Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Dorinţa lui Ilie Stan s-a îndeplinit
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

EXCLUSIV Steaua se întoarce în Ghencea chiar de săptămâna viitoare! Teia Sponte şi Argăseală au ajuns la un acord cu MAPN

Veşti bune pentru Ilie Stan. După o lungă perioadă de negocieri intense, Teia Sponte şi Valeriu Argăseală au ajuns la un acord cu MAPN pentru revenirea Stelei pe stadionul Ghencea.

Steliştii se vor întoarce "acasă" chiar de săptămâna viitoare, când va folosi baza sportivă pentru antrenamente. Conform înţelegerii dintre cele două părţi, Steaua îşi va disputa meciurile în Ghencea, în vreme ce partidele importante vor fi susţinute pe Arena Naţională, ultima condiţie fiind dorinţa lui Gigi Becali.

"Am ajuns la acord cu ei. Eu le-am dat nişte coordonate lui Argăseală şi Teia. În acele limite au putut negocia. După ce se înţeleg vor face actele, iar eu o să mă uit pe ele şi dau forma finală. Acum aşteptăm să vedem ce spune Justiţia. Ce va decide judecătorul, aia facem (n.r. în legătură cu datoriile clubului de fotbal către MApN). Avem o datorie, dar nu e atât de mare cât spun ei", a declarat Gigi Becali.

Steaua a fost evacuată din Ghencea la finalul sezonului trecut, din cauza restanţelor la chirie şi a neplatei impozitelor pentru folosirea bazei sportive. După acţiunea Armatei, relaţia dintre şefii Stelei şi cei ai MAPN a cunoscut urcuşuri şi coborâşuri, totul culminând cu un proces deschis de Ministerul Apărării pentru recuperarea palmaresului, mărcii şi culorilor.

În prezent, procesul se află în desfăşurare şi a reprezentat una dintre nemulţumirile lui Gigi Becali în negocierile pentru revenirea pe arena din Ghencea. Iniţial, patronul Stelei ceruse Armatei renunţarea la acţiunea judecătorească pentru continuare negocierilor, însă până la urmă omul de afaceri din Pipera a renunţat la această condiţie.

Revenirea în Ghencea a fost şi una dintre dorinţele lui Ilie Stan, care s-a plâns în dese rânduri de lipsa unei baze de antrenament, jucătorii fiind obligaţi să parcurgă distanţe lungi şi obositoare pentru a se pregăti la Mogoşoaia sau Buftea.

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 42 comentarii
Comentează
  • chiar si Ghencea e *,nu doar Giulesti si Stefan cel Mare!

    suporter Steaua Bucuresti
  • @geo: matttaaa e kurvva si tactu.i mwist!

    suporter Steaua Bucuresti
Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
495
121
115
87
75
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Un dinozaur cu „braţe extrem de mici” a fost descoperit...
Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de...
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie