Exclusiv FOTO** Bergodi a venit la București și a negociat cu Iorgulescu preluarea lui Dinamo!

Dinamo s-a hotărât: schimbă antrenorul. Iar prima opțiune de înlocuire vine din Italia. Ceea ce ProSport a dezvăluit încă de acum o lună s-a confirmat ieri, când Cristiano Bergodi a fost la București pentru a negocia preluarea băncii tehnice a lui Dinamo. Surprizele nu se termină aici: omul curtat de Dinamo pentru postul de președinte a asistat și el la negocieri! Este vorba despre Gino Iorgulescu, persoana care l-a adus pe italian în România în 2005, la FC Național. Pentru că tehnicianul are totală încredere în fostul său șef, care, de altfel, este ofertat de către roș-albi. Și, de aceea, cei doi au discutat intens despre posibilitatea ca Bergodi să pregătească din sezonul viitor formația „câinilor", după care au purtat și prima serie de negocieri cu acționarii și reprezentanții lui Dinamo. Tratativele sunt încă în faza de tatonare, dar interesul există și s-au aflat deja câteva dintre detaliile conversației.
Catalin Muresanu
Exclusiv FOTO** Bergodi a venit la București și a negociat cu Iorgulescu preluarea lui Dinamo!

Dinamo s-a hotărât: schimbă antrenorul. Iar prima opțiune de
înlocuire vine din Italia. Ceea ce ProSport a
dezvăluit încă de acum o lună s-a confirmat ieri, când Cristiano
Bergodi a fost la București pentru a negocia preluarea băncii
tehnice a lui Dinamo. Surprizele nu se termină aici: omul curtat de
Dinamo pentru postul de președinte a asistat și el la negocieri!

Este vorba despre Gino Iorgulescu, persoana care l-a adus pe
italian în România în 2005, la FC Național. Pentru că tehnicianul
are totală încredere în fostul său șef, care, de altfel, este
ofertat de către roș-albi. Și, de aceea, cei doi au discutat intens
despre posibilitatea ca Bergodi să pregătească din sezonul viitor
formația „câinilor”, după care au purtat și prima serie de
negocieri cu acționarii și reprezentanții lui Dinamo. Tratativele
sunt încă în faza de tatonare, dar interesul există și s-au aflat
deja câteva dintre detaliile conversației.

Vor
reconstrucție în următorii doi ani

Astfel, Dinamo îl consideră pe fostul lazial persoana potrivită
pentru a începe reconstrucția din temelii a echipei, plan ce ar
urma să se desfășoare în mai multe etape, întinse pe durata a
minimum doi ani. Primul pas ar fi renunțarea la nu mai puțin de 12
jucători din lotul actual, „lista neagră” urmând să fie întocmită
de șefi și aprobată de antrenor. Surse din interiorul clubului au
dezvăluit ieri că Bergodi nu a zis nici da, nici nu, urmând să dea
un răspuns final până săptămâna viitoare.

Va studia
Vasluiul la finala Cupei

Pe lângă proiectul propus de Dinamo, Cristiano Bergodi are nu
mai puțin de două astfel de propuneri din Liga I, cea de-a doua
variantă fiind FC Vaslui, alternativă ce are și girul lui Gino
Iorgulescu. Concret, Adrian Porumboiu l-a ofertat și el pe italian,
primele negocieri urmând să se desfășoare exact după finala Cupei
României, de pe 26 mai, de la Iași, la care va asista și
tehnicianul.

„Eu am venit în
România, e adevărat că am vorbit cu cei de la Dinamo, dar mai sunt
detalii de pus la punct. Pănă acum nu am făcut nimic, așa că nu e
corect ca eu să vorbesc de Dinamo. Mai sunt și alte oferte pe care
le am, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Se poate să semnez cu
Dinamo, orice e posibil, dar prefer să vorbesc cât mai
puțin”
, a spus Bergodi pentru cancan.


Eu nici nu sunt la Dinamo, nu înțeleg de ce mă întrebați pe
mine de Bergodi!

Gino Iorgulescu, om de fotbal

Pe lângă Dinamo și Vaslui, de serviciile lui Bergodi
s-a mai interesat și Poli Timișoara

Bergodi, care a câștigat Supercupa cu Rapid în 2007 și a disputat o
finală de Cupă în 2006 cu FC Național, a părăsit ieri la ora 17:00
România, după ce a negociat un contract cu Dinamo, fiind surprins
de ProSport în momentul în care intra în Aeroportul
Otopeni

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania