FINALA campionatului se va termina pe 31 mai: **licențiere vs. TAS

Redactor:
Cosmin Boghiu
FINALA campionatului se va termina pe 31 mai: **licențiere vs. TAS
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iancu crede că TAS-ul l-ar putea ajuta, Stan mizează pe Comisia
de Licențiere care se poate amesteca în lupta pentru titlu.

În strategia care ar trebui să aibă ca finalitate titlul în acest
an, conducătorii celor două echipe au accesat și „butoane roșii”
care implică foruri și decizii internaționale. Le-am putea numi
generic arme neconvenționale și destul de preiculoase, deoarce
efectul lor ar putea avea implicații asupra întregului fotbal
românesc. Iancu pune presiune „cu ajutorul” Tribunalului de
Arbitraj Sportiv-instituția cu ajutorul căreia a luptat pentru
titlu acum două sezoane- susținând că această Instituție va da
rejucarea meciului Pandurii-Oțelul, câștigat de gălățeni la masa
verde.

Oficialii Pandurilor, dar și surse federale indică faptul că până
luni organismul elvețian va oferi un verdict. Există șanse, chiar
dacă mici, ca acesta să fie unul care să impună rejucarea, de fapt
disputarea respectivei partide și în cazul în care Pandurii ar
încurca Oțelul, totul ar putea fi răsturnat. Chiar dacă presupunem
că trupa lui Dorinel bate duminică. Oricum, eventuala schimbare a
deciziei luate la masa verde ar trebui să se producă până la
finalul campionatului, data de 1 iunie fiind cea la care FRF ar
trebui să anunțe participantele în Europa, după ce LPF va fi
omologat rezultatele interne.

Vom afla
campioana de ziua copiilor

„Comisia de Licență” este bau-bau-ul lui Stan. Membru al
Comitetului Executiv al FRF, Marius Stan a spus încă de acum câteva
săptămâni că Timișoara nu are nici cea mai mică șansă să își ia
licența. El invoca o „divizare” făcută de Marian Iancu înainte de
termenul de 31 martie, data limită a depunerii dosarului de
licențiere.

Gigi Becali și parțial Cristi Borcea au alimentat zvonurile, surse
federale indicând faptul că UEFA s-a interesat de dosarul
Timișoarei cu mult înainte ca oficialii bănățeni să treacă prin
fața Comisiei de profil din România. Pe 10 mai, Iancu, Chivorchian
și o armată de avocați au susținut cauza Timișoarei la sediul FRF,
afirmând apoi public că nu au nici cea mai mică emoție. Verdictul
comisiei de licențiere este așteptat după 31 mai. Rezultă că
indiferent cine va câștiga titlul pe teren va trebui să aștepte un
OK din afară pentru a își putea trăi liniștiți bucuria.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…