Iulian Popa nu va fi luat în cantonamentul din Antalya: „Mă voi antrena cu juniorii!”

Redactor:
Daniel Remes
Iulian Popa nu va fi luat în cantonamentul din Antalya:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Brașov pleacă miercuri dimineața în cantonament în Antalya, pentru al doilea stagiu de pregătire al returului. După nouă zile la munte, în Poiana Brașov, elevii lui Cornel Țălnar vor decola spre Turcia, acolo unde vor susține și mai multe jocuri de verificare. Din lotul care va face deplasarea în Antalya nu vor face parte doi jucători ce au făcut multe lucruri bune sub Tâmpa. Este vorba de mijlocașul Bruno Madeira și de atacantul Iulian Popa. Dacă în ceea ce-l privește pe portughez lucrurile sunt clare, acesta fiind la recuperare în țara natală cu accidentarea suferită în urmă cu trei luni, Iulian Popa e pur și simplu exilat.

„Sper să lămuresc situația după o discuție cu domnul Zotta!”

Aflat în ultimele șase luni de contract, Popa a aflat de câteva zile că nu va face parte din lotul ardelenilor pentru cantonamentul din Antalya. Atacantul în vârstă de 29 de ani spune că respectă decizia clubului și că va avea o discuție lămuritoare cu directorul Constantin Zotta. „Este decizia clubului de a nu mă lua în cantonament și nu pot decât să o respect. O să vorbesc cu domnul Zotta după întoarcerea echipei din Antalya. Sper ca atunci să se lămurească situația mea. Până atunci mă voi antrena cu juniorii. Am contract cu FC Brașov până în vară și sunt la dispoziția clubului”, a declarat Iulian Popa în exclusivitate pentru www.prosport.ro.

Popa e născut în orașul Victoria, la 100 de kilometri de Brașov, și a ajuns la echipa de sub Tâmpa în 2012, după două sezoane la Voința Sibiu.

În două sezoane la FC Brașov, Iulian Popa a strâns 40 de jocuri și a marcat șase goluri.

11 meciuri are Iulian Popa pentru FC Brașov în acest sezon, perioadă în care a marcat un singur gol

2 echipe de Liga I l-au avut în componență pe Iulian Popa: Voința Sibiu și FC Brașov

Iulian Popa a început activitatea competițională de fotbalist la clubul sportiv „Viromet”, din localitatea natală Victoria, care activa, în vremea respectivă, în divizia C. De atunci, a mai jucat în echipe din diviziile C, B și A, precum sunt Forex Brașov, CSM Râmnicu Vâlcea (2009-2010) și Voința Sibiu (2010-2012). În 2012 a semnat cu FC Brașov pentru două sezoane

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele