FOTO: Moment cu „pătrățel roșu” după Astra – Steaua 1-1 :) Meme către Reghe: „Frățiorul meu, te iubesc!”

FOTO: Moment cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a încheiat anul 2013 cu o remiză obținută pe terenul Astrei Giurgiu, scor 1-1 și intră în vacanța de iarnă pe locul trei, cu trei puncte în spatele liderului, dar și cu două meciuri disputate în minus.

Cele patru puncte obținute de campioană în „dubla” cu Astra îi mulțumesc pe oficialii Stelei, care și-au îndeplinit obiectivul stabilit înainte de partidele cu trupa giurgiuveană.

Iar imaginile surprinse de fotoreporterii ProSport la finalul partidei sunt elocvente în acest sens. Laurențiu Reghecampf și Mihai Stoica au „sărbătorit” remiza de pe terenul Astrei cu un gest inedit: un sărut în toată regula.

Imediat după ultimul fluier al centralului Istvan Kovacs, cei doi s-au întâlnit la marginea terenului (Reghecampf fusese trimis în tribune în prima repriză) și au oferit una din imaginile anului în Liga 1. Cei doi s-au pupat cu foc prin gardul despărțitor, evident încântați de faptul că Steaua a terminat neînvinsă sezonul de toamnă. Colegii de la Sport.ro au descifrat și ce i-a spus managerul prietenului și colaboratorului său, într-un profund stil manelistic, la această scenă de tandrețe maximă: „Frățiorul meu, te iubesc!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele