FC Rapid l-a dat în judecată pe George Copos pentru recuperarea sumei de 1,3 milioane dolari

FC Rapid l-a dat în judecată pe George Copos pentru recuperarea sumei de 1,3 milioane dolari
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Rapid l-a acționat în instanță pe fostul proprietar George Copos, care execută o pedeapsă de la 3 ani și 8 luni la Penitenciarul Rahova, pentru recuperarea unui prejudiciu de 1,3 milioane de dolari din Dosarul Transferurilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.

Clubul nu s-a constituit parte civilă în Dosarul Transferurilor deoarece la momentul începerii procesului FC Rapid se afla în proprietatea lui George Copos. Acum însă, gruparea al cărui acționar majoritar este Adrian Zamfir, se află în insolvență, iar conform procedurilor legale în vigoare este obligată să încerce recuparea tuturor sumelor datorate.

În procesul aflat pe rol la Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București, avocații lui George Copos au depus o întâmpinare, iar instanța urmează să stabilească un prim termen de judecată.

„Curtea de Apel București, în hotărârea din Dosarul Transferurilor, afirmă că Rapid a fost prejudiciat cu 1,3 milioane de dolari de către George Copos în urma transferurilor jucătorilor Cristian Dulca și Florin Bratu. Hotărârea penală nu face o distincție între SC FC Rapid SA, actuala societate care administrează clubul, și AFC Rapid, asociația care administra gruparea la momentul realizării celor două transferuri. Instanța este singura în măsură să stabilească dacă actuala societate are de recuperat prejudiciul respectiv sau nu”, au precizat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

Fostul acționar majoritar al FC Rapid, George Copos, condamnat în Dosarul Transferurilor, își execută pedeapsa în regim închis la Penitenciarul Rahova. Curtea de Apel București l-a condamnat, în 4 martie, pe George Copos la trei ani și opt luni de închisoare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen