EXCLUSIV Rus, Luchin și Curtean riscă să nu fie luați în Antalya! Jucătorii pot rămâne la București să se antreneze cu echipa a doua

EXCLUSIV Rus, Luchin și Curtean riscă să nu fie luați în Antalya! Jucătorii pot rămâne la București să se antreneze cu echipa a doua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Srgian Luchin (27 ani), Alex Curtean (26 ani)  și Laurențiu Rus (28 ani) au fost înștiințați de conducere, imediat după ce prima parte a campionatului a luat sfârșit, că sunt liberi să își caute echipe. Din cauză că Ionuț Negoiță nu le mai poate suporta salariile, cei trei jucători sunt liberi să plece la orice formație care se înțelege cu Dinamo pentru suma de transfer. Elevii lui Stoican sunt  în vacanță, iar până acum, niciunul dintre cei trei nu și-a găsit un nou angajament, astfel că cel mai probabil, Luchin, Rus și Curtean se vor prezenta la reunirea echipei, pe 9 ianuarie.

ProSport a aflat că în cazul în care cei trei nu vor merge la alte formații până în momentul în care Dinamo va pleca în cantonamentul din Antalya, 13 ianuarie, sau chiar mai devreme, la reunire, cei trei „câini” ar putea fi lăsați la București, urmând să se pregătească alături de „satelitul” Dinamo 2.


În pauza competițională, Dinamo are programate două cantonamente. Prima oară, „câinii” se vor deplasa în Antalya, acolo unde vor sta în perioada 13 ianuarie- 24 ianuarie. În al doilea stagiu, roș-albii pleacă în Spania, la Marbella, între 28 ianuarie și 9 februarie.


10 000 de euro este salariul lui Alexandru Curtean la Dinamo, fotbalistul având stipulate în contract mai multe bonusuri de performanță sau de prezențe în teren


17 partide a bifat Rus în actualul campionat în tricoul lui Dinamo, echipă pentru care a marcat și marcat un gol. A semnat cu roș-albii în vara lui 2009

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…