Gazați fără martori! **Steaua-Gaz Metan 0-1

Redactor:
Nicu Bădescu
Gazați fără martori! **Steaua-Gaz Metan 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără a arăta prea multă imaginație, Steaua a pierdut lamentabil
cu Gaz Metan și ratează șansa de a se apropia de lider.

Steaua nu a reușit să obțină niciun punct în fața Mediașului și
a pierdut un tempo important în lupta pentru câștigarea titlului.
Cu două fețe, palidă până la leșin în prima parte, activă, dar fără
succes în a doua, echipa lui Lăcătuș a pierdut primul meci din
acest sezon pe teren propriu.

În Ghencea, toată lumea spera ca după seria aproape perfectă de
rezultate – victorie cu Utrecht, egal cu Rapid, în Liga I, și
victorie cu aceiași giuleșteni, în Cupa României – Steaua să
reintre și în cărțile pentru campionat. Chiar dacă s-a jucat fără
spectatori, ce motivație mai mare ar fi trebuit să existe pentru
Tănase și colegii lui decât ideea că toate contracandidatele,
Oțelul, Timișoara, Vaslui, Timișoara și Rapid, s-au încurcat în
această etapă.

Coșmar
din start

Nici nu se încălziseră bine cele două formații, că la prima fază
de poartă, Eric reia în plasă o minge recentrată de Markovic, în
urma unui corner. Ceasul tabelei de marcaj indica exact minutul
3:00. Răbufnirea de orgoliu pe care lumea o pretindea de la Steaua
s-a materializat în prima repriză doar într-un șut periculos din
afara careului al lui Stancu (11). Până atunci însă, oaspeții mai
înțepaseră de două ori, dar șuturile lui Pârvulescu (5) și Munteanu
(7) n-au avut dozaj letal. Pentru a ilustra neputința Stelei, în
minutul 33, roș-albaștrii au patru out-uri în interval de 30 de
secunde, chiar lângă careul Gazului. Disperat de schemele lui
Brandan și Tănase, care nu mai scoteau mingea din tușă, Tătărușanu
i-a ghidat înnebunit: „Bateți, bă, în altă parte, nu acolo!”

Ploaie de
ocazii. Degeaba

A doua repriză a schimbat dimensiunile meciului. 90 la sută din
timp, mingea s-a plimbat în jumătatea Mediașului, iar steliștii au
devenit mult mai periculoși după ce pe teren au apărut Kapetanos și
Bilașco. Telegrafic, filmul unei reprize dominate de la cap la
coadă fără succes de steliști are următoarele coordonate. Minutul
63: Kapetanos, Stancu și Gardoș șutează în aceeași fază, mereu în
blocaj. Min. 64: Același Kapetanos pivotează în careu, șut iar în
blocaj. Min. 65: Capul lui Bilașco e scos greu în corner. Min. 66:
„Capul” lui Gardoș lovește bara. Min.69: Lui Kapetanos îi este
anulat un gol, după ce Surdu a întârziat pasa, iar grecul intrase
în offside. Min. 74: Stancu, singur cu portarul, e blocat (iar!!!)
de Pleșca. În fine, Tănase are și el un șut periculos, dar pe
lângă. Până la final, țesătură-labirint de pase, niciun orizont și
o mare șansă pierdută de steliști.

Ricardo

0 goluri
93 de minute jucate
14 pase reușite
15 pase greșite
0 șuturi la poartă
0 șuturi pe poartă
10 recuperări
4 driblinguri

Eric
1 gol
91 de minute jucate
27 de pase reușite
14 pase greșite
2 șuturi la poartă
1 șut pe poartă
4 recuperări
11 driblinguri


Steaua: Tătărușanu – Martinovic,
Gardoș, Geraldo, Brandan – Ricardo, Bicfalvi – Nicoliță, Stancu,
Tănase – Surdu

rezerve: Lungu, Galamaz, Latovlevici,
Marinescu, Matei, Kapetanos,
Bilașco

Gaz Metan: Pleșca – Trtovac, Fl. Lazăr, Akaky, Markovic – Kubala,
Todea – Al. Munteanu, Eric, Pârvulescu – Dudiță

rezerve:
Vâtcă, Bozeșan, Buzean,
Cigan, Martin, Zaharia, Miclea


CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT!


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…