Interviu DEMENȚIAL cu cel mai dorit om la Steaua!** Wesley: „Nu îi înțeleg pe români, jur”

Interviu DEMENȚIAL cu cel mai dorit om la Steaua!** Wesley:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lui Wesley nu îi place zăpada. Ba chiar o urăște și i-a cerut lui Hizo un program special de pregătire în cantonamentul de la Poiana Brașov. Vorbește deschis despre „Porumboi”, patronul său, „de care nu poate să mai deschidă televizorul”, nu fuge de răspunsuri și driblează clișeele.

ProSport i-a oferit titlul de „cel mai bun jucător străin din Liga I”, într-un an, 2011, în care l-a depășit în matematica golurilor pe Demollari, cel care până acum era cel mai bun marcator străin din istoria întrecerii interne. Wesley a dezvăluit că s-a apucat de fotbal la 18 ani, atunci când lucra pe șantier alături de tatăl său, povestește că și-a furat soția când s-a transferat în Europa și cum merge prin favele pentru a-i aduce pe copii la școala sa de fotbal.

Este cantonamentul acesta unul dintre cele mai grele momente din viața ta?
Niciodată n-am mai pomenit un cantonament în zăpadă. Eu nu știu ce echipă crede că zăpada e bună. Mie nu îmi place deloc. O urăsc! Pentru mine e foarte greu să alerg în zăpadă, am o vârstă, nu mai am aceeași rezistență ca la 20 de ani. Așa că am cerut un program special pentru mine și gata!

Când le spui prietenilor tăi din Brazilia că aici zăpada este de un metru, ce zic?
Că sunt nebun! Nimeni de acolo nu știe ce e aia ninsoare. Dar lasă asta, mie mi se pare altceva foarte interesant. Toți din vest, din Spania, Portugalia, Italia, Anglia nu știu cum să fugă mai repede de frig și să pregătească echipa la căldură, iar aici în România toată lumea se îngrămădește la zăpadă. Mamă, nu înțeleg românii ăștia. Jur!

Ai trei ani în România. Zi-mi cum vezi acum viața în țara noastră.
Ce pot să zic? Nu vreau să vorbesc mult, pentru că, dacă zic ceva, toți cei care citesc ziarul vor spune «cine e Wesley să vorbească? El care n-a câștigat nimic aici.» Așa că mai bine tac, lucrez și îmi văd de treaba mea, că altfel sar lupii pe mine și mă sfâșie. Am auzit multe comentarii urâte despre mine, dar asta este…

De ce crezi tu că e o mare secetă de performanțe în fotbalul românesc?
Nu pot să vorbesc urât de România, eu mă simt bine aici, dar îmi pare rău de fotbalul românesc, de ce se întâmplă cu arbitrajul, cu patronii echipelor….

Ce-ți …..
Discuția este brusc întreruptă de un grup de aproximativ 25 de copii, care l-au zărit pe Wesley în holul hotelului din Poiana Brașov și l-au asaltat pentru autografe și fotografii mai bine de 15 minute: „Am liber până la 15:30 (n.r: ceasul arăta ora 14:00). Vă dau la toți și pe tricouri, și pe mâini. Dar să nu faceți duș, da?? Că apoi dispare Wesley de la voi…”

În timp ce brazilianul era ocupat cu semnăturile, puștii au dezvăluit că sunt de fapt juniorii Stelei. Auzind asta, Wesley n-a putut să nu glumească: „Aaaa, da? Sunteți de la Steaua? Stați așa că vin și eu cu voi”

„Steaua a jucat cu echipe bune, dar nu dificile ca noi”

Să revenim. Ce-ți place la fotbalul din România?
(liniște)… Îmi place doar când câștigăm toate meciurile și nu facem greșeli…. Iar ce nu-mi place, nu pot să răspund. E mai bine ca eu să tac.

Te referi la lipsa de experiență? Mentalitatea românilor? Ce se întâmplă?
Mda….(ezită să dea răspunsul) Da, bine, eu am vorbit de multe ori. Asta e marea problemă a românilor, mentalitatea… Dar gata, nu mai zic mai mult, pentru că vorbesc degeaba. Dacă s-ar lega ceva după vorbele astea, ar fi bine, dar vorbesc degeaba și apoi lumea zice că sunt prost.

Aceeași mentalitate ați avut‑o și cu Lazio, și cu Sporting.
Noi am demostrat că atunci când suntem concentrați 100% nu putem face greșeli. Ne trebuia însă mai mult curaj, mai multă experiență. Păcat că n-am reușit mai mult și că am pierdut avantajele pe care le-am avut cu Lazio și cu Zürich. Dar chiar și așa, pentru Vaslui e bine, pentru că am jucat cu echipe foarte mari. Și acum atenție! Cu tot respectul pentru Steaua, ea s-a calificat pentru că a jucat cu echipe bune, dar noi am avut adversari de trei ori mai dificili, cu mai multă istorie….

Caracterizează-ți patronul…
Pe „Porumboi”? Aaa… Păi… Eu sunt de trei ani aici și cred că patronul mă place. Am avut și momente când a fost îndrăgostit de mine, apoi ne-am certat. Am înnebunit amândoi. Dar asta e viața. Patronul e patron și atât…

Dar te-a dezamăgit când a spus că poți negocia cu Steaua?
(răspicat) Da! Tare! Am vorbit cu el acum când m-am întors. I-am reproșat faptul că au apărut probleme de comunicare. De ce a zis atâtea prin ziare? Probabil că nu mă mai vrea aici. Dar de ce n-a venit la mine mai întâi? Nu. El a vorbit așa direct, cum a vrut el. Na! Ce să-i faci, e patron….

Și de ce n-ai vorbit cu cei de la Steaua?
Sincer? Ce să vorbesc cu ei? Steaua are un alt patron, da? Din câte știu eu din fotbalul ăsta, cred că, dacă vrei cu adevărat un jucător, trimiți reprezentanții să facă totul. Eu n-am văzut de când sunt un jucător care se duce acasă la patron să semneze un contract. De fapt, dacă lui (n.r. – Gigi Becali) îi place să stea mai mult pe la ziare și televiziuni, ce să mai zic… Eu nu suport asta, eu vorbesc doar prin intermediul oamenilor puși să facă această meserie, cea a negocierilor. Vrei un jucător, bine! Nu-l vrei, viață lungă și la revedere!

Dar Gigi Becali a vorbit cu impresarul tău?
A vorbit da… Și rămâne cum a zis patronul… Și Wesley nu mai vine la palat și gata. Păi să vă explic de ce. Cum se poate ca un jucător considerat cel mai bun străin din România de către toată lumea să vină la o echipă mare, cu istorie, cu bla-bla, și să câștige mai puțin ca dincolo? Și iar revin la ciudățeniile României. Crede-mă, eram pe plajă cu băiatul meu când mi-a zis impresarul să mă uit pe mail, să citesc oferta lui Gigi. Pur și simplu m-a pufnit râsul, nu mi-a venit să cred, credeam că e o glumă. Nu vă zic cât era oferta, dar e de râs… Cum ar fi să-l sune Real Madrid pe Messi și să-i dea 10.000 de euro? Știu că eu nu am jucat la vreo echipă mare, dar cred că am arătat tuturor că am valoare și fără să am nu știu câte trofee. Și pur și simplu merit mai mult.

„La 18 ani făceam fundații de case”

Hai să vorbim mai mult de tine… Cu ce mare fotbalist te-ai compara?
Când am jucat în Portugalia, îmi plăcea mult de Alex Santos de la Fenerbahce.

Când erai mic, aveai vreun model?
Cel mai bun fotbalist pe care l-am văzut în viața mea a fost Romario. Și apoi Ronaldo.

Cum îți explici eficiența jucătorilor brazilieni plecați de pe plajele Copacabanei?
Dumnezeu a fost pe acolo și le-a lăsat o minge și gata. Și au plecat toți în Europa… (râde)

Ce-a fost mai întâi pentru Wesley: muzica sau fotbalul?
Fotbalul, normal.

Cum te-ai apucat de fotbal?
Când aveam 18 ani, lucram cu tatăl meu pe șantier. Făceam fundații de case, blocuri, eram foarte sărac. M-a văzut atunci un fost jucător și a venit și m-a întrebat dacă nu vreau să dau un test pentru o echipă de fotbal din Sao Paolo. Eu i-am zis: «Dă-i, mă, drumul de aici, nu plec nicăieri. Bat mingea pe plajă». S-a rugat de mine să-mi schimb viața și eu nici că vroiam. Atunci s-a dus la mama și i-a povestit și ea m-a convins să mă duc să dau testele. Dar prima condiție a fost să nu plec din oraș, să rămân acolo aproape de ai mei. Așa că am dat probe și uite-l pe Wesley aici, la zăpadă….

Cât de periculos e în Brazilia?
Dacă stai cu mine în oraș, nu! (râde) Glumesc. Depinde. Aici în România e mai periculos, să știi. Dar dacă ești acolo, nu te apuci să mergi singur prin favele, cu brățări de aur, cu inele, că aia te curăță imediat de ele. Trebuie să fii un om normal și nimeni nu-ți face nimic.

De când ești în Europa, ți-ai schimbat stilul de viață, de joc?
Da, foarte mult. Noi în Brazilia avem o altă cultură despre fotbal. Aici în Europa e mai mult contact fizic, forță și tactică. Acolo nu era așa, se joacă 1-1 și atât. Când am venit în Portugalia, în 2003, pentru mine a fost groaznic. Eu luam mingea, și când se apropia unul mai tare de mine, cădeam pe jos imediat. Eram ca o domnișoară. Au venit la mine președintele cu antrenorul să-mi spună să mă schimb, că eu eram peste tot, pe sus, pe jos, eram un haos total: «Stai, stai, că locul tău e aici și atât. Tu nu ești la tine acasă», mi‑au zis. Și m-am potolit.

Te consideri un om simplu?
Foarte simplu. Familia mea era foarte săracă, umilă. Mama lucra mult să ne întrețină și tata la fel. Bine, tata lucrează și acum pe șantier, e nebun cu capul, îți zic. (râde) Mama îmi dădea echivalentul a 10 lei pe lună, mie și fratelui meu, ca să ne luăm și noi câte ceva, așa de săraci eram. Ce să faci cu 10 lei, frate? Când am fost la Sao Paolo, atunci la 18 ani, la prima mea echipă, și am luat primul salariul, 300 de lei cam așa, mamă, în capul meu deja credeam că sunt cel mai șmecher și cel mai bogat.

Trimiteai bani acasă?
Cu 300 de lei să mai trimiți și bani acasă? Doamne… Nu. Am avut noroc că a venit un impresar la mine și mi-a zis să mă duc în Europa să câștig bani mai mulți pentru familie, să mă însor și eu, să fac un copil. M-am dus imediat la biserică să mă gândesc dacă e asta soluția cea mai bună. Și atunci am găsit răspunsul: gata, plec în Portugalia. Se întâmpla în 2003. Dar problema era că, atât timp cât am jucat în Brazilia, duceam o viață de nebun, eram singur, făceam multe prostii. Aveam nevoie și de cineva aproape de mine, așa că i-am zis soției mele să vină cu mine. Pe atunci eram doar iubiți. Știi ce mi-a răspuns? Că ea nu vine, că are treabă, că are o problemă. «Vino mă, cu mine, ce problemă ai?» La care mi-a răspuns: «Tatăl meu mi-a zis că, dacă nu sunt căsătorită cu tine, să nu plec de acasă». Mamăăăă, ce să mai fac atunci? Am furat-o de acasă și am dus-o să ne căsătorim. De atunci, viața mea a fost tot timpul în ascensiune. Am avut-o pe ea alături mereu, au trecut 13 ani și cred că de asta am reușit.

Ce faci în Vaslui când ai liber?
Tu crezi că eu sunt la București? Nici la televizor nu mă uit, pentru că îi văd numai pe „Porumboi” și pe Gigi Becali. Stau de vorbă cu băiatul meu pe ipad. Acum trebuie să-i arăt ce zăpadă e aici, abia aștept să vină să se joace.

„Scrie acolo că Wesley e plin de defecte!”

După ce te lași de fotbal, ce ai de gând să faci?
Dacă nu era soția cu mine, nu știam ce să fac pentru viitor. Fără ea nu era Wesley pe care îl știți acum. Ea a avut cap deștept și am hotărât să-l punem pe impresarul meu să ne administreze toți banii. Ne deschidem agenție imobiliară, avem multe case, apartamente…. Am viitorul asigurat. Și că veni vorba de bani, vreau ca toată lumea să înțeleagă: noi, jucătorii, nu suntem mercenari. Noi lucrăm pentru viitorul nostru, cariera noastră se termină repede, așa că trebuie să-ți asiguri ce faci după. Toți gândesc la fel, nu? Cei care muncesc în petrol, la hoteluri, la magazine de exemplu nu se gândesc să câștige mai mult? Dacă la mine vine cineva să-mi spună să plec la un salariu mai mare, prost să fiu să nu plec de la Vaslui, nu?

Nu vrei să rămâi în fotbal?
Ba da. Dar nu ca antrenor sau patron. Am deschis deja o școală de fotbal la mine acolo. E un club micuț, cu terenuri de joacă. Antrenăm copiii care au probleme cu drogurile sau care sunt predispuși să ajungă în închisoare pentru furturi etc. Chiar eu mă ocup personal de ei. Le cumpăr ghete, echipamente, îi caut prin favele să îi ajut. Îmi place mult să fac asta. Toți cei care sunt acolo mă văd ca pe idolul lor, ca pe un exemplu de viitor și eu îi iubesc pe toți ca pe copilul meu. Au văzut că am trecut și eu prin sărăcie și vor să mă urmeze. S-au uitat chiar și când am dat două goluri cu Lazio, era bucurie mare la mine în oraș, s-au strâns zeci de persoane în fața casei mele. Datorită acelor goluri, au venit și mai mulți copii să se antreneze. Păcat că am dat aiurea cu capul în meciul cu Sporting… (se rușinează)

Te vezi să-ți închei cariera la Vaslui?
Nu. Vreau să mai joc mult. Dumnezeu să-mi dea mie sănătate și goluri, că dacă dau goluri vreau să joc până la 40 de ani. Și încă îmi doresc să mai plec la o echipă mare, dar pentru asta trebuie să dau mai mult, să alerg cu băieții mai mult prin zăpadă, să nu mai faultez… Și pot mai mult!

Ce defecte crezi că ai?
Wooow ! Multe. Urăsc multe la mine. Scrie «multe» acolo și gata.. Crede-mă! Uite, de exemplu, mă enervez repede. Văleu! Eu vreau să câștig totul, să nu pierd absolut nimic, iar când pierdem câte un joc pe aici, chiar și dacă e o miuță la antrenament, îmi vine să-i bat pe toți, jur! Vreau să câștig și pariurile, tot. Wesley nu e bine cu capul, vă zic eu (râde)!

„M-am bucurat că România a bătut-o pe Argentina în 94”

Ultima întrebare: ai spus că modelul tău a fost Romario. Ții minte CM din 94? România a bătut Argentina…
Daaaa, știu de Hagi, știu că a fost cea mai mare performanță a României. M-am bucurat enorm când i-ați bătut pe argentinieni. Nu mi-a venit să cred, dar a fost o bucurie imensă. Nouă, brazilienilor, nu ne place de Argentina. Sper să nu se supere Brandan pe mine, că el e prietenul meu.

Îți mulțumim și ne cerem scuze dacă am răpit prea mult timp din odihna ta.
Aaa, gata? S-a terminat? Credeam că veniți să scrieți o carte cu mine (râde), nu doar două pagini. Glumesc. Eu vă mulțumesc pentru premiu și împlicit cititorilor și vreau să mai scrieți acolo că îi doresc mult succes Stelei în dubla cu Twente!


Îl respect pe Gigi Becali, dar ar trebui să aibă mai mult respect pentru jucători. Fotbalul nu e glumă
Wesley Lopes, mijlocaș FC Vaslui

E multă treabă de făcut în România. În special cu arbitrajul. Bine, eu vorbesc așa acum, dar când sunt pe teren și am sângele la 60 de grade, și el mă fură, îmi vine să sar la gâtul lui
Wesley Lopes, mijlocaș FC Vaslui

În vacanță plec la mine în Brazilia să cânt, să dansez cu prietenii și frații mei. De dimineață până seara nu facem nimic. Cântăm la mandolină sau pescuim
Wesley Lopes, mijlocaș FC Vaslui

Fiul meu Yuri i-a disperat pe toți, le ia mingile, șutează în toate direcțiile, e clar, mă moștenește. O să aveți un al doilea Wesley!
Wesley Lopes, mijlocaș FC Vaslui

Messi, peste doi-trei ani, o să fie cel mai bun jucător în viață. Părerea mea e că el mai trebuie doar să câștige și ceva cu echipa națională
Wesley Lopes, mijlocaș FC Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…