Gigi: "Prunea e cancerul fotbalului românesc" / Prunea: "Voi depune memoriu împotriva lui Becali"
După ce Gigi Becali a declarat la Sport.ro că managerul sportiv al lui Dinamo este "cancerul fotbalului românesc", dar că nu va constesta prezenţa acestuia pe banca "Câinilor" la partida cu Steaua, oficialul grupării din Ştefan cel Mare a reacţionat la afirmaţiile patronului din Ghencea afirmând că va depune memoriu împotriva finanţatorului Stelei.
"Nu mă interesează ce-a spus Gigi Becali despre mine. Pentru mine această persoană nu înseamnă nimic, nici în fotbal. Voi depune un memoriu mâine la Comisia de Disciplină împotriva lui Becali", a declarat Florin Prunea la sport.ro
Referitor la partida pe care Dinamo a câştigat-o astăzi cu emoţii în faţa celor de la Oţelul, Prunea spune că importantă este doar victoria nu şi modul în care aceasta a fost obţinută.
"Puteam închide jocul la 2-0 cu Oţelul. Am suferit cu toţii, dar importante sunt cele trei puncte care ne menţin acolo sus", a încheiat Prunea.
"Prunea este cancerul fotbalului românesc, dar nu putem constesta prezenţa lui pe bancă. Dacă cei de la Timişoara au constestat prezenţa lui Varga şi Bălan pe teren, noi nu putem spune nimic pentru că nu Prunea a jucat. În plus el are o hotărâre judecătorească definitivă dată de instanţele civile şi nu poate fi atacată", a fost declaraţia lui Becali care l-a deranjat pe managerul sportiv al lui Dinamo.

Gigi: "Prunea e cancerul fotbalului românesc" / Prunea: "Voi depune memoriu împotriva lui Becali"



















eu nu stiu cum poate sa zica becali asa ceva, care declara ca ar face blaturi dar ii e frica...deci e clar ce a facut acu 2-3 ani cand numai era agitatia asta cu DNA
Prunea puscaria jegule ordinarule tu aduci victorile pe banca javrelor sa facem contestatie Polisti ,Rapidisti ,Stelisti ,Cfristi .Prunea nu are ce ,cauta pe banca lu Dinamo daca nu si-o dat demisia la FRF .Hoouuuuuuua hotie pe fatza !
Cit de idi//oti sunt unii romani ! Toata stina, rocarul ( timisoara nu exista, a facut smecherii iancu de va bagat in A), si alti frustrati o ataca pe Dinamo pentru ca este singura echipa ce joaca fotbal !!! * !!!!
ADEVAR MARE ZICE GIGI-F-P ARE SI TUPEU???????????????
Sunteti de tot rahatul, vedeti ca Dinamo joaca cel mai bine din campionat si ia campionatul si ce ajungeti sa debitati? am vzt un comentariu mai jos ca spurky - DINAMO a fost blat. Bai baiatul tu esti prost de bubui...stii ce inseamna un astfel de meci? stelistilor, in locul vostru nu as mai comenta stiind ca v-au alergat dinamovistii pe teren
) Dadea N'doye de pamant cu voi pe unde va prindea....plecati la stana DISTRUSILOR
Intareste-ti echipa . Upgradeaza-ti stadionul . Fa niste transferuri , numeste sau demite antrenorii , schimba tactica si formula de joc , acum tu esti patronul. Incearca sa promovezi si sa iei campionatul . Nu contine brichete . Nu contine arbitri romani.
Te inscri si joci moca.
http://www.managerleague.com/index.pl?ref=275269
Intareste-ti Prunea! Upgradeza-ti Florinelul! Fa niste transferuri de spermicid. in gutitza lui prunitza!
Descarca Gratis Cele Mai Noi Filme 2010 : Actiune, Horor , Thriller, Sf , Comedie Filme Adulti Cu traducere in Romana www.onlythefilm.com