Florin Costea, acontat de Steaua!** Cât va plăti Becali și cum vor arăta roș-albaștrii din vară

Redactor:
Florin Marian
Florin Costea, acontat de Steaua!** Cât va plăti Becali și cum vor arăta roș-albaștrii din vară
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce l-a luat pe Mihai Costea, Gigi Becali a reușit să-l
convingă pe Mititelu să i-l dea și pe Florin Costea. Singura
situație în care înțelegerea pică e aceea în care Universitatea se
salvează de la retrogradare. Ținând cont de programul dificil pe
care îl are Universitatea, sunt șanse mari ca acest lucru să nu se
îndeplinească. Iar frații Costea să joace de la vară la
Steaua.

La mijlocul săptămânii trecute, Mihai Costea, care se antrena cu
Steaua, a dispărut din Ghencea și s-a prezentat vineri dimineața la
ședința de pregătire a Universității Craiova. Decizia s-a luat la
nivel înalt, Gigi Becali și Mititelu discutând în prealabil despre
acest subiect. „Băi, Gigi, vorbește, te rog, și tu cu Giovani sau
cu Mihai Costea ca să revină la Craiova, pentru că simt că fără el
și frate-său ne ducem naibii în Liga a II-a! Vorbește cu Giovani,
ca să mi-l trimită și pe Florin Costea, că o să am eu grijă să
joace!”, l-a rugat Mititelu pe patronul stelist.

Ce interes are Gigi să joace frații Costea

„Adi, uite, eu vorbesc cu vărul meu, și dacă e, la o adică, discut
eu direct și cu Florin, și cu Mihai, că o să vezi că mă ascultă. O
să le zic să meargă la Craiova pentru că și eu am interes să joace
acolo să le încurcați pe Oțelul, pe Dinamo și pe Gaz Metan și noi
să terminăm pe locul trei sau poate doi. Dar știi că noi am mai
discutat și de Florin, dar ceri mult pe el… Hai să facem altceva:
dacă cumva nu te salvezi, mi-l dai la vară și pe Florin și batem
palma pentru 1,6 milioane de euro și îți păstrezi și procente ca la
frate-său. Ce zici?”, a venit propunerea dinspre Gigi. Se pare că
Mititelu a acceptat, pentru că a doua zi frații Costea erau amândoi
la Craiova.

Giovani l-ar duce în
Franța

Dacă Mihai Costea a semnat deja cu Steaua, Florin așteaptă finalul
campionatului, să vadă dacă Universitatea scapă de retrogradare. El
se vaită apropiaților că e decis să depună memoriu, deoarece nu a
mai primit de peste trei luni salariul la Craiova. Impresarul lui,
Giovani Becali, ar vrea să-l ducă în străinătate, dar l-a sfătuit
ca mai întâi să joace pentru o echipă precum Steaua sau Dinamo, ca
să aibă o cotă, pentru că e important la CV. Asta deși oficial
declară că l-ar duce doar în străinătate. „În momentul de față am o
hârtie de la un club din Franța care-l vrea pe Florin Costea. Sunt
șanse mai mici ca el să ajungă la Steaua și șanse mai mari ca el să
plece afară”, a spus Giovani ieri la GSP TV.

Agentul lui Spadacio l-a contactat pe Gigi

Juliano Spadacio e dorit insistent de Gigi Becali. Mijlocașul
brazilian a plecat de la Rapid nemulțumit că nu a fost plătit, iar
ieri, impresarul jucătorului l-a contactat pe Gigi Becali. „Mi-a
spus că e optimist că FIFA îi va da dreptate și că Spadacio va fi
liber. Dacă va fi așa îl voi lua. Îi voi da bani mai mulți la
semnătură”, a declarat Gigi.

Moraes e deja înrolat

Florin Costea nu ar fi singurul jucător pe care Giovani l-ar aduce
în Ghencea în acest sezon. Steliștii deja au semnat cu Junior
Moraes, dar actele n-au fost depuse încă, deoarece se așteaptă
soluționarea la FIFA a cazului său. Însă actele sunt bine ținute în
seiful lui Becali de la palat.


Eu l-am forțat pe Florin Costea să revină la
Craiova. I-am zis: «Bă, ești nebun?! Ai meciuri cu Dinamo și
Oțelul, du-te și ajută-ți echipa să se
salveze!»

Gigi Becali, finanțator Steaua

Eu am o ofertă clară de la un club din Franța pentru Florin Costea.
Sunt șanse mici să ajungă la Steaua

Giovani Becali, agentul jucătorului

15 este
poziția ocupată în prezent de Universitatea Craiova în clasamentul
Ligii I. Primul loc retrogradabil

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…