Rapidiștii îi declară război lui Mitică: **”Ai ajuns, oficial, dușmanul nostru numărul unu! Te vom învinge!”

Redactor:
Marius Asavei
Rapidiștii îi declară război lui Mitică: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii Rapidului s-au săturat până peste cap de suspendările repetate pe care le primesc din partea Comisiei de disciplină din cadrul LPF și îi calcă-n picioare pe șefii fotbalului, în frunte cu Dumitru Dragomir. „NIMICURILOR!”, strigă ultrașii giuleșteni mizează pe ziua în care blestemele lor se vor prinde de „Mitică” așa cum s-au prins de toți cei care au nedreptățit Rapidul de-a lungul istoriei. Totodată, șeful LPF i-a luat locul de lider arbitrului Deaconu de pe lista neagră a Giuleștiului și este înștiințat public, printr-un comunicat emis de către Liga Suporterilor Rapidiști, că nu va mai avea liniște atâta timp cât galeria Rapidului va exista. „Tu ești trecător, Rapidul e veșnic. Te vom învinge Mitică!”

Iată în continuare comunicatul oficial al suporterilor rapidiști emis pe site-ul www.visiniu.ro

Mitică, cum ar fi dacă noi ți-am suspenda dreptul de a-ți vedea copiii?
(Titlu alternativ: Mitică, ai ajuns în capul listei negre a rapidiștilor)

Dacă voi toți credeți că ne-ați învins, vă înșelați. Dacă am ieșit din comunism mai puternici, nu ne doborâți voi, nimicurilor care sunteți!

Știm că vă suntem antipatici, așa cum frumosul îi e antipatic urâtului. Știm că voi sunteți alergici la corectitudinea și dreptatea fotbalistică. Știm că preferați masa verde, în dauna terenului verde. Știm că galeria noastră frumoasă vă stă în gât, iar fiecare cântec minunat ce izvorăște din piepturile noastre hârjâite de nedreptăți, dar unse cu iubire pentru culorile alb-vișinii vă face invidioși că voi nu puteți fi atât de liberi. Mitică, de astăzi ai urcat în fruntea listei negre a rapidiștilor. Iar istoria spune că, blestemele noastre sunt tare eficiente.

Universitatea Craiova ne-a furat un titlu în 1998. Universitatea Craiova avea să retrogradeze, iar, mai apoi avea să fie ștearsă de pe fața pământului. Tot în ’98, și FCM Bacău a contribuit decisiv la pierderea acelui titlu de către noi, având parte de un arbitraj extrem de favorabil din partea lui Savaniu. FCM Bacău avea să retrogradeze. Farul Constanța, cu Heleșteanu la centru, dar de partea lor, ne-a luat un titlu în 2006, făcând blat cu Steaua și dându-și viața pe teren cu noi. Farul Constanța avea să retrogradeze. Poli Timișoara a pierdut în Giulești cu 1-0, în urma golului memorabil marcat de Matic, dar, a câștigat cele trei puncte la masa verde. Poli Timișoara avea să retrogradeze. Pandurii Târgu Jiu s-a dat de nenumărate ori la o parte din fața Stelei, în timp ce cu noi au murit pe teren. Pandurii a retrogradat de două ori, fiind ținuți în prima ligă datorită unor circumstanțe favorabile.

Exemple mai sunt, Mitică. Știi ce au în comun toate aceste echipe? Au în comun blestemele noastre, ale rapidiștilor. Nu ți se pare suspect că, absolut toate echipele care au greșit împotriva noastră au ajuns să înoate în mocirlă? Nu ți-e frică? Știm că nu ai niciun Dumnezeu, știm că nu crezi în vreo dreptate divină, dar, te asigurăm că ea există. Și se va întoarce împotriva ta, atunci când te aștepți mai puțin. Blestemele noastre te vor lovi la un moment dat, Mitică. Stai fără grijă, totul se plătește.

Noi bănuim că te crezi mai puternic decât Ceaușescu, deși ăla conducea o țară, în vreme ce tu conduci o amărâtă de Liga I. Uite încă un exemplu. Poate că unul din gloanțele ce l-au ciuruit pe Ceaușescu a fost al nostru. Ei bine, dacă un dictator, un tiran ce teroriza întreaga țară, nu doar fotbalul din ea, nu ne-a doborât, tu cam ce șanse crezi că ai în fața oceanului vișiniu? Am rezistat eroic la nenorociri mult mai mari decât ce faci tu acum. Trecem noi și peste astea, Mitică. Tu ești trecător, mare conducător al campionatului. Tu ești trecător, iar Rapidul e veșnic.

Cum crezi tu, Mitică, că poți face față unei galerii capabile să înjure 30 de minute fără să se repete? Știi ce înseamnă asta? Poți să ne aduci în față toți membrii familiei tale, toți strămoșii tăi până la Adam și Eva, toți membrii din comisiile tale de rahat și toți strămoșii lor până la Adam și Eva, și noi avem în arsenal câte o înjurătură diferită pentru fiecare. Suntem cea mai imaginativă galerie. Crezi că ne poți fura iubirea pentru Rapid doar pentru că ți s-a pus pata să ne suspenzi stadionul când ți se scoală ție? Vedem la televizor un meci. Îl vedem și pe al doilea. Îl vedem și pe al treilea. Dar la al patrulea ne întoarcem pe stadion. E drept, nu la fel ca înainte. Dimpotrivă, mult mult mult mai puternici. Ne iei dreptul de a ne vedea copilul, dar, atunci când îl vom vedea îl vom strânge în brațe și mai tare. Tot ce faci tu acum, nu are alt rezultat decât să ne întărească și mai mult iubirea pentru Rapid. În subsidiar, și ura noastră pentru tine crește. Deci, prin gesturile tale îți dai cu ciocanul în degete pe două fronturi. Tu nu realizezi în cine lovești. Nu realizezi că n-ai nicio șansă în fața noastră. Te vom învinge Mitică. De fapt, deja te-am învins.

Mitică, ai ajuns oficial dușmanul nostru numărul unu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri