Gestul de solidaritate al ultrașilor din întreaga Europă care a scăpat nesancționat în Liga 1

Redactor:
Florin Marian
Gestul de solidaritate al ultrașilor din întreaga Europă care a scăpat nesancționat în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

La meciul dintre FC  Brașov – Corona (scor 1-0), suporterii echipei gazdă s-au solidarizat cu ultrașii italieni și au afișat un mesaj de susținere pentru Antonino Speziale. Acesta e un suporter condamnat la 8 ani de închisoare pentru moartea polițistului Filippo Raciti în timpul incidentelor grave care s-au petrecut în 2007, înaintea unui meci dintre Catania și Palermo. „Speziale Libero” e un mesaj care în Italia a fost strict interzis de către autorități. Acestea cred că printr-un asemenea gest de solidaritate i se aduce un afront familiei îndoliate.

În Italia, mesajul a fost interzis

De pildă, la finala Cupei Italiei de săptămâna trecută, liderul galeriei napoletane a afișat un tricou cu mesajul citat mai sus și drept urmare a fost suspendat 5 ani de a mai merge pe vreun stadion de fotbal. De asemenea, în 2012, unui jucător de la Cosenza i-a fost interzis timp de trei ani să mai evolueze pentru echipa sa pentru că a etalat mesajul „Speziale innoncente”.

Suporterul Antonino Speziale susține că e nevinovat de moartea polițistului Filippo Raciti, care a decedat în urma unei lovituri cu un obiect contondent. Ultrașii cred că Raciti a fost lovit, accidental, de una dintre mașinile carabinierilor care se retrăgea în defensivă. Avocații lui Speziale încearcă în continuare să-i dovedească nevinovăția.  

În imagine, liderul galeriei napoletane care a fost suspendat 5 ani după ce s-a afișat cu acest tricou la finala Cupei Italiei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele