Sancțiunile dictate de Jandarmerie după ce șeful PCH a pătruns pe teren la FCSB – Dinamo. Clubul din „Ștefan cel Mare” poate juca fără spectatori 10 partide din cauza liderului de galerie

Sancțiunile dictate de Jandarmerie după ce șeful PCH a pătruns pe teren la FCSB - Dinamo. Clubul din
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Cele 5 persoane care au patruns pe teren, în timpul meciului dintre FCSB și Dinamo București, au primit câte o amenda de o mie de lei, în același timp fiindu-le interzis accesul pe stadioane pentru un an de zile, au declarat reprezentanti ai Jandarmeriei Capitalei pentru MEDIAFAX.

Meciul FCSB – Dinamo 2-1, partidă pierdută de elevii lui Cosmin Contra pe Național Arena, a fost întreruptă în mai multe rânduri din cauza pătrunderii suporterilor dinamoviști pe teren. Atât în prima repriză, cât și în partea a doua a meciului.

Printre cei care au intrat pe teren se numără, așa cum o dovedesc pozele suprinse de fotoreporterii Mediafax, și Elias Bucurică. Liderul galeriei dinamoviste a făcut acest gest în partea a doua a meciului, atunci când a fost scos de pe teren de mai mulți stewarzi în timp ce făcea semne triumfătoare către cei rămași în peluză.

Potrivit martorilor, Bucurică nu a ieșit foarte șifonat din contactul cu forțele de ordine, ba mai mult, liderul suporterilor glumea pe seama întâmplării cu mai mulți reprezentanți ai Jandarmeriei. „Stătea la bustul gol și râdeau, nu era încătușat, nu i se scria amendă. Altcineva ar fi fost băgat în dubă și bătut, nu și Bucurică”, au spus pentru ProSport martorii evenimentului.

Gestul iresponsabil al liderului de galerie o poate afecta serios pe Dinamo. Potrivit Regulamentului Disciplinar al Federației Române de Fotbal, clubul finanțat de Ionuț Negoiță este total responsabil pentru comportamentul propriilor fani, iar sancțiunile sunt importante. În articolul 82 – Responsabilitatea pentru comportamentul spectatorilor, la punctul 2 se precizează faptul că: „Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri și, în funcție de gravitatea faptelor, poate fi sancționat în mod similar cu clubul gazdă și/sau cu măsura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate în deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri”. Prin comportament neregulamentar, printre altele, se înțelege și pătrunderea suporterilor pe terenul de joc.


Meciul FCSB – Dinamo 2-1, partidă pierdută de elevii lui Cosmin Contra pe Național Arena, a fost întreruptă în mai multe rânduri din cauza pătrunderii suporterilor dinamoviști pe teren. Atât în prima repriză, cât și în partea a doua a meciului. Printre cei care au intrat pe teren se numără, așa cum o dovedesc pozele suprinse de fotoreporterii Mediafax, și Elias Bucurică. Liderul galeriei dinamoviste a făcut acest gest în partea a doua a meciului, atunci când a fost scos de pe teren de mai mulți stewarzi în timp ce făcea semne triumfătoare către cei rămași în peluză.

Potrivit martorilor, Bucurică nu a ieșit foarte șifonat din contactul cu forțele de ordine, ba mai mult, liderul suporterilor glumea pe seama întâmplării cu mai mulți reprezentanți ai Jandarmeriei. „Stătea la bustul gol și se râdeau, nu era încătușat, nu i se scria amendă. Altcineva ar fi fost băgat în dubă și bătut, nu și Bucurică„, au spus pentru ProSport martorii evenimentului.

Dinamo riscă din cauza lui Bucurică

Gestul iresponsabil al liderului de galerie o poate afecta serios pe Dinamo. Potrivit Regulamentului Disciplinar al Federației Române de Fotbal, clubul finanțat de Ionuț Negoiță este total responsabil pentru comportamentul propriilor fani, iar sancțiunile sunt importante. În articolul 82 – Responsabilitatea pentru comportamentul spectatorilor, la punctul 2 se precizează faptul că: „Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri și, în funcție de gravitatea faptelor, poate fi sancționat în mod similar cu clubul gazdă și/sau cu măsura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate în deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri”. Prin comportament neregulamentar, printre altele, se înțelege și pătrunderea suporterilor pe terenul de joc.

Bucurică, revenire după KO-ul suferit la EURO 2016

Poreclit „Împăratul” de cei pe care îi conduce în peluză, Elias Bucurică are o istorie lungă de confruntări cu forțele de ordine, dar și cu suporterii rivalelor. Ultima dintre acestea a avut loc la Paris, în timpul Campionatului European din 2016, atunci când un grup din Peluza SUD Steaua l-a agresat fizic pe liderul PCH. În urma confruntării Bucurică a rămas întins pe asfalt în apropierea stadionului Parc des Princes. Răzbunarea dinamoviștilor a venit atunci după câteva ore. Un grup de circa 20 de suporteri dinamoviști a atacat un restaurant în care erau cinci membri ai Peluzei SUD, confruntarea violentă terminându-se fără victime. 

Cristian Scutariu / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×