FC Bihor, în pericol să nu primească licența!** Tulcea sau Sibiul în Liga I?

FC Bihor, în pericol să nu primească licența!** Tulcea sau Sibiul în Liga I?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Datoriile echipelor din primele două ligi au dat peste cap
inclusiv calculele la promovare, chiar dacă liga a II-a s-a
încheiat. În acest moment există 5 echipe care au terminat în Liga
I, dar în mod normal nu vor primi licență și pentru sezonul viitor:
Poli Timișoara, Gloria Bistrița, U Craiova, Victoria Brănești și
Unirea Urziceni. Locul lor ar trebui luat de echipe din liga
secundă. Petrolul, Ceahlăul, Concordia Chiajna și FC Bihor și-au
câștigat dreptul de a juca în Liga I, dar orădenii au și ei
probleme cu licențierea. În cazul în care dosarul lor va fi
respins, următoarea clasată, Dacia Mioveni le va lua locul în prima
ligă. Rămâne însă un loc liber în prima ligă, în situația în care
nici una dintre cele 6 echipe care au probleme cu licențierea nu
vor primi avizul pentru Liga I.

Hămbășan: „Bihor va primi licența”

Acest loc nu poate fi acoperit de Săgeata Năvodari (locul 3 în
seria de Est a ligii secunde) echipă care nu poate promova. În
concluzie, formațiile care au terminat pe locurile 4 în cele două
serii, Delta Tulcea și Voința Sibiu au dreptul să se gândească la
Liga I. „Nu știu ce spune regulamentul în acest caz. Este adevărat
că rămâne un loc liber. Suntem și noi curioși ce se va decide”, a
spus tehnicianul Deltei Tulcea, Cristi Dulca.
Sibienii spun că nu iau în calcul un asemenea scenario și sunt
siguri că oficialii FRF vor reveni asupra deciziilor de a nu acorda
licența celor 6 cluburi. „În acest caz ar promova probabil Tulcea
pentru că au un punct mai mult peste noi, cred eu. Nu cred însă că
există ceva stipulat în regulament. De altfel nici nu știu despre
ce regulamente vorbim în România. Eu sunt sigur sută la sută că cel
puțin FC Bihor își va primi licența”, a spus Ioan Hămbășan,
finanțatorul Voinței Sibiu.

Rețetă
inedită la Tulcea: fără cantonamente

Echipa pregătită de Cristi Dulca a fost performera finalului de
campionat. Din ultimele 13 meciuri, a câștigat 12 și a terminat un
meci la egalitate. Antrenorul spune că secretul îl constituie
renunțarea la catonamente, după modelul cluburilor din vest. Delta
Tulcea este singura echipă din România care a renunțat total la
cantonamente. „Am pierdut în urmă cu 15 etape cu Ceahlăul. Atunci
am decis să renunț la cantonamente. Când jucăm acasă ne adunăm cu 2
ore înainte de meci, bem o cafea și mergem pe stadion”, a povestit
Dulca.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele