Fotbaliștii din România se feresc de accidente precum cel al lui Schumacher. Liga 1 are interzis la schi!

Redactor:
Daniel Remes
Fotbaliștii din România se feresc de accidente precum cel al lui Schumacher. Liga 1 are interzis la schi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Michael Schumacher a suferit pe 29 decembrie 2013 un grav accident în timp ce schia pe o pistă din stațiunea franceză Merivel. În urma acestui nefericit eveniment, fostul mare pilot de Formula 1 se află internat de opt zile la spitalul din Grenoble, la terapie intensivă, secția de neurologie, iar medicii sunt deocamdată rezervați în ceea ce privește șansele de recuperare ale germanului.

Restricție stipulată în regulamentul de ordine interioară

Majoritatea formațiilor din Liga 1 au stipulat în regulamentul de ordine interioară că jucătorilor le este interzisă practicarea sporturilor de iarnă în perioada vacanței de Crăciun și Revelion. Steaua, Astra, Petrolul, FC Vaslui, Pandurii, Dinamo și CFR se protejează astfel împotriva unor surprize nedorite care ar putea apărea la reluarea antrenamentelor pentru a doua parte a sezonului.

Amendați cu 20% din contract

Totuși, dacă fotbaliștii încalcă punctul amintit mai sus din regulamentul de ordine interioară și se aleg cu o accidentare în urma practicării unui sport de iarnă, ei vor fi amendați cu 20% din valoarea contractului cu echipa pentru care joacă și suportă costurile legate de recuperare. Recent, portarul Astrei, Silviu Lung (foto jos, în dreapta) a postat pe contul său de Facebook o poză pe o pârtie de schi, realizată în această vacanță. Chestionat în acestă problemă, tehnicianul Daniel Isăilă a replicat: „Fiecare e liber să facă, dar nu vreau să îi văd că vin accidentați. Există stipulat în regulamentul de ordine interioară că nu au voie să facă sporturi de iarnă, dar, în cele din urmă fiecare are libertate completă. Dar răspunde pentru faptele sale”.


„Pot să practice schi, însă să nu se accidenteze”
Daniel Isăilă, antrenor Astra Giurgiu


Unii au ales schiul după ce s-au lăsat de fotbal

O parte dintre fotbaliștii care au jucat la nivel înalt au ales să practice sporturile de iarnă după ce au pus ghetele în cui. Gică Popescu și Adrian Ilie sunt doar două dintre exemplele de la noi din țară care merg la schi cu regularitate. „Baciul” și „Cobra” sunt văzuți des alături de familie și prieteni pe pârtiile de pe Valea Prahovei, ei având și hoteluri în Poiana Brașov. Dintre foștii fotbaliști străini cu renume, cei mai înfocați fani ai schiului sunt Boudewijn Zenden, David Beckham și David Ginola. Ultimul chiar a avut accident la schi destul de grav, ce s-a lăsat cu o fractură la cinci coaste în 2012.

Reghecampf a fost la schi în Austria

Antrenorul campioanei României, Laurențiu Reghecampf (foto jos, în negru) nu are interzis la schi, la fel ca elevii săi, și a fost câteva zile în Austria. La finalul anului trecut, Reghe și-a luat familia și a petrecut sărbătorile într-o stațiune austriacă, unde s-a bucurat din plin de pârtiile impecabile. În urmă cu o săptămână, tehnicianul Stelei chiar a comentat pentru Sport.ro accidentul lui Michael Schumacher. „Urmăresc situația lui Schumacher. Ca toată lumea, aștept vești bune despre starea lui de sănătate. În ultimele patru ore nu am aflat nimic pentru că am fost pe pârtie, am schiat. Ce să zic acum despre Schumacher? Nimic nu e ușor în viață. Dacă ești bun la schi, te descurci pe pârtie”, a declarat Reghe pe 30 decembrie 2013.


„Îmi place foarte mult să schiez, dar de când sunt în Liga I și am contract ca lumea, n-am mai fost pe pârtie. Că riști să te accidentezi aiurea, poate, Doamne ferește, intră cineva în tine. Știu că la Bistrița chiar aveam clauză în contract. Și acum, la Mediaș, parcă e ceva legat de sporturile extreme. Nu știu exact…”
Dan Roman, atacant Gaz Metan Mediaș


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele