EXCLUSIV | Protest extrem: fanii Rapidului intră în greva foamei! „Ne vrem fotbalul înapoi”

EXCLUSIV | Protest extrem: fanii Rapidului intră în greva foamei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aproximativ 50 de fani ai Rapidului anunță că vor recurge la un protest extrem, ca urmare a ultimelor evenimente ce au umplut fotbalul românesc de penibil.

TAS a decis săptămâna trecută să anuleze meciul de baraj pentru menținerea în Liga 1, ce se disputase ca urmare a unei hotărâri luate de Comitetul Executiv al FRF, la propunerea LPF, iar consecința directă e excluderea Rapidului din Liga 1.

Cer demisia lui Sandu și a lui Dragomir

Suporterii formației giuleștene vor intra în greva foamei la stadionul Valentin Stanescu, principala lor dorință fiind aceea de a „forța” demisia șefilor FRF și LPF.

Nemulțumiți de modul în care Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au tratat situația  în care se afla clubul giuleștean, fanii Rapidului vor să tragă un semnal de alarmă asupra neregulilor din fotbalul românesc și cer ca cei doi să renunțe la funcțiile deținute până acum.

Suporterii rapidiști își doresc ca, de acum înainte, litera legii să fie respectată întocmai și să nu mai existe derapaje similare celui care a dus la organizarea unui meci de baraj și anunță că așteaptă ca demersul lor să fie îmbrațișat și de fanii celoralte echipe din fotbalul românesc.

„Ne vrem fotbalul înapoi”

Prezentăm mai jos comunicatul emis de fanii Rapidului.

„In vederea exprimarii doleantelor suflarii alb-visinii, respectand legile in care inca mai credem, precum si pentru a evita eventualele abuzuri ale organelor abilitate si imputernicite cu respectarea ordinii publice si pentru a pastra intacta integritatea fizica a suporterilor rapidisti, LIGA SUPORTERILOR RAPIDISTI, impreuna cu echipa de fotbal, cheama alaturi CLUBUL ARISTOCRATIC RAPID, artisti, persoane publice, precum si pe toti iubitorii fotbalului romanesc, in data de 07.08.2013, incepand cu ora 18:00, pe gazonul stadionului „VALENTIN STANESCU”, cand va fi demarata o forma extrema de protest, respectiv GREVA FOAMEI.

Sunt asteptati sa se alature protestului toti suporterii rapidisti, indiferent de varsta, sex, religie, aratand astfel ca suflarea alb-visinie a fost, este si va ramane un bastion al corectitudinii si al dreptatii.

Scopul gestului extrem la care recurgem este determinarea celor care au distrus fotbalul romanesc si care pentru realizarea intereselor proprii au subjugat clubul Rapid si multe alte cluburi de traditie, sa demisioneze imediat din functiile pe care care le-au monopolizat si pe care le-au condus intr-un mod incompentent.

Incercam, astfel, sa tragem un semnal de alarma asupra modalitatii prin care milioane de suporteri si spectatori ai acestui frumos fenomen au fost si sunt lezati de catre conducatorii fotbalului romanesc.

Oraganizatorii acestui protest NU doresc ca prin acest gest extrem sa solicite ramanerea echipei in LIGA I, ci doresc respectarea regulamentelor fotbalistice europene.

Totodata, organizatorii nu vor inceta protestul pana cand conducatorii fotbalului romanesc nu vor demisiona, la acest protest fiind chemati suporterii tuturor cluburilor de traditie care au suferit prejudicii insemnate de pe urma aplicarii regulamentelor intr-un mod discretionar.

Indemnam suporterii cluburilor cu o istorie nepatata, care se regasesc in situatii identice cu organizatorii acestui protest, sa isi sustina cauzele pana la capat, in realizarea idealurilor care i-au ghidat pana in prezent si chiar sa procedeze in mod similar.

Toata suflarea rapidista este asteptata sa treaca UNITA prin acest moment de rascruce, determinandu-i pe cei vinovati de situatia existenta sa plateasca.

Aducem in atentia celor carora li se adreseaza acest protest ca MAREA FAMILIE RAPIDISTA doreste sa se faca dreptate, acesta fiind doar inceputul drumului pe care am pornit !”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×