Gâlcă a pierdut primul pariu. La cine renunță Steaua din retur: fotbalistului văzut „titular de drept” de tehnician i se arată ușa

Gâlcă a pierdut primul pariu. La cine renunță Steaua din retur: fotbalistului văzut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alin Toșca era văzut de către Gâlcă la începutul sezonului drept un jucător de mare viitor, dar acesta nu a reușit să justifice pentru moment încrederea acordată. În condițiile în care Steaua are în acest moment trei variante mai bune pentru postul de fundaș stânga, fotbalistul de 22 de ani ar putea fi împrumutat în iarnă, până la finalul stagiunii.

Gâlcă a avut mai multe pariuri în momentul în care a venit în Ghencea, cele mai multe dintre ele fiind deja câștigate. Nu a fost și cazul lui Alin Toșca, pe care tehnicianul îl considera drept viitorul titular în banda stângă; dorința oficialilor de a-l vinde pe Latovlevici – al cărui contract expiră în vară – a fost însă motivul pentru care fostul jucător al Viitorului nu a avut mai multe oportunități de  a arăta de ce este în stare. Totuși, staff-ul tehnic a încercat să îi acorde lui Toșca mai multe partide, în speranța că va avea evoluții bune, care să îl recomande clar pentru primul „11”.

Nu a fost cazul, însă, în toate cele cinci partide în care Toșca a jucat pentru Steaua în acest sezon el nereușind să impresioneze decât la capitolul nesiguranță. Una explicabilă prin presiunea pe care a simțit-o de fiecare dată, știind că orice posibilă greșeală este sinonimă cu pierderea echipei. Toșca are nevoie de constanță, iar oficialii au înțeles asta și iau în calcul să îl împrumute în iarnă, pentru a avea meciuri în picioare în retur. Asta și pentru că la Steaua șansele să mai joace pe termen mediu sunt mici: roș-albaștrii au trei variante pentru acea poziție – Filip, care evoluează încântător de fiecare dată, ca și cum toată viața ar fi jucat pe acea poziție, Latovlevici și Pârvulescu, dar și pentru că numărul de meciuri, din primăvară, va fi considerabil mai mic.

101 de meciuri în Liga 1 a adunat Alin Toșca. El a debutat pentru Steaua în 2010, în august, într-un joc contra lui CS Otopeni, pierdut cu 0-1


Toșca nu a entuziasmat până acum în Ghencea, dar poate fi o soluție în viitor

A revenit la prima iubire

În urmă cu aproximativ 6 ani, Gigi Becali demara proiectul Academiei Stelei, în care urma să investească anual 800.000 de euro. Scouterii din Ghencea găsiseră peste 250 de jucători de mare perspectivă, pe care i-au adus în acea perioadă la grupele de copii și juniori ale Stelei. Printre ei, Alin Toșca, considerat de mulți urmașul lui Petre Marin în tricoul roș-albaștrilor.

Acestuia nu i-a luat mult timp să impresioneze, după primul meci la echipa secundă – în partida câștigată cu 1-0 în fața lui Dinamo II -. tânărul fiind remarcat de patron. „Am văzut un fundaș stânga la meciul cu Dinamo II, care mi-a plăcut foarte mult. Are 17 ani băiatul și a jucat foarte bine„, spunea atunci Becali. Leo Strizu îl promovase în iarna acelui sezon la echipa secundă, pentru ca după doar câteva luni să ajungă sub comanda lui Mihai Stoichiță.

Din păcate pentru fundașul stânga, lipsa rezultatelor l-a determinat pe Becali să nu mai investească în sectorul juvenil, adoptând o altă strategie și renunțând la tineri, dar la trei ani distanță de la plecarea din Ghencea (a fost cedat în 2011), Toșca  are, din sezonul acesta, oportunitatea de a demonstra că merita mai mult credit.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…