EXCLUSIV | Hagi transferă din Liga 2! Viitorul negociază pentru „Pirlo de România”

Redactor:
Anda Deliu
EXCLUSIV | Hagi transferă din Liga 2! Viitorul negociază pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Viitorul pregătește transferul unui jucător român pentru mijlocul terenului. Sursele ProSport spun că Andrei Artean de la ACS Poli este în vederile clubului „Regelui” Hagi, iar tratativele au intrat deja în faza concretă. Pentru formația timișoreană, proaspăt retrogradată, banii ce s-ar încasa ar fi o reală gură de oxigen, deoarece datoriile sunt mari și litigiile, presante.

Sursele ProSport spun că Artean a plecat astăzi din cantonamentul lui ACS Poli de la Poiana Brașov pentru a se duce la Viitorul. Mijlocașul a fost titular anul trecut la formația alb-violetă, iar în vremea în care în staff erau Ionuț Popa și secundul Sorin Bălu, cel din urmă îl poreclise pe Artean „Pirlo”, după o compartație cu italianul ce joacă pe același post. Chiar dacă nu mai este un jucător U21, hunedoreanul este un jucător relativ tânâr, deoarece luna viitoare va împlini 25 de ani, așadar, pentru Hagi se poate dovedi o afacere bună pentru un viitor potențial transfer.

Banii ar putea să o scape pe ACS Poli de depunctări

Pentru ACS Poli, ar putea fi cel mai scump jucător vândut, deoarece cea mai mare sumă încasată de club, de la înființare din 2012, a fost grila de formare de 90.000 de euro primită de la Arsenal Londra pentru Vlad Dragomir. În cariera sa, mijlocașul central a evoluat la Poli Timișoara, clubul lui Marian Iancu de l-a transferat de junior de la Hunedoara, FC Caransebeș, Râmnicu-Vâlcea, precum și, bineînțeles, ACS Poli. Pentru clubul timișorean, orice sumă de bani e o gură de oxigen.

ACS Poli are deja litigii cu foști jucători pentru sume de bani datorate din salairi sau prime. În total, restanțele salariale pentru sezonul trecut însumează 350.000 de euro, o sumă destul de mare. De asemenea, timișorenii plătesc lunar la ANAF rate pentru o datorie reeșalonată. Andrei Artean era considerat de club mereu un potențial transfer și aceea, după cazul Mailat, nici nu era niciodată restant cu trei salarii, pentru a nu fie pierdut la comisii.
Transfermarkt îl evaluează pe Artean la 550.000 de euro.

Simona Halep a spus adevărul și i-a lăsat pe toți cu gura căscată! Ce s-a întâmplat cu adevărat după ce mai mare succes din carieră: „Sinceră să fiu…”

Cum repari o greșeală? Cu două milioane de euro! Becali, gata să bage mâna adânc în buzunar pentru un fotbalist pe care l-a avut în curte: „L-aș lua oricând, nu am limită la bani!”

Becali nu se opune unei noi plecări de la FCSB: „Vreau cât am dat pe el!”. Fotbalistul care e cu bagajele la ușă

Lewandowski îi spune „adio” lui Bayern! Polonezul e supărat pe conducere și vrea să „rupă” contractul. Anunțul făcut în urmă cu puțin timp

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…