Florin Cernat: „Am înțeles că Steaua va face 2-3 achiziții”. Ce spune despre o venire a lui în Ghencea

Redactor:
Florin Marian
Florin Cernat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Cernat (34 de ani) este văzut , alături de Teixeira de la Petrolul, drept jucătorul care ar putea suplini plecarea lui Lucian Sănmărtean de la Steaua. Jucătorul Oțelului a acordat un interviu pentru ProSport în care a vorbit despre viitorul său, dar și despre plecarea lui Sânmărtean de la Steaua.

Ai fost contactat cumva de Steaua, după ce Sănmărtean a semnat pentru Al Ittihad?

Nu, chiar nu m-a căutat nimeni. Dar eu sunt sub contract cu Oțelul până la vară și aș vrea să-mi duc la bun sfârșit această înțelegere. Am mai multe oferte din străinătate, dar aș pleca de la Oțelul numai dacă văd că nu se sprijină ideea de a ne salva de la reptrogradare.

Ai accepta să pleci la o altă echipă din Liga 1?

Păi, dacă nu m-a ofertat nimeni din țară, unde să plec?

Cum comentezi alegerea pe care a făcut-o Sănmărtean, de a semna cu Ittihad?

Decizia lui mi se pare una foarte bună. Are o vârstă și trebuie să se gândească la partea financiară. Îi doresc să mai joace mulți ani de aici înainte.

Cernat a evoluat 8 ani pentru Dinamo Kiev, în perioada 2001-2009. Vara trecută s-a întors la Oțelul Galați

„Tudorie e un jucător cu calități din moment ce Steaua îl vrea”

Se mai poate baza echipa națională pe el?

Atâta timp cât la prima reprezentativă au venit și alți jucători care evoluau la arabi, precum Rădoi și Pintilii, nu văd de ce nu ne-am putea baza în continuare pe Lucian Sănmărtean. E un jucător foarte bun.

Crezi că Steaua va suferi după plecarea lui Sănmărtean?

Dacă va părăsi echipa și Szukala, da, eu cred că Steaua se va slăbi. Dar am înțeles că vor să întări cu doi-trei jucători iarna asta. Dacă va fi așa, plus să nu uităm că Steaua are și o bancă de rezerve foarte bună, atunci echipa se va menține la același nivel.  

Apropo de achiziții, colegul tău, Tudorie, e unul dintre jucătorii pe care Steaua îi vrea…

Da, știu, am înțeles că și vara trecută au existat niște discuții. Ce să spun? E un tânăr cu calități pentru că nu degeaba îl vrea Steaua.  

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×