Ganea:** „Fac echipă cu Borcea!”

Redactor:
Mihai Nejneru
Ganea:** „Fac echipă cu Borcea!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Ganea a discutat cu Cristi Borcea condițiile preluării funcției de director sportiv la Dinamo. „Ganezul” și-a stabilit deja echipa de colaboratori și așteaptă finalul campionatului pentru a parafa actele prin care devine succesorul lui Tică Dănilescu.

Ai discutat despre revenirea la Dinamo, de data aceasta într-o funcție administrativă?
Da, am vorbit de mai multe ori cu domnul Borcea. Am avut mai multe discuții. Am păstrat o relație bună cu el. La fel și cu domnul Vasile Turcu, chiar și cu domnul Badea. Sunt toți niște oameni deosebiți, m-am înțeles mereu bine cu ei.
Ce post vei ocupa la Dinamo?
Vin să mă ocup de partea organizatorică. O să mă ocup de organizarea deplasărilor, a cantonamentelor, programul competițiilor, de ceea ce va trebui la echipă, tot ceea ce înseamnă organizare la un club de talia lui Dinamo.
Vei avea vreo atribuție în privința campaniei de transferuri?
Nu, nu va fi vorba de asta. De transferuri de ocupă Victor Becali. Și eu, unul, cred că este bine ca, la un club profesionist, să se ocupe de acest lucru doar o singură firmă de impresari.
Te-ai gândit la viitoarea ta echipă de colaboratori?
Nu o să pot lucra singur. M-am gândit deja, cred că aș găsi colaboratori foarte buni la Dinamo. Sunt acolo domnul Cornel Dinu, domnul Buduru.
Când vei debuta oficial în noua funcție?
Aștept să se termine campionatul. Abia apoi vom discuta concret, vom bate palma. La ce situație este acum la Dinamo, numirea mea nu este o prioritate. Mai este o etapă de jucat și vedem.

Modelul Urziceni

În „Ștefan cel Mare” se schimbă rândurile. După ratarea titlului, nimeni nu mai este sigur de postul lui, chiar dacă este antrenor, jucător, simplu maseur sau face parte din conducerea administrativă. De fapt, prin birouri a fost și anunțată prima schimbare importantă. Pleacă Constantin Dănilescu, iar în locul lui vine Ionel Ganea. „Ganezu” a vorbit de mai multe ori cu Cristi Borcea, iar începând cu luna aceasta este așteptat să preia funcția de director sportiv.

Eftimescu și Alexandrescu,  următoarele plecări
Valul modificărilor nu se oprește însă aici. Președintele executiv vrea să urmeze modelul Unirii Urziceni, echipă care are în conducere numai tineri. Astfel, se pare că următorii vizați pentru schimbare sunt  Adrian Alexandrescu. Pe lângă ofițerul responsabil cu relațiile internaționale, roș-albii se vor despărți și de secretarul general pe probleme de organizare, Constantin Eftimescu. Deciziile finale se vor lua în ședința Consiliului de Administrație, care va avea loc cel mai probabil după ultima etapă a sezonului.

"Eu nu țin de scaun, am o vârstă. Mi-am dorit mult să câștig acest campionat și apoi să mai luăm unul pentru a pune două steluțe pe tricoul lui Dinamo. Era visul meu!", Constantin Dănilescu – director sportiv Dinamo

"Vor să schimbe echipa administrativă… Ok, aduc tineri, deci pricepere de unde? Nu știu dacă este o idee bună. Eftimescu, de exemplu, este de o viață la Dinamo. Cunoaște clubul… Cu ce este el de vină că s-a pierdut campionatul?", Costel Orac, fost jucător Dinamo

"E normal când pierzi un campionat să începi să mai dai afară din oameni. E supărare mare. Dar eu unul cred că de fapt vor să mai umble la cheltuieli… Cînd nu mai ai bani, tai din orice",
Dănuț Lupu, fost jucător Dinamo

"Eu îi stimez pe acționarii de la Dinamo. Dar nu știu ce vină au oamenii de la birouri, care au alte atribuții, sarcini pe care și le fac foarte bine, chiar dacă a pierdut Dinamo campionatul.", Ionel Augustin, fost jucător Dinamo
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele