este cuvântul care definește cel mai bine derby-ul RapidSteaua din această seară (ora 21:00, în optimile Cupei Ligii, pe Look tv). Toate calculele dau Steaua drept favorită, iar declarațiile oamenilor din fotbal se îndreaptă spre aceeași direcție.
  • Un an și patru luni a trecut de la ultima dispută dintre cele două mari rivale. Încrâncenarea și tensiunea de atunci au dispărut, ambele formații părând în acest  moment mai interesate de fotbalul propriu-zis.

La un an și patru luni distanță de ultimul derby dintre cele două vechi rivale (1-1, în Giulești), lucrurile par să fi mers spre direcția firească. Declarațiile calomnioase și presiunea dinaintea partidei pare să se fi risipit, astfel că disputa a devenit, cum e și normal, un simplu joc. Un singur lucru a rămas la fel, din nefericire pentru gazdele de astăzi: diferența de valoare în favoarea campioanei. Dar cum atunci giuleștenii au reușit să o compenseze prin dăruire și agresivitate, există premisele că același lucru se va întâmpla și diseară, mai ales că există semnale că Steaua nu va folosi prima garnitură.

Mihai Stoica și Reghecampf, responsabili pentru haosul din 2013?

„Nu vor mai fi probleme la derby, nu stă niciun manelist pe banca lor”, a fost declarația răutăcioasă a antrenorului Rapidului, Marian Rada. Deși ea poate fi citită „la propriu” – Piți Talent a fost alături de staff-ul Stelei la ultimul meci cu rivalii din Giulești -, cel mai probabil tehnicianul a făcut referire la atitudinea avută de Mihai Stoica și Laurențiu Reghecampf înaintea și în timpul disputei din aprilie 2013. Lucrurile atunci au fost la un pas să degenereze și să asistăm la un nou episod „bricheta”, fanii din Grant având a rândul lor o atitudine reprobabilă. Acțiunile huliganice ale acestora și-au găsit atunci scuză, au susținut giuleștenii, în comportamentul arogant al conducătorilor din Ghencea și în provocările lor.

Chiricheș, lovit

Partida din aprilie 2013 s-a desfășurat fără incidente majore timp de aproximativ 80 de minute. Apoi, totul a degenerat, iar partida a fost întreruptă preț de mai multe minute, după ce Vlad Chiricheș a fost lovit în cap de un obiect aruncat de tribune. Imediat, spiritele s-au încins pe teren, iar jucătorii celor două echipe au fost la un pas de bătaie.

Cu tensiune maximă atât în teren, cât și-n tribune, centralul Sebastian Colțescu a decis să-i trimită pe steliști la vestiare pentru aplanarea conflictului. Partida a fost până la urmă reluată, după minute bune de întrerupere, nu însă înainte ca Jandarmeria să-și facă apariția în tribune și pe stadion.

În tot acest timp, suporterii Rapidului au continuat să arunce cu obiecte în teren. Managerul Stelei a pus paie pe foc și s-a dus la arbitru cu două scaune aruncate din tribune.

„Nimeni nu a provocat pe nimeni, Chiricheș trebuia să bată un aut. Ce trebuia să facă? Eu le-am spus băieților să continue meciul, să-l câștigăm pe teren”
Laurențiu Reghecampf

Reghecamf, primire „specială”

Un alt moment urât al partidei de acum un an a avut loc la pauza partidei. Revenit pe banca de rezerve, Reghecampf a fost udat din cap până în picioare de un suporter al Rapidului. Tehnicianul a vrut să riposteze, dar s-a rezumat doar la câteva înjurături adresate celui care a avut inconștiența să comită un astfel de gest, după care a fost tras sub copertină de un colaborator.

Managerul mi-a spus că în paharul ăla era mizerie, nu ceai. Fanii rapidiști fac ceva în pahare, după care aruncă pe cei de sub copertină
Gigi Becali, după meci

„Piți Talent” a declanșat revolta fanilor din Ghencea

Pentru că s-a temut de ostilitatea fanilor rapdiști,  Steaua a venit în Giulești cu bodyguarzii lui Gigi Becali. Printre oamenii din staff-ul Stelei s-a aflat însă și un lăutar. Dacă pentru bodyguarzi oficialii din Ghencea aveau aprobarea clubului gazdă, pentru „Piți Talent” nimeni nu poate explica pe ce bază a putut intra la finalul meciului la vestiare. Finul lui Reghecampf purta bluza de trening a unuia dintre secunzi și probabil acestă vestimentație l-a făcut scăpat ochilor vigilenți ai stewarzilor din stadion.

Dincolo de ironiile venite dinspre Giulești, Reghecampf s-a confruntat la acea vreme și cu puternice criticii din partea propriilor fani. Astfel, la următorul meci de după acest episod, fanii din peluza Sud a Stelei au taxat dur inițiativa tehnicianului din Ghencea. În plus, ultrașii au confecționat un banner special, pentru ca mesajul lor să fie perceput și mai bine de către oficiali. „Piți Talent, dăm cu tine de ciment”, a stat arborat minute bune în peluza roș-albaștrilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele