Au fost „Pleașcă”!** Pandurii-Steaua 1-1

Redactor:
Adrian Iosub
Au fost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua nu a scos decât o remiză cu Pandurii, la capătul
unui meci controlat autoritar de gazde. Tănase a marcat din nou
după 506 de zile, printr-o execuție de efect

Steaua a remizat la Severin, 1-1 cu Pandurii, într-un meci în care
s-a chinuit teribil să țină pasul cu adversarul. Sclipirea lui
Tănase i-a scutit pe steliști de o nouă umilință.

Aruncată în afara luptei pentru titlu chiar de rivala de moarte,
Steaua a venit la Severin să spele rușinea și să apere și ultimul
obiectiv care i-a mai rămas în campionat: un loc de Europa League.
Cu un stadion plin împingându-i de la spate, steliștii păreau să
aibă toate atuurile de partea lor.

Lui Cârțu i-a crescut însă tensiunea chiar din primele minute,
pentru că fosta sa echipă n-a fost la fel de prietenoasă cu Steaua.
Pandurii i-au luat pe sus din start, iar Bănel și compania s-au
trezit înghesuiți în jumătatea proprie mai tare decât au fost
spectatorii la porțile stadionului. Fazele au curs la poarta lui
Tătărușanu cu o viteză amețitoare, numai că imprecizia gorjenilor,
sau mai ales inspirația căpitanului Stelei, care a intervenit de
două ori din postură de unu la unu cu Lemnaru, au menținut tabela
neschimbată.

Radu Petrescu a contribuit și el, anulând destul de ușor un gol
al gorjenilor, la un presupus fault al lui Viera la portarul
Stelei. Oaspeții au încercat să riposteze asediului, numai că
singurul care le-a dat emoții gorjenilor a fost Bonfim, care a
nimerit din greșeală bara, încercând să centreze. Până la urmă,
nici Tătărușanu și nici Petrescu nu s-au mai putut opune
inevitabilului. Lemnaru a trecut în viteză de Geraldo și i-a
centrat în fața careului lui Stromajer, care a împins mingea în
plasă.

Tănase
salvatorul

În disperare de cauză, Cîrțu a forțat cu Bilașco, dar izbăvirea a
venit până la urmă de la Tănase, care și-a adus aminte după mai
bine de 500 de zile că de la el se așteaptă și golul. O sclipire de
moment nu este însă suficientă să-l învingi pe Grigoraș. Steaua nu
își revine și pierde teren important în lupta pentru Europa
League.

Gigi, furios la pauză

„Joacă miuță cu noi, ne fac măgărușul. E și vina lui
Cîrțu că joacă cu Tănase al doilea vârf

Nu legăm două pase. O să mă interesez să văd ce antrena­mente face
Cîrțu

Ce faci, bă, Cîrțule?! O să iau măsuri! În ritmul ăsta,
Cîrțu mă retrogradează! Terminăm pe 12-13″

Cîrțu
l-a „înțepat” pe MM

Înaintea partidei, Sorin Cîrțu a fost întrebat despre lipsa lui
MM Stoica din stafful deplasat la Turnu Severin. Tehnicianul a avut
o replică interesantă, în care a strecurat și un strop de ironie.
„Nu știu de ce nu a venit. E ciudat, mai ales că aseară (n.r. –
miercuri) l-am văzut la televizor”, a spus „Sorinaccio”. În afară
de momentele în care a avut probleme medicale, MM Stoica a luat
mereu loc pe bancă, chiar și de la venirea lui Sorin Cîrțu.

Steliștii s-au simțit
mai bine decât acasă

Steaua s-a bucurat aseară de o galerie formată din aproape tot
stadionul. Încă de la încălzire, elevii lui Sorin Cîrțu au fost
primiți cu urale, asta în timp ce gorjenii, care teoretic au fost
gazde ieri, au avut parte de un cor de fluierături în momentul în
care au ieșit de la cabine. Simpatia localnicilor pentru culorile
roș-albastre s-a văzut încă de miercuri, atunci când autocarul a
fost așteptat la hotel de aproximativ 20-30 de fani.

PANDURII: Mingote –
Pleașcă, Viera, Chiricheș, Grecu – Băcilă, Pintilii, Vranjes,
Nistor, Stromajer – Lemnaru

Rezerve: Lazar, Popete, Hidișan, Brata, Apostu, Viculeț, Ionuț
Rada

STEAUA: Tătărușanu
– Bonfim, Matinovic, Geraldo, Latovlevici – Nicoliță, Gardoș,
Răduț, Marinescu – Tănase – Maicon

Rezerve: Stanca, Emeghara, Szekely, Burdujan, Onofraș, Bilașco,
Cosmin Matei

CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup